Concursul s-a adresat elevilor de gimnaziu, din mediul rural. Probele de concurs au constat în prezentarea unui portofoliu tematic şi susţinerea unor probe scrise. Scopul evaluării a fost punerea în valoare a culturii generale a elevilor, dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română, a competenţelor culturale şi de interelaţionare.
Lotul judeţului a fost compus din patru elevi: Galben Cornelia şi Albu Maria (Liceul Radu Petrescu Prundu-Bîrgăului, prof. Pugna Cornelia), Imre Delia Rozalia (Şcoala Gimnazială Nimigea de Jos, prof. Szekely Carmen Monica), Berari Mihaela Felicia (Şcoala Gimnazială Vermeş, prof. Iliuţă Ana-Maria).
Ca şi la etapa din anul 2013, judeţul Bistriţa-Năsăud s-a clasat pe locul al III-lea, remarcându-se şi prin portofoliul care a valorificat personalitatea scriitorului Liviu Rebreanu, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean.
În altă ordine de idei, trupa de teatru ”Helios Junior” coordonată de prof. Antonia Orban, de la Palatul Copiilor din Bistriţa, a câştigat premiul I la Festivalul Naţional de Teatru ”Alter Ego” de la Turda, pentru ciclul gimnazial /secţiunea spectacol.
Piesa prezentată a fost ”Ivan Turbincă”. Premiul II pentru interpretare: Radu Lupşan. Menţiuni: Mihai Ştefănuţi, Lavinia Pâslaru.
nooooo bravo parintilor noooo si copiilor ca io ascultat noooooo
sistemul e cancer noooooooo scoala nu mai e scoala noooooo
stroe, io, ești tâmpit!
noooo esti pesedist mandru degeaba noooooo
Stroe e mandru ca e psd ist. Cel mai rosu. Nu te mai ascunde comunistule batran. Ai secera si ciocanul in frunte.
nooooo amu nui bai de comunisti batrani noooo ci de neocomunisti tineri nooooo
astia jale, crima, cancer nooooooo