Nu cred că trebuie să fii specialist în economie ca să-ţi dai seama că felul în care e structurat bugetul arată direcţia spre care o ia ţara. Dacă se dau bani mulţi pentru investiţii, e clar că nu vor fi pentru consum şi viceversa. Din păcate, noi aflăm ce vrea să facă Guvernul abia după ce trec mai multe luni din an. În mod evident, în tot acest timp toată lumea, bugetară şi nebugetară, aşteaptă. Ce altceva ar putea să facă? România va începe să lucreze din primăvară încolo în cel mai bun caz. Până atunci de unde să ştii ce afacere nouă să începi, ce direcţie să urmezi? Nu ştie nimeni.
Nu am înţeles niciodată şi nici nu înţeleg în continuare cum de ce pricep politicienii atât de bine la toate când sunt în opoziţie, iar când ajung la putere nu le mai iese nimic. În ultimii patru ani, cei de la USL au vorbit, au vorbit şi iar au vorbit până ne-a durut capul de câte au spus. Ne-au explicat la toate televizoarele că nu e bine aşa, că trebuie făcut altfel, că vor umple închisorile cu corupţii din PDL, că vor face şi vor drege. Acum, nu numai că nu mai fac nimic din ce au cuvântat (în timp ce corupţii din PDL îşi deschid noi afaceri cu cei din USL), nu fac nimic în general. În afară de scumpit taxele şi impozitele, de schimbat denumirile altora din „taxă de poluare” în „timbru verde”, nu mi s-a părut că ar face ceva în acest început de an. Nici măcar bietul buget nu par a fi în stare să îl facă, aşa redus şi tăiat cum e.
În schimb, celor de la PDL, foarte tăcuţi în ultimii ani în care, vezi Doamne, nu au ştiut să comunice, le-a revenit tonul în voce şi, colac peste pupăză, au găsit şi ceva de spus şi făcut: mişto de USL. Altfel nu-mi explic declaraţia recentă a lui Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Domnia sa nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să copieze, la mişto, amendamentele la buget depuse anul trecut de USL ca să le predea la rândul lui, victorios, spre ciuda actualilor guvernanţi. Ştie bine că nu vor fi aprobate că nu sunt bani, dar atât aşteaptă. Va avea toată muniţia de partea lui şi oportunităţi noi de făcut mişto de USL. Cu aceste lucruri ne vom ocupa timpul probabil până prin martie fără să ştim cu adevărat ce va face acest Guvern, ce măsuri va adopta pentru ca agricultura, de exemplu, cel mai important motor de dezvoltare al României, să pornească din nou. A, am uitat, legat de agricultură ştim, cum să nu? Ţăranii vor plăti impozit. E tot ce le lipseşte octogenarilor care abia îşi mai cultivă grădinile. Mulţi vor renunţa la pământ şi el va fi vândut pe nimic străinilor care au şi capital, şi capacitate de a lucra terenurile noastre altfel decât cu sapa şi cu coasa. Vom vedea firme cu sedii în alte ţări care îşi vor deschide aici puncte de lucru. La fel ca şi cei de la Kaufland, Lidl şi alte multinaţionale, vor plăti mici impozite statului român, iar sumele mari vor ajunge tot în alte ţări. Trăiască România, nu?
Dacă cei de la Bucureşti nu par să ştie nimic, să ne mai mirăm că noi, pe aici, habar nu avem spre ce ne îndreptăm? Aş zice că nu. Nu ştiu dacă vreunul dintre politicienii aflaţi azi în funcţii mi-ar putea răspunde realist la întrebările următoare: unde vedeţi Bistriţa-Năsăud sau oraşul Bistriţa peste cinci ani, ce faceţi ca să ajungem acolo, prin ce mijloace vom parcurge drumul? Poveştile din campania electorală nu se pun. Cred că nimeni nu e chiar atât de naiv să le creadă.
Aşadar, să stăm prieteni încă trei luni până vom avea buget. Să stăm, dar să plătim, aş zice, ca să susţinem Guvernul să implementeze noi şi noi strategii. Care? Bună întrebare! Ar fi nişte răspunsuri, dar tot la mişto.
Cristiana Sabău
si ce am facut dupa aia cu el (adrian nastase) l-am bagat la puscarie in lipsa de probe de un tribunal aservit lui basescu. Perioada cat a fost adrian nastase prim-ministru a fost cea mai prospera perioada pentru romania… Mi-as dori ca acuma sa fie ca in perioada 2000-2004…
io credca ti-ai dori sa fie ca si pe vremea lu’ ceasca 🙂
Constatarea ca doar in timpul lui Nastase guvernul s-o miscat mai bine in ceea ce priveste adoptarea bugetului de stat este falsa, acest lucru s-o intamplat si pe vremea lui Tariceanu si in timpul mult hulitului guvern Boc. Indraznesc ca aist lucru nu-i menit sa-l reabiliteze musai pe detinutul Adrian Nastase, incat la iesirea de la puscarie sa fie numit ministru al bugetului, caci, iata, se creaza falsa impresie ca in timpul acelei guvernari curgea lapte si miere din sanul bugetului si era asa o veselie in tara, fericire de care astazi suntem asa de departe. Dar ce sa facem, e greu cu resorturile memoriei..,
Elaborarea unui buget nu-i o treaba simpla. Nu doresc defel sa-i gasesc scuze actualului guvern, dimpotriva, Victor Viorel Ponta este prim ministru din mai 2012 si cunoaste foarte bine situatia economica a Romaniei, numai ca, impreuna cu tovarasul de alianta, George Crin Laurentiu Antonescu, s-a preocupat doar de razboaiele politice cu presedintele Basescu, din dorinta de a acapara toata puterea in mainile lor, vanitatea lor de oameni politici exceptionali neconcordand de nici un fel cu preocupari de sorginte a imbunatati in vreun fel mediul economic, caci, la urma urmei, veniturile bugetare de aici provin, nu cad din cer. Mai mult, prin actiunile inconstiente intreprinse anul trecut, au reusit sa decredibilizeze tara in ochii organismelor europene, astfel incat atragerea de fonduri nerambursabile a ajuns la cote ce tind spre zero, ajungand astfel sa nu putem accesa nici macar banii moca, ce ar mai scadea presiunea de pe buget, fiind surse de investitii ce necesita doar proiecte viabile si un pic de cofinantare. Dar voturi nu se obtin usor promitand ca dai cuiva de munca, e mai simplu sa promiti ajutoare sociale, redistribuind bruma de buget inspre directii ce nu creaza nimic in plus.
Victoria zdrobitoare a USL in alegerile de anul trecut a mai creat un mare neajuns: nu prea mai exista judete conduse de opozitie, asa ca n-ai cum sa nemultumesti pe cineva de-al tau, ca iti arata obrazul si nu-i frumos. Sacrificatii vor trebui sa se obisnuiasca cu ideea ca exista mai egali decat egalii, ca nu-i de unde a da la toti, iar cine se va reorienta inspre a deveni creator de proiecte de dezvoltare si va cauta fonduri nerambursabile, se va descurca. Pentru asta e de pus osul la treaba, iar chestia cu regionalizarea a devenit extrem de presanta, fiind o conditie pentru a putea accesa mai usor bani, nu doar prin intermediul mamutului minister al dezvoltarii regionale.
Opozitia actuala face cam tot ceea ce a facut si USL in opozitie, doar ca acum e aproape insignifianta. Jaba face galceava, nu-i baga deocamdata nimeni in seama. Le ramane a se concentra doar pe localitatile din tara unde mai au ceva de spus, sa-si sprijine alesii in realizarea de proiecte eligibile spre finatare cu bani europeni, demonstrand astfel ca nu sunt doar niste milogi ce cer indurare de la masa mare a guvernului. Este de urmarit Clujul, care deja se pare ca reporteaza niste succese foarte importante si de rasunet in atragerea de investitori importanti, ce vor crea noi locuri de munca, generand o bunastare locala de invidiat.