Felicitări, aţi înfrânt din nou! Tot pe banii noştri

Bistriţa are, în schimb, o şosea de centură prin nord extrem de circulată, dar care arată îngrozitor. De multe ori când mă aflu în spatele unor maşini de mare tonaj mă aştept să le văd răsturnate în şanţuri la ce balans face încărcătura. Marginile drumului sunt prăbuşite, mijlocul e plin de gropi. Trec zilnic prin zonă şi mă întreb când oare îşi vor aduce aminte conducătorii noştri că există această şosea, că ea poate fi reparată, iar toate maşinile care tranzitează Bistriţa direcţionate pe acolo, atât cele mari, cât şi cele mici. Ştiu diverse răspunsuri fantasmagorice date de unii şi de alţii. Unul e că va fi reparată odată cu DN 17 C care leagă Bistriţa de Năsăud, dar, cu toate că a venit mult aşteptata primăvară şi se poate lucra, nu am văzut pe nimeni care să măsoare drumul, să facă vreun calcul, dovadă că putem aştepta mult şi bine. Până la urmă, Ministerul Marilor Proiecte nu mai există. De ce să mai sperăm aiurea?

Între timp, varianta de sud e ca Fata Morgana. Se tot îndepărtează, iar şansele ca „mătuşa Europa” să ne dea bani pentru un proiect contestat în instanţă sunt nule. Fireşte că Primăria a avut bani de tocat pe un referendum inutil şi pe diverse studii costisitoare, dar nu are pentru ca să repare centura de nord, cea care trece prin adevărata zonă industrială a Bistriţei, zonă în care au sedii firme ca Rombat, Electroplast, Comelf şi alte câteva care virează bani grei bugetului de stat. Încă mi-e greu să înţeleg de ce aceste companii nu dau cu pumnul în masa municipalităţii sau a CNADNR măcar pentru a întreba unde sunt banii din rovignetele ultra scumpe şi unde s-au dus accizele mereu în creştere pe carburanţi. Poate că, în felul acesta, unii s-ar mai trezi şi ar înţelege că pot visa liniştiţi, dar pe banii lor, nu pe cei publici şi nici într-un caz pe seama noastră, a tuturor. Nu înţeleg de ce marii oameni de afaceri nu fac o grevă fiscală pentru ca să oblige efectiv Primăria Bistriţa şi statul român să se ocupe de proiecte realiste, necesare, nu de tâmpenii fantasmagorice.

Acum, în mod normal, dacă am trăi într-o ţară civilizată, cu cetăţeni care-şi cunosc drepturile, am imputa Consiliului Local Bistriţa (respectiv aleşilor care au votat „pentru”) şi executivului Primăriei costurile pentru organizarea referendumului din 29 septembrie 2013. Să dea ei înapoi din buzunarele proprii suma de 180.000 de lei cheltuită inutil, dovadă sentinţa dată de Curtea de Apel Cluj care le dă dreptate contestatarilor centurii de sud. După ce vor plăti, cu siguranţă că aleşii vor cugeta mai mult data viitoare şi nu vor mai ridica mâinile cu atâta uşurinţă doar pentru ca să fie luaţi într-o excursie în Austria sau te miri pe unde altundeva.

Ultima mare tâmpenie în opinia mea este creditul luat pentru pârtia din Wonderland, bani care vor fi efectiv îngropaţi în Dealul Cocoşului, aşa cum spune multă lume. Ţări importante care au institute de cercetare şi tehnologie avansată şi-au revizuit politica de investiţii în pârtii tocmai din cauza încălzirii globale. Noi, nu! Suntem mai cocoşi decât ei şi ne dăm mari vizionari.

Ajutat de o majoritate slugarnică, recompensată cu plimbări în străinătate şi joburi pentru neveste în instituţii de stat, primarul Ovidiu Creţu perseverează în direcţia aceasta într-un mod care-l face tot mai greu de înţeles de la o zi la alta. Cui îi arde de schi şi distracţie dacă nu are loc de muncă? S-a întrebat oare primarul vreodată? Dacă infrastructura noastră va fi mereu aşa cum e acum, firmele vor căuta locuri în care lucrurile stau altfel fiindcă nimeni nu mai are răbdare să treacă 20 de ani până când se schimbă lucrurile undeva. Chiar dacă ar avea, piaţa nu îţi permite, concurenţa, ritmul cu care se derulează toate în zilele noastre. O companie ca Leoni poate împacheta în oricare zi fabrica şi să plece acolo unde sunt drumuri bune pe care să circule maşinile încărcate cu cabluri.

Dacă aş fi primar, primul lucru pe care l-aş face ar fi să anunţ că nu mai cântăm, nu mai dansăm, nu mai schiem, nu mai dăm banii pe nimic altceva decât pe infrastructură. Aş privatiza în secunda doi Direcţia de Servicii Publice, aş scoate la licitaţie asfaltarea tuturor străzilor şi repararea trotuarelor. Vă garantez că, având aceiaşi bani, aş face de patru-cinci ori mai multe lucrări fiindcă firmele au nevoie de contracte şi ar da buzna cu oferte la preţuri mici.

Modul socialist al administraţiei de a vedea lucrurile mi se pare tot mai păgubos. Primăria Bistriţa e plină de angajaţi care taie frunze la câini pe bani mulţi şi cu eficienţă zero. În afară de Parcul Municipal şi de câteva şcoli reabilitate, nu se vede nimic altceva în urma acestei administraţii, nicio parcare modernă, niciun drum de Doamne ajută modernizat, doar nişte blocuri sociale pline de romi care le-au distrus deja în mare parte. În schimb, s-au îngropat miliarde, ne-am îndatorat peste măsură ca să ne distrăm cu buzunarele goale. Probabil că, în felul acesta, uşuraţi fiind de bani, alunecăm mai uşor pe pârtia imaginară. Probabil în mintea unora e încă iarnă chiar dacă afară sunt 15 grade.

Cristiana Sabău