ADI Deșeuri și ADI Turism Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația Garantat Colibița, Primăria Bistrița-Bârgăului și Primăria Tiha Bârgăului, au derulat împreună o acțiune de ecologizare în zona stațiunii Colibița.
În cadrul acestei acțiuni de ecologizare s-au adunat peste 100 de saci de deșeuri.
”Pentru cei care iubesc natura frumoasă din județul nostru și, în special, zona Colibița, azi a fost o zi bună! O acțiune pe care ne-o dorim să se întâmple în toate zonele județului, unde este necesar. Pentru că, fiecare sac de deșeuri abandonate în natură adunat în această acțiune de ecologizare este o declarație că ne pasă de natură și de comunitatea din care facem parte. Mulțumesc tuturor celor care au fost azi acolo ca și voluntari, mulțumim autorităților publice locale care s-au alăturat eforturilor noastre de a face Bistrița-Năsăud un județ mai curat! Împreună chiar putem schimba lucrurile. Pas cu pas”, a postat directorul ADI Deșeuri, Cristian Niculae.












Fass,țevile de canalizare ajung tot în lac.
Desi este o statiune minunata de interes local ne dam seama cati needucati viziteaza aceste locuri binecuvantate.
Suntem printre cele mai murdare tari din Europa si ne batem joc de CREATORUL nostru suprem.
Multumiri multe participantilor !
Oameni faini nu jigodii ca cei care le-au dat de lucru.
Pana cand tevile de la fose mai deverseaza in lacul Colibita???? Ce este mai important? Tevile smecherilor si wc -urile lor din vile si pensiuni sau sanatatea populatiei care consuma apa provenita din lac???? Noi bem apa dupa ce tovarasul X sau nenea cu Y a facut caca si pisu in lac??? De ce nimeni nu misca un deget pentru aceasta problema???