Politică

Filiala judeţeană UNPR, în reconstrucţie. Constantin: ”Misiunea mea – reorganizarea ei în totalitate”

UNPR Bistriţa-Năsăud vrea să-şi aducă o contribuţie cât mai mare la targetul fixat de partid la nivel naţional, un milion de membri până în 2016. Alexandru Constantin a spus că de la numirea sa ca preşedinte interimar au fost constituite 20 de organizaţii locale, dar şi organizaţia municipală.

”Pornind de la cele 500.000 de voturi pe care UNPR le-a primit la nivel naţional alegerile locale din 2012, UNPR a reuşit să devină a treia forţă parlemntară şi un partid cu peste 200 de primari. Principalul obiectiv în momentul de faţă este atingerea numărului de un milion de membri până în 2016, practic dublarea. La nivel de judeţ, organizaţia judeţeană este în reconstrucţie, suntem într-o perioadă în care procedăm la constituiri de organizaţii locale. În perioada care s-a scurs de la numirea mea ca preşedinte interimar al organizaţiei am înfiinţat la nivel de judeţ, prin realegeri sau prin alegeri, acolo unde nu am avut organizaţii, 20 de organizaţii comunale. Avem constituită Organizaţia Municipală UNPR Bistriţa şi urmează în viitorul apropiat să constituim şi celelalte organizaţii. Misiunea mea este de a reorganiza în totalitate filiala judeţeană”, a declarat preşedintele interimar al UNPR Bistriţa-Năsăud, Alexandru Constantin (foto).

El a adăugat că procesul de reconstrucţie a UNPR în judeţ se va finaliza în acest an, pentru ca formaţiunea să fie pregătită de alegerile locale din vara lui 2016, indiferent ce formulă de candidaturi va fi aleasă: alături de aliaţi sau separat.

Preşedintele Organizaţiei Municipale, Vasile Bindea, a menţionat că peste 80% din foştii membri au rămas în partid şi că UNPR vrea să-şi aducă o contribuţie însemnată la îndeplinirea targetului stabilit la nivel central.

În toamna anului trecut, Grigore Iuga şi-a dat demisia din funcţia de lider al organizaţiei judeţene UNPR, rămânând simplu membru al partidului, iar în locul său a fost numit preşedinte interimar Alexandru Constantin, consilier local în comuna Şieu Măgheruş, până atunci vicepreşedinte.

7 comentarii

  • Prostii de adormit copii. UNPR-ul este un partid artificial si cred in el doar pensionarii militari, fostii militieni si actuali politisti, cei care au pensii speciale, adica toti aceia care au fost pe vremuri mana aparaului opresiv a lui Ceausescu si acuma au pensii de zeci de milioane. Despre Gabi Oprea (bodygard-ul lui Miron Cosma), un smecher care reuseste sa se infiltreze la varf sustinut de cei pe care i-am enumerat mai sus.

    • Nu-i nicio problema. Am spus asa doar ca sa nu se creada ca lumea nu se prinde de smecherii. Fiecare poate fi smecher atata timp cat ii merge. In rest numai de bine.

    • problema e ca UNPR a fost partas la guvernarea de trista amintira a PDL-ului… aia cu taierea salariilor, a pensiilor, cresterea TVA, concedierea a jumatate de milion de oameni…
      Chiar, poate tocmai pe acea jumatate de milion de oameni dati afara de la servici vrea UNPR sa-i faca membrii de partid….

    • Problema e ca nici dupa 25 de ani nu reusim sa scapam de trecut, un trecut de care chiar nu doresc sa-mi amintesc nici eu si nici neptii mei. Asta e si pe unii deranjeaza.

  • Si guvernarea asta credeti ca va fi de mai buna amintire ? Romanii se zbat in aceleasi nevoi .Medicamente scumpe ,spitale fara medici si asistenti suficienti,scoli cu clase numeroase la oras ,si desfiintate la sat,servicii postale ca in evul mediu in comunele de pe campie,locuri de munca putine ,romani plecati inafara la fel de multi,lucrari la infrastuctura putine si de proasta calitate .Care e diferenta .Diferenta e doar la butoane ..

    • Problema e chiar grava. PSD-ul a lipsit 7 ani de la guvernare, era saraca , lipit pamantul si s-au pus orbeste pe furat. Au trecut doua campanii foarte costisitoare, cele din 2012, parlamentare si 2014 prezidentiale lui Ponta, cu cheltuieli enorme si acest lucru se vede in ceea ce nu se face sau se face prost, la care se adauga si acumularile personale ale baronilor si atunci ne miram ca apar arestari si chemari zilnice la DNA. Acesti bani se fura dela sanatate, invatamant, cultura si merg fara nerusinare in buzunarele lor. Se pune problema lipsei puscariilor, e o falsa problema. In tara sunt sute de foste baze militare , ca cea din Sintereag, care au fost transferate la primarii si nu stiu ce sa faca cu ele. Acestea se pot transforma in puscarii cu minimum de cheltuieli, ele stau nefolosite si se degradeaza in timp.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS