Cultură

Expoziţia ”Numitorul comun: moartea”, la Muzeul Judeţean

Vernisajul expoziţiei, care poate fi vizitată în perioada 8-20 mai, are loc marţi 8 mai, de la ora 12.00. Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei: 22 de persoane executate în timpul regimului comunist, unele dintre ele la Nepos şi Hălmăsău.

Expoziţia care va fi găzduită de Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost realizată de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2010.

Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri, însă acesta nu a fost găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca), sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău/Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos), sau patru victime (Hălmăsău).

Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.

Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.