Actualitate Social

Expo Casa & Security, între 14 şi 18 mai

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Primăria Bistriţa şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, organizează în perioada 14-18 mai, în Teatrul de vară din Piaţa Centrală şi pe pietonalul Liviu Rebreanu, Expo Casa & Security. Manifestarea expoziţională ajunsă la ediţia cu nr. 23, dedicată construcţiilor şi amenajărilor, va fi structurată pe şase saloane:

1. Salonul Expo Construct – materiale de construcţii (utilizate pentru faţade şi învelitori, finisaje, fundaţii, izolaţii pentru construcţii şi instalaţii, echipamente specifice în construcţii, scule, unelte de mână profesionale şi tip hobby, lacuri, vopsele şi alte materiale chimice utilizate în construcţii, mijloace de transport specifice şi conexe, proiectare şi cercetare în domeniu, etc.);

2. Salonul Expo Grădina – plante şi arbuşti ornamentali, amenajări peisagistice, mobilier şi construcţii pentru gradină;

3. Salonul Expo Instal & Ambient – instalaţii de încălzire (inclusiv care utilizează energie regenerabilă), instalaţii de climatizare, apă caldă şi materiale conexe, tâmplărie, compartimentări şi decoraţiuni interioare, sisteme, echipamente şi corpuri de iluminat, mobilier, mic mobilier;

4. Salonul Financiar – produse bancare şi firme de asigurări;

5. Salonul Expo Security – produse şi servicii de protecţie şi pază, soluţii de securitate (uşi, ferestre, pereţi şi alte elemente de securitate pentru locuinţe, construcţii civile şi industriale);

6. Salonul IndBis – inginerie mecanică, electrică şi electronică, echipamente, unelte şi scule, producerea şi prelucrarea maselor plastice, pompe, compresoare, echipamente hidraulice, electronică, comunicaţii şi IT, automatizări, etc.

Programul de vizitare:

– miercuri 14 mai: orele 12.00 – 20.00

– joi 15 mai – sâmbătă 17 mai: orele 10.00 – 20.00

– duminică 18 mai: orele 10.00 – 17.00.

Foto: arhivă 2013

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS