„Au fost duşi de aici, din Bistriţa, direct în camera de gazare de la Auschwitz. A supravieţuit doar soţul meu”, a mărturisit Alice Marcus, o doamnă care a locuit timp de trei decenii în Israel. În toţi acei ani, partenerul ei de viaţă a refuzat categoric să vorbească despre Holocaustul care l-a lăsat singur pe lume.
„Mama soţului meu, patru surori şi un nepot de şapte ani toţi au fost duşi de aici, din Bistriţa, direct în camera de gazare de la Auschwitz. Au murit toţi, mai puţin soţul meu care avea şapte ani, el fiind într-un lagăr de muncă. Soţul meu nu voia să vorbească niciodată despre asta. Când a aflat, a avut o depresie groaznică. El nu ştia ce s-a întâmplat cu familia lui. A fost cineva i-a spus că atunci când i-au dus din Bistriţa cu trenul, i-au dus direct la camera de gazare. Tatăl lui a murit înainte de război, iar mormântul lui este aici, la Bistriţa. A făcut o placă comemorativă pe mormântul socrului meu şi i-a scris pe toţi cei din familie”, a spus Alice Marcus.
Femeia a relatat că a locuit timp de 30 de ani în Israel împreună cu soţul ei, iar în tot acest timp i-a respectat decizia de a nu vorbi despre tragedia familiei sale.
” Şi eu sunt bistriţeancă, iar soţul meu tot din Bistriţa a fost. El nu a vrut să comunice nici la Yad Vashem (denumirea Memorialului Victimelor Holocaustului, instituție oficială a Statului Israel, constituită în 1953 – n.r.) pentru că tot timpul se caută informaţii dacă se cunosc persoane care au murit sau au fost în lagăre. Nu a vrut să dea niciun fel de informaţii. Eu am corespondat cu ei după ce soţul meu a murit. El a refuzat pur şi simplu fiindcă l-a marcat îngrozitor această tragedie. Nu i-a rămas nimeni din familie. M-a marcat şi pe mine. Eu sunt unguroaică, reformată, dar am venit la Comunitatea Evreilor din simpatie. În memoria soţului meu”, a spus Alice Marcus.
De Holocaust a fost afectată şi familia lui Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor Bistriţa-Năsăud.
„Evreii bistriţeni au fost decimaţi în proporţie de 90%. Mama mea a supravieţuit din lagărele din 
Transnistria. Era născută la Cernăuţi, a făcut trei ani şi jumătate de lagăr. A trăit trei ani şi jumătate într-o pădure, sub cerul liber. Ei au făcut parte din ultimul transport din Cernăuţi pentru că, după ei, fostul primar al Cernăuţiului, avocatul Popoviciu, a înfiinţat ghetoul din Cernăuţi şi a salvat 25.000 de evrei. Mama a povestit despre ce i s-a întâmplat, însă abia în ultimii ani din viaţă. Avea o reţinere, un văl pus în faţa ochilor, nu voia să povestească ce li s-a întâmplat, ce au pătimit, dar o fărâmă din ce a pătimit se regăseşte în volumul Martiri sub steaua lui David, scris de doi foşti ziarişti bistriţeni, Ion Moise şi Titus Zăgrean, o lucrare extraordinară prin mărturiile ale acestor supravieţuitori bistriţeni ai Holocaustului”, a spus Fredi Deac.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a scris o pagină neagră în istoria acestui cumplit eveniment: circa 7000 de evrei au fost luaţi din casele lor în luna mai a anului 1944 şi duşi într-un ghetou de la marginea Bistriţei, iar cei din zona Becleanului în ghetoul de la Dej, ambele fiind printre puţinele din Europa sub cerul liber.
În ghetoul situat în zona actualei Staţiuni Pomicole Bistriţa au stat, timp de trei săptămâni, evreii din Bistriţa, Ilva Mare, Ilva Mică, Lechinţa, Năsăud, Nimigea de Jos, Prundu Bârgăului, Rodna, Romuli, Şieu, etc., în timp ce e evreii din zona Becleanului au fost duşi la Dej, alt loc, alături de Bistriţa, printre puţinele din Europa în care oamenii erau ţinuţi sub cerul liber în condiţii inimaginabile.
„Locuitorii ghetoului au vieţuit în condiţii groaznice şi straşnic de aglomerate în construcţiile fermei Stamboli: coteţe de porci şi barăci. Mâncarea şi apa erau insuficiente. În timp ce niciun spital nu funcţiona în ghetou, patru medici tratau pacienţii. Cei care mureau erau îngropaţi în afara ghetoului. Ghetoul nu a avut consiliu evreiesc”, notează Diana Medan şi Viorica Medan în cartea „Evreii someşeni”.
În 2019, atunci când se vor împlini 75 de ani de la Holocaust, va fi dezvelit în curtea Sinagogii un monument pe care vor fi trecute numele tuturor evreilor care au pătimit în perioada 4-6 iunie 1944, când evreii au fost deportaţi în două tranşe la Auschwitz şi Birkenau.
Dintre cei deportaţi, doar 10% s-au întors acasă. Prin sprijinul lor, în 1946 a fost inaugurat Monumentul deportaţilor din faţa Sinagogii, unul din monumentele reprezentative din România.
În Bistriţa-Năsăud sunt 77 de cimitire evreieşti, unele chiar şi cu un singur mormânt.
În copilăria mea de pe Valea Someșului nu am urmat cursuri de catehism precum părinții dar religia am învățat-o în familie, de la bunici, niște creștini practicanți. Mai întâi trebuia să învăț „pe de-a rostul” Visul Maicii Domnului ca să mă apere de cele rele. Iată cum suna: Dormind prea sfânta fecioară de Dumnezeu născătoare Maria în Muntele Eleonului din Cetatea Viflaimului a venit acolo Domnul nostru Iisus Christos și a întrebat-o: Maica mea prea sfântă dormi? Iară ea a zis: Fiul meu prea dulce și prea frumos am fost adormită și am visat strașnic vis pentru tine. Spune, maica mea, visul ce-ai văzut. Și ea a zis: Am văzut pe Petru în Roma, pe Pavel în Damasc, iar pe tine te-am văzut răstignit pe cruce între doi tâlhari și necredincioși și jidovi. Desculț te-au judecat, cu fiere te-au hrănit, cu oțet te-au adăpat, în sfântul obraz te-au scuipit. O știam pe de rost. Promiteam. Eram copilul antisemit.