Social

După o lungă așteptare, 47 de gospodării din Târlișua văd luminița de la capătul tunelului

La mai bine de un an după ce au fost anunțați că vor avea casele electrificate cu ajutorul panourilor fotovoltaice achiziționate cu fonduri norvegiene, familiile din Târlișua care locuiesc în zone izolate văd, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului.

Potrivit primarului Vlăduț Purja, care s-a fotografiat deja cu două femei în vârstă, săptămâna aceasta s-a început montarea panourilor fotovoltaice pentru gospodării izolate. Acestea fac parte din prima etapă în care se regăsesc 47 de beneficiari. În perioada următoare, se va face achiziție publică pentru etapa a doua prin care vor mai beneficia încă 36 de gospodării.

Gospodăriile care primesc panouri fotovoltaice sunt atât din Târlișua, cât și din Lunca Sătească, Molișet, Răcăteșu, Oarzina și Agrieșel. Investițiile pentru cele 47 de gospodării se ridică la 1,6 milioane de lei fără TVA.

Comuna Târlișua a obținut o finanțare de de 314.000 de euro din Granturi Norvegiene pentru electrificarea (dotarea cu sursă de energie regenerabila) a 47 de gospodarii izolate.Chiar și așa, în comuna Târlișua mai sunt gospodării care nu au electricitate urmând ca și pentru acestea, care nu sunt cuprinse în listă, să fie depuse solicitări de finanțare prin programele PNRR, Fondul de Mediu, Granturi Norvegiene etc. pentru a beneficia de electrificare.

4 comentarii

  • Norvegia are foarte mulți bani, intr-in Fond de Investiti creat cu multi ani in urmă.
    Au fost deștepți si responsabili.
    Au gândit pe termen lung, nu au cheltuit tot imediat, pe pomene electorale.

    Practic, Statul Norvegian poate finanța toate ministerele doar din creșterea valorii fondului, fără sa trebuiască sa colecteze taxe, să încaseze TVA, impozit pe salarii, accize etc.
    Norvegia are bani.

    Valoarea Fondului 1.400 militated euro.
    Cheltuielule budgetare ale Norvegiei 140 miliarde euro pe an.
    Fondul creste cu 10% pe an, adică peste un an valoarea fondului o sa fie 1.540 miliarde.
    Pot retrage dobanda 140 miliarde si valoarea fondului scade la 1.400 € din nou.

    Normal ca nu fac ei asta, să nu încaseze impozit sau TVA și să traiasca doar din dobânzi. Sa finanțeze școlile, armata, spitalele, sa construiască autostrăzi doar din banii investiți in acțiuni, obligatiuni, petrol, aur, cupru, imobiliare etc.

    https://www.nbim.no/en/

    8
    1
  • Firmele care poluează, donează bani pt proiecte de mediu,
    Companiile aeriene ard kerosen, dar plantează copaci in Amazon.
    Norvegia extrage țiței si gaze din Marea Nordului, dar îi ajuta pe romani sa-si instaleze panouri foto-voltaice.

    Si asa pot să se spele pe mâini si sa zica ca ei nu sunt poluatori, (neutralitate climatică).

    Green Washing – cand încerci sa păcălești opinia publica.

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS