Actualitate

Elevă accidentată de o ţiglă care a căzut de pe acoperişul şcolii din Şieu Odorhei

O elevă din clasa a V-a de la Şcoala Gimnazială Şieu Odorhei a fost accidentată, luni, de o bucată de ţiglă care a căzut de pe acoperişul clădirii. Din fericire, fetiţa a scăpat cu o sperietură, însă întâmplarea se poate repeta în orice moment cu alte consecinţe.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei opt când fata venea spre şcoală, şansa ei fiind aceea că bucata de ţiglă nu era foarte mare, iar copila avea capul acoperit cu o glugă.

Directorul Şcolii Gimnaziale Şieu Odorhei, profesorul Grigore Pop a declarat, luni, că fata a fost accidentată uşor. „E chiar fiica asistentei medicale. Avea glugă pe cap şi bucata de ţiglă nu a rănit-o grav. Din fericire era o bucată mică. S-a dus imediat la cabinet, i s-au acordat îngrijiri. Mai mult s-a speriat”, a declarat directorul.

Potrivit sursei citate, acoperişul şcolii este un adevărat pericol pentru profesori şi elevi, clădirea având nevoie de reparaţii.

„Din păcate, nu se pot face lucrări de reparaţii fiindcă imobilul este revendicat. Primăria Şieu Odorhei se judecă de mai mulţi ani cu proprietarii. Până nu are o sentinţă nu se poate face nimic. Mai igienizăm pe ici pe colo, dar cam atât. Ţiglă am adus în urmă cu doi ani de la Bistriţa, de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, şi am mai înlocuit pe unde era foarte stricată. Mă uit şi acum că mai periculoasă e partea de nord a acoperişului. Dea colo riscă să cadă mai multe”, a declarat directorul care a spus că Şcoala Gimnazială Şieu Odorhei funcţionează în acelaşi imobil din 1965.

Contactat în legătură cu acest subiect, primarul comunei Şieu Odorhei Sorin Sfintean a spus că este al curent cu situaţia şcolii.

„Din 2008 avem un proiect de reabilitare, dar nefiind clădirea noastră, nu putem face nimic. Nu se pot investi bani în ceva ce nu-ţi aparţine. E deturnare de fonduri. Ne judecăm pentru clădire, e un proces care iată durează foarte mult, iar altă clădire în care să mutăm copiii nu avem. Sunt peste 125 de elevi pe care îi mai aducem şi din alte sate, cu microbuzul. Ştiu că trebuie făcute reparaţii, dar nu am cum să aloc bani publici cât timp suntem în proces”, a declarat primarul.

Localnicii sunt însă nemulţumiţi că nu se face nimic nici pentru reabilitarea altor clădiri, inclusiv a Primăriei Şieu Odorhei care arată ca după război. Ei ar vrea ca primarul să dea dovadă de mai mult simţi gospodăresc şi să se apuce serios de lucru, mai ales că acum face parte dintr-un partid aflat la guvernare.

Cristiana Sabău

1 anexa primarie 2 primarie 3 primarie 4 primarie 5 scoala 6 scoala veche 7 toaleta scolii

67 comentarii

  • este de notorietate faptul ca domnul director a depus eforturi mari si ,,scumpe,ca sa conduca aceasta comuna prin mina acestui nimeni care se cheama primar.Din pacate saracia oamenilor si lipsa de educatie au facut ca aceste eforturi sa dea roade iar aceasta comuna saraca este in deriva cronica,fara perspectiva in viitorul apropiat.Sper ca aceste doua ,,somitati” care administraza acum aceasta comunitate de oameni sa dea socoteala odata si odata…….Ne intrebam de ce un om de mare valoare din partea PNL nu poate prelua functia de viceprimar al comunei din moment ce exista o alianta?.Pacat….este un om cu scoala…….

  • Daca aceasta scoala in care invata copiii nostrii,viitorul comunitatii noatre in care ne punem sperantele, intr-o zi s-ar darima raspunsul acestor domni ar fi acelasi…….Din pacate ei au un un obiectiv si o viziune pe termen scurt ,acela de a incasa salariile de Director respectiv de Primar din bani publici si alte mici gainarii de care se ocupa .Va invitam in Primaria com.Sieu-Odorhei sa vedeti cit sint de penibili si slab pregatiti impreuna cu tot personalul primariei.Una de acolo din spalatoreasa casnica si cu probleme grave psihice a ajuns secretara…………..
    Ma intreb de ce alianta nu ajunge la o intelegere sa puna macar un viceprimar capabil?

    • Ha,HA!!!!!!Odorheiu a ajuns c….u companiei!Imi pare bine de voi ca intotdeauna ati fost sfatosi cu cei din satele din jur.Asa sat,asa primar!Voi astia din Odorhei trebuie sa vi-l asumati pe primar ca-i de la voi din sat.Noroc cu zvonurile despre regionalizare:poate au cap aia de la Bistrita si va lipesc de alta comuna,cu un primar mai gospodar…Numai asa puteti ajunge si voi in rand cu lumea, ca de 20 de ani va alegeti primari unul si unul!Ce tot ii dati cu vicele ca nici consilieri nu aveti mai buni?Pe cine vreti sa puneti?Ati adunat acolo toate nulitatile!Dupa fiecare alegeri stati si va minunati ca nu se face nimic in comuna,desi voi v-ati ales conducatorii.N-aveti primar,vicele-i ca el(reprezinta o comunitate formata din 80 de batrani),cat despre consilieri ce sa spun,vai de capul lor!Rugati-va la Dumnezeu,poate prindeti o comuna mai mare ,ca decat cu primarii vostrii mai bine la Lechinta!Romeo este pe val si primeste si bani de la Radu.

  • Noi ne mandrim cu Primarul nostru si cu Viceprimarul . Ei macar au facut ceva pentru aceasta comuna si nu cred ca daca se alege-a alt primar se facea ceva mai mult.Si daca aceasta comuna este necunoscuta este din cauza voastra care o umiliti in loc sa va mandriti cu ea voi o faceto de rusine . Bravo ,toata stima si respestul primariei ,macar cu ei ne putem mandri.

    • „Anonimule”,dupa cum scrii,cred ca esti prieten cu primarul(„primarul „nu pot sa scriu decat cu litere mici,prietenii stiu de ce….) pentru ca sunt notorii in comuna rezultultatele lui scolare.Dupa cum spuneam si mai devreme,va plac nulitatile…S-a dovedit de-a lungul timpului dupa felul in care votati si va complaceti in mizeria si promiscuitatea de acolo.Daca te uiti la ei,nu stii care-s mai jalnici:primarul,vicele sau consilierii?Ma luminezi si pe mine sa-mi enumeri,in crunta ta prostie,ce realizari au primarul si vicele?

    • Cristina Pop nu stiu cum sa iti spun dar vad ca ti foarte mult sa patezi imagine comunei indiferent cum este ea cu institutiile ei nereabilitate…te mai legi si de rezultatele la invatatura ma intreb oare nivelul tau de intelectualtate pe o scara de la 1 la 10 unde se situeaza ca vad ca ai foarte multe cunostinte in ceea ce priveste situatia comunei?…

    • „domnule” anonim, mi se ridica parul pe spate cand vad un „domn” (pseudonimul ma indreptateste sa cred ca sunteti genul masculin) spunand unei femei ca e proasta. Acum, fara nici un fel de continut retoric, nu ti-e rusine? Si acum alta intrebare: cati ani ai?

    • Nu cred ca va priveste varsta mea si cu atat mai putin numele din moment ce Doamna sau Domnisoara Cristina Popa este mai „intelectuala”decat cei din jurul sau dara mai ales din comuna…vad ca se are foarte bine cu datu din melita asa ca o rog sa afirme cu dovezi ceea ce spune si daca tot se crede mai buna decat Domnul Primar si Domnul Viceprimar o rog sa candideze la urmatoarele alegeri electorale sau macar sa aiba bunul simt sa taca din gura sau sa afirme lucurile aceastea in fata Domului Primar sau Domnului Viceprimar care cred ca sunt in totalitate de acord cu argumentele pe care le-am adus in ceea ce priveste comuna!..

    • se scrie cuvantul se pune virgula si se apasa TASTA SPACE apoi again deci rade ruptul de carpit

    • Daca te mandresti asa de tare de ce nu te semnezi? De ce scri anonim? Scrie-ti numele prietene ca sa stim pe cine sa scuipam.

  • Ii dai cu primarul din Lechinta de parca ala-i mai breaz sau daca a avea 1leu o sa le faca la odorheni vile.Cu ce-i asa grozav ala?Si de ce crezi ca Odorheiu se lipeste de Lechinta si nu de Sintereag?Ma lasi?

    • Romeo este interesat de Odorhei.Lumea l-a acuzat pe Gore ca l-a pus primar pe Sorin.In realitate,cel mai mult s-a implicat dl.primar de la Lechinta si tot el are acum grija de Odorhei,atat cat poate.Tot el l-a sustinut si pe vice desi nu era din USL.Cu un primar ca asta de acum,o sa-l votati pe Romeo cu manutele voastre!Cat despre bani,se stie ca Radu ii mananca din palma la Romeo .Din surse sigure,Romeo este noul secretar al partidului.

  • Asa le trebuie la odorheni!!! V-ati vandut voturile la PSD pe 100 lei buc in ziua alegerilor si acum va dati pumni in cap. Asta meritati. Aveti noroc ca au mai ramas cativa oameni de valoare care lupta pentru voi ,din opozitie deocamdata, ca ar fi vai de capul vostru. V-ati trezit la realitate doar cand ati vazut cum ati fost fraieriti de Primar&co la capitolul colectare deseuri.

    • da ,noi ne-am vandut pe 100 de lei dar voi pe cati bani vati vandut ca va dat lenor(si da am vrut sa scriu cu L)pana nu ati mai putut lua va chema pe toti alcolisti care sunteti la o bere si avea voturi fiindca voi cei alcolisti nu puteti rezista unei beri

  • Si apropo nu vreau sa imi stiti numele pentru ca sunt cu mult mai intelectual ca voi si nu vreau sa aud vorbe prin sat despre Mine

  • Iar pentru cel care a scris anuntul sa se documenteze mai bine ,ea nu venea la scoala ci era in drum spre cabinetul medical pentru a cumpara ceva.

  • Voi faceti laudatio la betivul ala de Romeo si asteptati sa vedeti cum cad tiglile de pe scoala in capul copiilor !
    Vai de ea comuna,acesta este rezultatul muncii PSD-ului de 10 ani !

  • Dreptate ai,domnul care nu te semnezi! Daca „venea”si nu „mergea” ,este foarte bine ca i-a cazut tigla in cap.Tuturor celor care „vin” si nu „merg”,pot sa le cada tiglele in cap.Probabil nu ai copii la scoala sau gradinita si de aceea iti permiti sa vorbesti asa.Parintii sunt de vina.De ce nu fac plangere la politie pentru pericolul la care le sunt supusi copiii la scoala?Ce parere are ISJ-ul despre ce se intampla acolo?Despre closetul de acolo stie Sanepid-ul?Despre ruina din curtea scolii scoate cineva o vorba?

  • Poti sa-ti tii comentariile despre dl Romeo Florian.O sa vedeti ca el va conduce primarul iar vicele nu-i iese din cuvant.Cand o sa va fie el primar,o sa aveti si voi scoli si camine ca la el in comuna.Pana atunci…D-na „asistenta” isi va ingriji copilul si seara,inainte de culcare,va spune o rugaciune pentru aia de la primarie,mandra ca i-a votat : pe primar,pe vice&co(a se citi gasca de consilieri).

  • ……acum m-am lamurit. Nivelul intelectual al domnului „anonim” este uramatorul ( si citez din el) : „scuip-o pe mata mai jegosule”. Cred ca aici avem o mica demonstratie de abis care sa poate casca intre capacitatea omului de a deschide gura si capacitatea intelectuala.

  • Toți vă dați cu părerea în stânga și-n dreapta. Ați uitat că a fost comună PSD în ultimii 10 ani și bani spre ei n-au cam mers??? Cum să reabiliteze clădirile (școală și primărie)dacă sunt încă procese pe rol privind actele de proprietate? Bunăvoință pentru copiii comunei, ar trebui să aibă cei care pretind că ar fii proprietari.Cei care știți adevărul de ce nu îl spuneți pe față? În ultimii ani comuna a primit doar firimituri. D-lor odorheni,eu, personal, aștept să văd proiecte de dezvoltare de-acum încolo, pentru că până în 2013 nu ați avut niciun sprijin. Toate bune și spor în toate.

  • Stimata doamna Alice,eu cred ca d-ta nu ai copii si de aceea iti permiti sa abordezi astfel problemele comunitatii.Cu aceeasi condescenta ati fi privit lucrurile daca era vorba de copilul dvs.?Sau ,poate,sunteti una dintre persoanele care-si iau salariul de bugetar si se bucura ca a mai trecut o luna fara ca cineva sa-i dea ceva de lucru?Vreau sa va amintesc ca a trecut 1 an de la alegerile locale,cu PSD in plin avant,si nu s-a intamplat nimic bun la Odorhei.Oare si pentru a repara acoperisul de la scoala si apa pentru copiii de la gradinita ,era nevoie sa ai partidul la guvernare?Cred ca memoria domniei voastre sufera de o boala cronica daca nu va amintiti ca dl.primar a ocupat functia de viceprimar in ultimii 8 ani!!!!

    /

  • Mai am o intrebare pt d-na Alice: De ce dl primar nu scoate o vorba despre procesul in care este revendicata scoala?Este vorba despre ceva ce trebuie sa stie doar el si, eventual , dl vice?De ce atata secretomanie despre proces si recurs?Cum s-a ajuns in situatia aceasta?Probabil,la fel de bine au gestionat si procesul precum au gestionat comuna.Problema proprietatii primariei este deja transata si nu s-a facut nimic.Neputinta este acoperita cu invinuirile pe care le dati pe sistem si guvernarile anterioare.

    • Cu scuzele de rigoare, stimată doamnă, eu știu perfect tot ce s-a întâmplat în ultimii ai. Poți să fii cel mai bun manager, dacă n-ai bani și o doză mare de obrăznicie, te lupți cu morile de vânt. Din păcate suferă copiii în locul celor care ar trebui să sufere. Bine că avem nevoie de parcuri de distracții și bazine de înot care nu funcționează. Acesta-i adevărul oricum ai întoarce lucrurile.

    • Doamna ‘alice’,va raspund eu: Dumneata egalezi cuvantul „incompetenta” cu „bunul simt” si il urci pe un piedestal?Vrei sa spui ca oamenii din comuna sufera de atatea lipsuri din cauza excesului de bun simt a edilului din primarie?Frumoasa interpretare…Dumneata cred ca te-ai uitat prea mult la OTV! Sa le reamintiti parintilor cand isi duc copii la scoala sau la gradinita ca, din cauza „excesului de bun simt” de care sufera primarul,acestia sunt expusi la accidente,nu au apa,merg la closetul din curte care arata mai rau decat in anii ’80(datorita bunei administrari).Despre o sala de sport,toalete,centrala termica,acoperis….etc.,vor putea intreba cand o sa aiba un primar pe care nu l-a lovit atat de rau bunul simt.Incompetenta si indolenta sunt,”doamna alice”,cuvintele care-i caracterizeaza pe cei care de atatia ani se ocupa de administrarea comunei si,implicit, a scolii! Aceleasi cuvinte sunt valabile si pentru persoanele care au ajutat la promovarea lor.Daca acelui copil i s-ar fi intamplat ceva irevocabil,ma intreb cum s-ar mai fi uitat dimineata in oglinda cel care l-a „inscaunat” primar(si stiti la cine ma refer) si cum s-ar fi uitat in ochii parintilor?Sau pentru asa ceva este nevoie de prea mult bun simt si onestitate?

  • Vai de ea comuna!!!!Nu exista in tot judetul BN primar,viceprimar ales pe masura locuitorilor din Odorhei,nici ca se putea mai bine, ata dupa ac ,petic dupa sac ,dar nici cu consilierii locali nu-mi e rusine…..(leno+gasca,fara prea multe cunostinte in domeniu).Despre DOAMNA SECRETARA o adevarata „doamna” sustinuta de saracul primar si asezata frumos pe scaunul de secretara,care a facut eforturi mari pentru a mitui.Dragi locuitori acum stim, de ce nu veniti cu drag la primarie,de frica ca atunci cand veti veni sau veti pleca sa nu va treziti cu O TIGLA IN CAP!!!!!!!!!!!!!!!!!! si de pe cladirea frumoasei primarii :)))))

    • Baiiii….lasati palavrageala si bagati apa in comuna !!! Macar atat pentru inceput…incompetentilor

    • Sorine,”leno+gasca” au macar dorinta de a rezolva cate ceva,atat cat le permite postura minoritara in care se afla.Sa nu uitam ca s-a micsorat taxa de la gunoaie!Despre jecmaneala Codrisor SRL&Primarie nu spuneti nimic!Ani de zile am platit cel mai scump gunoi din judet ,taxa”aranjata” de vechiul si actualul primar.

    • Printre altele, leno+gașca unde au fost până acum??? Din câte știu, cam prin Bistrița. Și-au adus aminte acum de unde au plecat!!!! Să fim serioși, deodată ne interesează soarta comunei!!!!! Toți știu deodată management. Să vedem cu adevărat implicare în tot felul de proiecte: locuri de muncă, sponsorizări, o mână de ajutor pentru școală etc., dacă tot avem bani și experiență. Doamne ajută!!

  • eu zic sa nu va mai contrati ,cand e vorba de siguranta ,mai ales a copiilor ,nu conteaza de partea cui sunteti,lasati trecutul si faceti ceva in prezent pentru viitor.Destinul comunei este in mainile voastre.Deschideti ochii si mintea si identificati persoana sau persoanele care pot sa faca ceva ,sa schimbe ceva in comuna pana nu e prea tarziu.Nu lasati sa treaca sansa si banii (lui Radu) pe langa voi.Nu asteptati regionalizare sau alegeri viitoare.Daca cei care va conduc acum nu va reprezinta cum trebuie ,ca nu stiu ,ca nu pot sau nu sunt capabili, ce mai asteptati ?Puneti alti in loc ,luptati pentru comuna noastra sa intre si ea in rand cu lumea (buna).Avem si noi oameni destepti,cinstiti ,patrioti,descurcareti in sensul bun ,trebuie numai pusi la treaba.Haideti sa ne unim „gasile” sa ne invidieze vecini care acum jubileaza.Las la latitudinea voastra urmatoarea miscare .Daca sunteti in asentimentul meu astept comentariile voastre .Nu mai stati in faca calculatorului si va improscati cu noroi uni pe alti ,nu mai dati satisfactie dusmanilor ,actionati .ACUM!!!

  • Din nelamurire pt toti dobitocii,nikiodata primaria noastra na mai avut asa primar prins in datori si multe datori pe care a trebuit sa e indure primaria cu fata de el.Orce primar ai fi fost in aceasta primarie nu ar fi putut face mai multe pr comunitat.Si din nelamurire pt toti dobitoci nu va mai adresati cu aceste expresi la numele domnului primar.Muriti de ciuda ca a iesit primar pe drept u prin furt ca voi.Majoritatea oamenilor din comuna il stimeaza si il respecta nu ca toate ciorile care ati vrut sa fiti la putere si nu va iesit.

    • Macavei baiatule si tu sti scrie la fel de bine ca Primarul tau !
      Ati avut acelasi profesor ?

  • Asa se v-a intampla si la Agris cu cladirea Cooperativei, intr-o zi v-a cadea pe un copil. Daca nu faceti nimic cu drumul in Agris nu mai intrati !

  • de ce va certati pe seama primariei si a drumului care va cade in cap.Aici este vorba despre o fata lovita ,nu despre alegerile electorale. FORTZA SULEYMAN . In fiecare luni si marti la ora 20:00 pe Kanal D.

  • Ba nene nu mai avea tu treaba cu primaru ca el nu o gresit nimika ca fata aia so dus si io cazut tigla in cap dute tu si iao de mana in fiecare zi si asa sigur nu se intampla nimik deci termina cu jmecheriile astea de doi leii!

  • Degeaba incercati sa va certati , problema nu este de acum , si ar trebui ca macar acum sa va ganditi serios persoanelor competente sa luati atitudine pentru ca noi parintii la festivitatea de deschidere a scolii am sesizat acest fapt si am mentionat ca, copii nostri sunt intr-un real pericol . Grav este ca si parintii suntem nepasatori ne este frica sa ne aparam mai spunem una alta dar nu luam atitudine se pare ca la noi in scoala cel mai important lucru este uniforma , care ne mai aduce aminte de comunism,iar problemele serioase sunt privite cu ignoranta . Va spalati pe maini cu proprietatea dar oare o scoala cu peste 200 de copii o lasati sa functioneze pana cand ve-ti avea un deces . Daca nici acum nu va treziti cred ca ar fi mai bine sa nu mai trimitem copii la scoala.

  • pt toata lumea,sa stiti ca am aflat din loc sigur,ca anonimul este fiul mai mic al primarului,deaia il tot apara atat,deoarece este codita lui,si il poarta peste tot cu masina,deoarece primarul fiind atat de batut in cap,a dat de vreo 8 ori de permis si nici acum nu si la luat.Deci pt toata comuna,ganditiva un pic,cum sa conduca o comuna intreaga un om care ar trebui sa stie raspunsurile de la scoala de soferi pe de rost?Deci in fond si la urma urmei,conduce comuna un incapabil…Mai bine iesea primar un baiat de 18 ani decat el…si cu dedicatie pt anonim sa se lase primaru de meserie ca nu i sade…tot cred ca te tai,anonimule…

    • dar de ce esti tu asa sigura ca eu sunt fiul cel mic al primarului. mai urmarit ,mai cautat sau ai fost langa mine cand am scris?data viitoare documenteazate mai bine

    • Ce analfabet esti. Fustratule! Si te dai intelectual. Spune-i lu tatal tau sa introduca retea de apa in comuna…

  • Mai bine rugati-l frumos pe Domnul Primar si pe Domnul Vice daca tot nu se pricep la primarie mai bine sa se duca la la barul din gara unde-si omoara oful si sa-si plateasca conturile alea vechi…….caci au cam uitat de ele!!!!!!!!

  • Facem un apel catre toti locuitorii comunei, sa se abtina de la a face sesizari privind caderi de ,catre domnul politist Serban,intrucit la o eventuala catarare pentru inlocuire tigla exista posibilitatea unor mari accidentari din cauza aborilor alcolului

  • ma bag si eu ca musca in lapte da cine is aia cu scoala din PNL si greii satului ca nu prea imi dau seama. asa din ce stiu eu scoala ii o facultate cunoscuta, la stat, cu examene serioase si asa mai departe si nu prea vad care dintre mai marii de care ziceti au studii din astea.aaa daca scoala ii facultatea din bistrita, cu examene date pe internet, la habar nu stiu ce materie, unde trebuie sa platesti taxele si in rest sa te prezinti numai de astia sunt cati vreti, ii plin. numa k vorba aia a fi domn ii o intamplare a fi om ii lucru mare si sunt putini din astia. daca iti pui un costum si o cravata nu inseamna si ca ai scoala sau ceva in cap..stiti voi haina nu face pe om si ii de ajuns sa deschida unu din astia gura ca sa iti dai seama de multe. prin urmare mai bine gura mica stiu ei cine ca poate daca ii iei la bani marunti nu stiu nici cum ii cheama.

    • Daca tot ii iei partea primarului (care a absolvit studii superioare), spune-ne si noua de ce nu are nici macar permis de conducere? Atat de grea este oare scoala de soferi pe langa facultate? Si da, haina nu il face pe om, dar, caracterul nu se ia in considerare? Atunci cand omul lupta pentru comunitatea sa si fara interese personale, oare este corect sa arunci cu noroi fara un motiv anume? Cat despre vorbit, cred ca s-a vazut in mai multe randuri ca dl. primar are mult, foarte mult, de munca pentru a fi macar la limitele normalului in ceea ce priveste o persoana publica. Desigur, la asemenea om politic, asa sustinatori….

    • „faranume”,cred ca esti unul din personajele care se ascund in spatele anonimatului si improasca pe toata lumea,apoi, iesi si te vaieti pe la toate colturile ca nu s-a facut nimic in comuna, fara ca vreodata sa te implici cu adevarat in vreun proiect.Nu stiu de unde pana unde pomenesti de
      „scolile” PNL-istilor !In campania electorala,adesea i s-a imputat candidatului PNL ca nu are studii licentiate asemeni dl Sfintean.Este adevarat ca facultatile au intrat acum in derizoriu dar cred ca un om cu simt practic,chiar daca nu este licentiat,poate sa conduca o primarie precum cea de la Odorhei.Nu stiu pe cine ai vrut sa jignesti cu remarca de mai sus.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS