Actualitate

Festivalul Balmoșului. Ministrul Culturii: Un element nou pentru mine. Foarte gustos!

(FOTO) Redeschiderea Muzeului Județean Bistrița după reabilitare a fost marcată și printr-un Festival al Balmoșului. În curtea Muzeului, câțiva crescători de oi din județ au pus ceaunele pe foc și s-au apucat de preparat celebra mâncare ciobănească făcută din amestec de caș, jintiță și mălai.

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, a participat și el la sărbătoarea Muzeului. A degustat brânzeturi, vin de Lechința și a mâncat în premieră balmoș.

”Am început ziua cu un element nou pentru mine, nu am mai văzut până acum cum se face balmoșul. Cred că e bine ca aceste tradiții să fie în actualitate. Nu am mai mâncat niciodată, este prima oară. Este foarte gustos. Cred că ciobanii știu mai bine de ce i se spune ”tortul ciobanului”. Arta gastronomică românească este diversă, extrem de interesantă”, a spus Ionuț Vulpescu.

Managerul Muzeului, Alexandru Gavrilaș, a fost gazdă ospitalieră și pentru ceilalți invitați la eveniment: secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Pugna, prefectul Ovidiu Frenț, viceprimarul Cristian Niculae, vicepreședintele CJ Vasile Puica.

Un ansamblu folcloric format din elevi din Coșbuc i-a întâmpinat pe oaspeți la intrare și a pus în scenă, în fața casei tradiționale, ”Sâmbra oilor”.

”Manifestarea a fost și mai frumoasă datorită copiilor veniți aici din comuna Coșbuc, comuna mea natală. Bine pregătiți, îmbrăcați în portul popular tradițional specific zonei, ei au reușit să evoce un moment important în viața oierilor și a comunităților rurale românești, Sâmbra oilor. Mulțumim pentru frumoasele momente oferite, pentru balmoșul gustos gătit după rețete păstrate din străbuni. Felicitări organizatorilor pentru munca desfășurată cu ocazia acestui eveniment reușit!”, a menționat viceprimarul Cristian Niculae.

Manifestările de inaugurare a Muzeului modernizat s-au încheiat cu un concert susținut de Fanfara Transilvania din Cugir.

Pe pagina noastră de Facebook puteți vedea mai multe imagini.

3 comentarii

  • Pe psdistii îi îmbată puterea și ajung la un grad de îngâmfare maximă …. în loc să facă proiecte și lucruri bune pentru județ o țin doar în chefuri și petreciuri…toate se decontează la sfârșit…țineți-o tot așa…cu grătare și petreciuri…sunteți pe drumul cel bun…

  • pe naiba plata. e veselie în continuare.
    Urmează Festivalul Slăninii și a Cepei, a Lobodei și Minunatei Plante de păpădie, gătite cu măestrie, a uneltelor revoluționare, bâta și ceaunul.
    Plus a costumului ancestral, frunza luui Adam și Eva brodată cu motive de pe valea Someșului.
    Toate într-o corolă a efortului milenar de a cuceri mapamondul și transforma România în putere planetară care controlează prin rugăciuni pioase umanitatea de 6 miliarde.
    Amin.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS