Actualitate

Echipa de Munte Bistrița-Năsăud a pierdut un membru de bază. O avalanșă l-a ucis

Doi schiori au murit după ce au fost surprinşi, sâmbătă, de o avalanşă în zona Cabanei Bârcaciu din Munții Făgăraș, unul dintre ei fiind din Bistrița, membru al unui club de drumeții montane.

Serviciul Public Salvamont Sibiu a intervenit pentru căutarea celor doi schiori, dispăruţi pentru mai mult timp, cu 16 persoane, împărţite în patru echipe. Cei doi schiori au fost găsiţi ulterior de colegii lor şi li s-au efectuat manevre de resuscitare, care, din păcate, au rămas fără rezultat.

Este vorba de Horea Bîrsan din Bistrița, unul dintre membrii Clubului Montan Echipa De Munte.

”După ce am aflat vestea tristă, am început să mă uit la pozele din drumețiile alături de dumneavoastră, și mi-am dat seama că nu v-am mulțumit suficient pentru tot ce ați făcut pentru mine. Vă mulțumesc acum, prea târziu din păcate, pentru sfaturi profesionale, pentru tot ce m-ați învățat, pentru toată susținerea, pentru că mi-ați insuflat pasiunea pentru natură, pentru toate apusurile și răsăriturile superbe de pe vârful muntelui, pentru amintirile minunate, pentru somnul sub cerul liber, pentru aerul curat, pentru că ați avut încredere în fiecare om care a venit pentru prima dată într-o drumeție, pentru zâmbete, pentru povești, pentru tot. Am pierdut un om cu suflet mare, calm și bun. Să ne vegheați de sus❤️”, a scris cineva.

”Astăzi ne luam rămas bun de la colegul nostru Horea Bîrsan care a plecat să schieze printre îngeri.😔A plecat un om minunat! Dar va rămâne o stea călăuzitoare pentru toți cei care ne amintim de el. Este dificil să ne exprimăm întristarea în cuvinte – este prea mare. Fie ca amintirile cele mai luminoase despre el să devină, cel puțin, o mică consolare! Numai Dumnezeu ne poate ajuta să înţelegem că drumul fiinţei dragi s-a oprit aici. Odihnească-se în pace! Drum lin spre cer Horea! 😇”, a scris pe Facebook Clubuil Montan Echipa de munte.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS