Cultură

Festivalul ”Valeria Peter Predescu”, în 15-16 mai. Premii totale de 6.000 de lei

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud organizează în 15 şi 16 mai cea de-a IV-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu”, la care sunt aşteptaţi să participe solişti din ţară şi străinătate. Vor fi acordate nouă premii având valori cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local al comunei Telciu şi Fundaţia „Valeria Peter Predescu”.

Soliştii din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe pot participa la concurs în urma preselecţiei naţionale din deschiderea festivalului. Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani.

Nu se admite participarea aceluiaşi interpret la mai mult de trei ediţii ale festivalului. Nu pot participa în concurs laureaţii ediţiilor precedente care au câştigat premiile I, II şi III sau marele premiu.

Pentru asigurarea unei participări valoroase în concurs, în ziua de 14 mai, ora 10.00, la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud se va desfăşura preselecţia interpreţilor în prezenţa juriului festivalului.

Concurenţii bistriţeni care trec de această preselecţie nu se califică direct în Festival, ci se vor prezenta şi la preselecţia naţională din ziua de 14 mai 2013. Concurenţii respinşi la preselecţia locală nu au dreptul să se prezinte la preselecţia naţională. Totodată, concurenţii bistriţeni nu au dreptul să se prezinte la această preselecţie dacă nu au participat la preselecţia judeţeană. Decizia juriului este irevocabilă.

Concursul se desfăşoară într-o singură zi, 15 mai, ordinea de intrare fiind stabilită de organizatori, ţinându-se seama de reprezentarea zonelor etnofolclorice ale ţării. Gala laureaţilor va avea loc în 16 mai.

Juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi ale domeniului cercetării şi interpretării folclorului românesc (etnomuzicologi, folclorişti, redactori muzicali radio-TV, profesori, dirijori), precum şi din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi ai Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Clasificarea interpreţilor participanţi la concurs se va face ţinându-se seama de calitatea interpretării, de autenticitatea şi de valoarea artistică a pieselor, de ţinuta scenică, de frumuseţea şi autenticitatea costumului popular. Preşedintele juriului va fi o personalitate a folcloristicii româneşti.

Publicul va vota pe buletine de vot special concepute, rezultatul votului său determinând acordarea Premiului de popularitate.

Juriul va acorda următoarele premii: a) Marele Premiu şi Trofeul „Valeria Peter Predescu” – 1.500 lei, b) Premiul I – 1.000 lei, c) Premiul II – 800 lei, d) Premiul III – 600 lei. Juriul va mai acorda 3 Premii Speciale în valoare de 500 lei. Premiul de popularitate, acordat de publicul spectator, va fi în valoare de 500 lei. Un premiu special va fi acordat de către familia artistei Valeria Peter Predescu.

Mai multe detalii despre condiţiile de înscriere şi regulamentul concursului, aici.

Foto: arhivă

5 comentarii

  • wow
    unde se dus banisorii nostrii
    wow
    ce fain ne chioraie matele pe ritmuri folclorice
    wow
    multe idei de cheltuit banii mai au unii

  • mda.. sunt bani pt. mere de plastic in loc de livezi si spatiu verde, biserici in loc de spitale, festivale in loc de educatie. Hai USL, dreptate pana la capat :))))))

  • O mare prostie ceea ce comentati voi aici. Ce ati vrea sa fim un popor care sa ne uitam traditiile si sa nu mai facem nimic pentru Cultura? Stiti cat inseamna banii din buget alocati pentru Cultura? O picatura intr-un litru de apa. Un popor ce nu-si protejeaza Cultura si valorile spirituale, nu va avea niciodata personalitate. Asa ca aceste comentarii se vede ca sunt facute cu rea credinta sau in necunostinta…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS