Actualitate

FC Bistrița stă prost cu Sănătatea (FOTO)

FC Bistrița a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în acest sezon al Ligii a III-a, 0-1 (0-0) pe teren propriu cu Sănătatea Servicii Publice Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a Seriei V, și a căzut pe locul 12 în clasament. Unicul gol al partidei a fost reușit de ”virușii verzi” cu zece minute înainte de final, autor Ceaca.

1-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 2-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 3-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 4-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16

Echipa bistrițeană a evoluat în formula: Trif – Dradici, Hasnăș, Chibulcutean, Negruț – Colța, Nalați, Fl. Alexandru, Miholca – Akari, Sighiartău. Au intrat pe parcurs: T. Rus, Neamțu, Al. Lăcătuș, Țigorean.

”Păcat de rezultat, cred că meritam un rezultat de egalitate, era mai aproape de adevăr. Am făcut o primă repriză destul de bună, în care ne-am creat trei-patru șanse de a marca. Puteam să intrăm în avantaj la pauză, dar am ratat, n-am profitat de ocazia avută. Sunt mulțumit de efortul depus, creștem de la meci la meci din punct de vedere fizic, pentru că aici era problema la noi. Mai avem destule lucruri de pus la punct, încă facem greșeli, s-a văzut și la golul primit. Sănătatea are jucători cu experiență, Lăzăreanu, Dan Matei, Ciupe, primii doi au jucat și la Bistrița. Nu sunt îngrijorat, am încredere în jucători, am încredere cu putem juca un fotbal bun, cu speranțe pentru mai departe”, a declarat pentru Timp Online antrenorul Sebastian Moga.

Partida de pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, la care au asistat circa 300 de spectatori, printre care președintele CJ Radu Moldovan și prefectul Ovidiu Frenț, a fost condusă la centru de Alexandru Bălan (Deva). Asistenți: Alexandru Mihăilă și Marian Costache (ambii din Rm. Vâlcea). Observatori: Daniel Cioloboc și Szanto Lorant (ambii din Tg. Mureș).

5-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 6-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 7-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16-sebi-moga 8-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16

După trei runde, echipa pregătită de Sebastian Moga (antrenor principal) și Eugen Voica (director tehnic) rămâne cu 3 puncte, golaveraj 3-5, și se află pe poziția a 12-a. Aici puteți vedea clasamentul complet al Seriei V.

Celelalte meciuri ale etapei cu nr. 3, Seria V: Metalurgistul Cugir – ASA Tg. Mureș II 4-0, Gaz Metan II Mediaș – FC Hermannstadt 2-3, CS Iernut – CS Oșorhei 2-1, Viitorul Ulmeni – Unirea Jucu 4-1, Unirea Dej – ACSF Comuna Recea 0-0, Recolta Dorolț – FC Zalău 0-1. Avântul Reghin a stat.

În etapa viitoare, a 4-a, FC Bistrița joacă în deplasare cu FC Zalău – vineri 23 septembrie, ora 17.00.

9-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 10-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 11-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 12-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 13-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 14-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 15-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16 16-fc-bistrita-sanatatea-cluj-sep-16

2 comentarii

  • Obiectivul echipei e mentinerea in Liga a-III-a, iar dacă o ţin tot aşa şi câstiga un meci din trei, nu o sa retrogradeze.
    Dacă pierdeau la 3-4 goluri diferenţa, ar fi insemnat ca echipa nu are față de liga a-III-a, insa rezultatele ( 2-1, 1-3, 0-1) arata ca meciurile au fost echilibrate si ca echipele adverse nu sunt de speriat. Antrenorii au nevoie de timp sa implementeze stilul de joc pe care il doresc, iar eu sunt sigur ca FC Bistriţa va juca mai bine in returul campionatului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS