Actualitate

Expoziție comemorativă George Mircea la Galeria Arcade 24 din Bistrița

Galeria Arcade 24 a Uniunii Artiștilor Plastici Bistrița, în parteneriat cu Galeria IRCCU Venezia, Transilvania Print din Bistrița și Elite ART Gallery din București vă invită începînd cu 11 martie la expoziția comemorativă a pictorului George Mircea – ”Va fi un timp ca un fruct”.

Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc miercuri 11 martie, ora 18.00, la Galeria Arcade 24 din Piața Centrală nr. 24, Bistrița.


Evenimentul expozițional (pictură, acuarelă, desen, obiect) este curatoriat de Oliv Mircea.

Expoziția și aduce pe simeze o selecție de lucrări reprezentative, din cele două decenii de creație a artistului. Prin prisma relației tematice și stilistice acestea se constituie într-un „poem mistic” care îmbracă conceptul memoriei creative și devin un reper de analiză critică și plastică. În cheia unei activități prolifice a pictorului, expoziția aceasta invocă natura ca instrument de percepție a realității, care favorizează devoalarea unor intuiții mistice a deferitelor fațete ale subconștientului precum și fragilitatea condiției artistului contemporan ca subiect apofatic.

George Mircea (1979-2018) își începe studiile în anul 1998 la Academia de Arte “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca la clasa pictorului Ioan Sbîrciu, iar apoi, un an mai târziu, se transferă la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură, la clasa pictorului Horea Paștina. Din anul 2006 artistul este Lector Universitar Doctor al Universității Naționale de Arte din București, iar în perioada 2006-2011 profesează și cu titlul de profesor  asociat al Universității București – Facultatea de Istorie. Tot în cadrul Universității Naționale de Arte din București, pictorul își susține teza de doctorat cu tema „Ordine și Carnaval”. Începînd cu anul 2003 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Membru al Școlii Române din Roma.

Parcursul expozițiilor personale începe la Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia cu un program îndeaproape gândit și înfăptuit sub îndrumarea criticului de artă Dan Hăulică. George Mircea este autorul a treizeci și nouă de expoziții personale de pictură.

Expune în galerii importante din România (Bacău, Bistrița, Cluj, Tîrgu Mureș, Ploiești, Deva) și are expoziții în galerii semnificative din Paris, Nürnberg, München, Roma, Venezia, Pisa, Madrid, Santiago de Compostela, Budapesta, Chișinău, New York etc. De-a lungul anilor George Mircea se face remarcat în peste 150 expoziții de grup, colective, saloane naționale și internaționale în țară și în străinătate. Lucrările artistului fac parte din colecții particulare și de stat din Italia, S.U.A., Germania, Belgia, Canada, Ungaria, Elveţia, Grecia, Franța, România și Spania.

Expoziția va fi deschisă publicului în lunile martie-aprilie 2020 la Galeria Arcade 24 din Piața Centrală nr. 24 din Bistrița.

Galeria ARCADE 24 împreună cu: Elite Art Gallery, Galeria IRCCU Venezia și cu Transilvania Print au drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului acele forme de exprimare artistică pe care timpul le-a validat și le consideră exemplare și novatoare.

3 comentarii

  • George Mircea (1979-2018) era fiul criticului de artă Oliv Mircea. S-a născut în 1979 la Bistriţa unde a absolvit cursurile Liceului de Arte „Corneliu Baba”, pe atunci, o secţie a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”. După liceu George Mircea a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București cu maestrul Horea Paștină. În anul 2006, a devenit lector univ. dr. al Universității Naționale de Arte din București, iar în anul 2003 a devenit membru al U.A.P. și ulterior membru al Școlii Române din Roma. A avut, în scurtul timp al existenței sale ca artist, 39 de expoziții personale în țară și peste hotare (România, Germania, Italia). A avut numeroase recunoașteri pe plan intern și internațional, lucrări ale sale aflându-se în diferite colecții publice și private din țară și străinătate. În 2016, a avut o expoziție remarcabilă la Veneţia, în Galeria principală a RCCU.

  • Vernisajul ar trebui transmis live și publicul să stea acasă. Se poate vizita apoi expoziția când nu e multă lume.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS