Cultură

”Rădăcinile eternităţii”. Programul concertelor de pe pietonal până în penultima zi din an

Centrul Cultural Municipal organizează şi anul acesta, zilnic până în 30 decembrie, de la ora 17.00, pe scena amenajată lângă bradul împodobit de pe pietonalul Liviu Rebreanu, Festivalul de datini şi tradiţii populare ”Rădăcinile eternităţii” - concerte şi spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.

În 6 decembrie au colindat Ansamblul ”Flori Dumitrene” şi solistul Alexandru Căpitan, iar în 7 decembrie grupul de colindători ”Datina” din Mărişelu şi grupul de colindători din Şieuţ.

Luni 8 decembrie: Grupul de colindători  ”Cununiţa” – Ilva Mare, Daniel Raţiu, Cătălina Cocean, Duţu Maier, Alexandru Rus, Ana Georgeta, Narcisa Balla

Marţi 9 decembrie: Grupul de colindători  ”Plaiuri Someşene” – Feldru, grupul de colindători ”Doiniţa” – Bistriţa

Miercuri 10 decembrie: Grupul de colindători ”Atanatos” – Bistriţa, Alina Maria Pop

Joi 11 decembrie: Concert organizat de Primăria Bistriţa

Vineri 12 decembrie: Grupul de colindători ai Şcolii Generale Ardan, grupul  de colindători ”Doina Someşană” – Sîngeorz-Băi

Sâmbătă 13 decembrie: Corala ”Andrei Mureşanu” – Bistriţa, Corul bisericesc din Câmpulung Moldovenesc

Duminică 14 decembrie: Corala protopopiatului Bistriţa, Petre Petruse

Luni 15 decembrie: Grupul  de colindători ai Şcolii ”Sfânta Maria” Bistriţa, grupul de colindători ai Şcolii din Budacu de Sus

Marţi 16 decembrie: Grupul  de colindători din Măgura Ilvei, grupul de colindători din Lechinţa

Miercuri 17 decembrie: ”Apassionata” – Bistriţa, Fanfara ”Armonia Forte Fortisimo” Bistriţa

Joi 18 decembrie: Grupul  de colindători din Bistriţa Bârgăului, Mirela Petruş

Vineri 19 decembrie: Grupul  de colindători din Poiana Ilvei, Florina Bălan

Sâmbătă 20 decembrie: Grupul  de colindători din Leşu, Alexandru  Căpitan

Duminică 21 decembrie: Grupul  de colindători ”Miroslava” din Bistriţa Bârgăului, Corul Bisericii Ortodoxe din Bistriţa Bârgăului, Mariana Condrea

Luni 22 decembrie: Ansamblul ”Flori Dumitrene”, Petre Petruse

Marţi 23 decembrie: Grupul ”Trinitas” al Bisericii Romano-Catolice Bistriţa, soliştii vocali ai ansamblului ”Cununa de pe Someş” – Ionuţ Zăgrean, Teodora Simionca, Rodica Zăvoianu, David Viorel, Elena Rusu, Ionela Lechinţan, Octavia Andronesi, Adina Băieşiu, Cristina Scurtu, Anton Todica, Petre Petruse, Mărioara Sigheartău

Vineri 26 decembrie: Grupul  de colindători  din Solovăstru – jud. Mureş, grupul de colindători din Drobosloveni – jud. Olt, soliştii vocali ai ansamblului ”Cununa de pe Someş” – Ionuţ Zăgrean, Teodora Simionca, Rodica Zăvoianu, David Viorel, Elena Rusu, Ionela Lechinţan, Octavia Andronesi, Adina Băieşiu, Cristina Scurtu, Anton Todica, Petre Petruse, Mărioara Sigheartău

Sâmbătă 27 decembrie: Grupul  de colindători din Solovăstru – jud. Mureş, grupul de colindători din Dobrosloveni – jud. Olt

Duminică 28 decembrie: Ansamblul de datini şi obiceiuri de iarnă din Poiana Ştampei, grupul ”Glasuri Ardelene” – Cluj, Giulia Tolea, Aura Lenghel, Lucia Poruţiu, Voichiţa Naghy, Alex Pastor, Gavril Ciceovan

Luni 29 decembrie: Grupul ”Izvoare” – Cluj, Nicolaie Turcu, Flaviu Pop, Iulian Maxim, Vasile Borlea

Marţi 30 decembrie: Grupul de obiceiuri de iarna din loc. Strâmbu, grupul  de colindători ai Bisericii Baptiste din Chiuieşti – Cluj.

2 comentarii

  • Dragi BISTRITENI : uitati-va in poza expusa, mergeti seara si admirati copacii din jurul PIETEI CENTRALE, a caror coroane sunt ornate cu mii de beculete albastre. Este o imagine de vis pe care ne-o dorim si in anii care vin. Dar ca sa fie asa trebuie sa aparam acesti copaci pt. ca administratia le-a pus gand rau, si vrea sa-i taie in numele unui proiect neprietenos cu ei, dar si cu noi oamenii. Ecologistii va roaga sa veniti la dezbaterea publica de la Primarie in data de 18 dec ora 12, si impreuna sa-i spunem D-lui Primar sa-i lase in pace, sa ne bucuram de ei si pe viitor.

    • domnule Balan, „bateti campii”! Asta e respectul dvoastra pt artistii de pe scena, vedeti numai copaci.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS