Actualitate

Floare Gaftone: Lângă locuinţele sociale trebuie să fie şi grădiniţa, şi şcoala, şi biserica

”Bistriţa are un plan de acţiune şi de sprijin al populaţiei rrome. Se pot implica şi bisericile, indiferent de confesiune, preoţii, ONG-uri, comunitatea. Bisericile şi preoţii pot consilia populaţia rromă, din echipă făcând parte şi asistentul social, psihologul şi alţi specialişti care să sprijine copiii de etnie rromă”, a declarat secretarul municipiului Bistriţa, Floare Gaftone.

Având în vedere analizele legate de plata chiriei, a problemelor apărute la plata utilităţilor şi la întreţinerea locuinţelor sociale, Primăria Bistriţa a constatat că există persoane sau familii ale căror venituri sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile lunare, iar acest lucru va conduce, în timp, la agravarea problemelor şi la situaţii sociale complexe.

Ca prim pas în abordarea acestei problematici, viceprimarul Bistriţei, Ioan Peteleu, a considerat oportună iniţierea unei dezbateri pe tema incluziunii sociale şi a trendurilor în economia socială. În acest context, s-a desfăşurat o masă rotundă cu tema ”Crearea şi promovarea de instrumente de economie socială în scopul incluziunii pe piaţa forţei de muncă a grupurilor defavorizate”, eveniment la care au participat primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Bistriţei, Ioan Peteleu, secretarul municipiului, Floare Gaftone, reprezentanţi ai direcţiilor de servicii sociale şi integrare europeană din cadrul Primăriei Bistriţa, de ONG-uri, dar şi profesori universitari de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – Bogdan Iacob şi Dan Chiribucă – implicaţi într-un proiect pe acest domeniu, la care universitatea a fost partener, informează municipalitatea.

Evenimentul a avut ca scop facilitarea unui schimb de experienţă între specialişti în domeniu, administraţia locală, societate civilă şi o eventuală multiplicare a rezultatelor proiectului în municipiul Bistriţa.

Problematica majoră abordată de cei prezenţi s-a referit la ajutorul care poate fi dat pentru integrarea în societate a persoanelor vulnerabile.

Pornind de la cadrul legislativ actual cu privire la crearea unităţilor de muncă protejate şi serviciile de asistenţă socială, vorbitorii au punctat o serie de aspecte prin care integrarea în societate a persoanelor vulnerabile – cu referire la familiile de rromi cu venituri modeste – poate fi mai uşoară. Eliminarea abandonului şcolar în rândul copiilor de etnie rromă, educaţia şi susţinerea în dobândirea unei gândiri strategice cu privire la muncă şi gestionarea resurselor câştigate, posibila implementare a unor metode de succes în practica europeană şi românească, accesarea proiectelor de economie socială finanţate din bani europeni – toate acestea s-au constituit în ţinte ce pot fi atinse în vederea integrării în societate a persoanelor vulnerabile.

”Trebuie să intervenim cât mai e timp, altfel se vor crea situaţii fără ieşire. Modele există, soluţii există, sper să şi reuşim să le aplicăm. Dacă va fi un plan de acţiune, evenimente ca cel de astăzi pot duce la rezultate notabile”, a apreciat viceprimarul Bistriţei, Ioan Peteleu. ”Bistriţa are un plan de acţiune şi de sprijin al populaţiei rrome. Se pot implica şi bisericile, indiferent de confesiune, preoţii, ONG-uri precum „Inocenţii”, „Benita”, „Onisim”, comunitatea. Bisericile şi preoţii pot consilia populaţia rromă, din echipă făcând parte şi asistentul social, psihologul şi alţi specialişti care să sprijine copiii de etnie rromă. Lângă locuinţele sociale trebuie să fie şi grădiniţa, şi şcoala, şi biserica. Un copil educat este respectat şi are şanse reale în viaţă”, a menţionat secretarul Primăriei Bistriţa, Floare Gaftone.

7 comentarii

  • Mai incet cu bisericele ca sunt mai mult decat destule.De altfel nu ne dau nimic inapoi numa Iau bani de la enoriasi.in Europa bisericele au construit spitale ex Belgia in schimb la noi nici macar nu iti dau o masa gratis,pardon iti dau niste sarmale sau fasole cand aduc moaste ca lumea sa dea mai Multi bani…..pacat ca ar trebui sa faca mai mult…de altfel in bistrita sunt sute de biserici care trebuiesc si intretinute ca doar popa tre sa aiba si salariu etc……

  • Nu contesta nimeni ideiile de a face ceva cu cei de la locuintele sociale ,dar nimeni nu stie de acel plan de actiune nimic,autoritatile trebuie sa inteleaga un singur lucru ,daca specialistii din aceasta etnie nu sunt impicati in acest program o sa fie totul doar un articol de presa si atita tot,etnicii romi nu au incredere in nimeni decit in specialisti din etnia lor care pot face echipa cu cei din administratie si sa faca ceva ,ca din 2012 strategia aprobata in guvern de ochii celor de la comisia europeana a ramas doar pe hirtie ,nici o institutie din oras nu a pus nimic in aplicare si atunci de ce vorbim,vreau integrare doar pe hirtie sa primeasca fonduri europene ..

  • Vorbe in vant. Aratati-mi mie tigani integrati social din 1989 pana in 2013. Se fac programe, se cheltuie bani, cineva profita si tot asa vorbim ca facem integrarea tiganilor si in final ei raman tot lenesi, hoti, talhari, etc.

  • Bine aveți dreptate că nomazii trebuie integrați… dar de ce nu faceți și un program de instruire, ca să învețe puturoșii de 20 – 30 de ani vreo meserie, sau integrați-i în fabrici, la ferme, în agricultură că nu se găsesc nici ciobani, sau orice să muncească să – și merite banii…E, sunt curios…cred că ar fugi lăsând locuințele cubiserici, cu școli cu tot! Pe de altă parte sunt și revoltat pt că pentru noi cei ce avem credite la bancă, cei care muncim cinstit pe bani de mizerie, plătim taxele, impozitele, că dacă nu o facem vin majorările fără milă, încercăm să supraviețuim de pe o zi pe alta, că banii nu ne ajung pentru o viață decentă…și poate din cauza, că nu mai putem plăti creditul la bancă, trebuie să părăsim locuința…Domnilor noi nu merităm totuși măcar o soluție? O încurajare că statul se ocupă cu problema noastră, că statul ne apără de jupuirea băncilor? Că e destul că ne fură statul… NOI CHIAR NU MERITĂM NIMIC? NUMAI SĂ MUNCIM DE PICĂM ÎN CAP, CĂ DE MULTE ORI NU AVEM TIMP DE PROPIA FAMILE, DE COPIII? Vă mulțumim! Sunt mândru că sunt român și sunt mândru de statul meu!!!!!!

  • subscriu la ceea ce a scris Dl Andrei!!
    de romani cand o sa se ocupe edilii? noi suntem obligati sa muncim, sa platim taxele, sa ne descurcam singuri si nici macar de niste parlite de sosele ca lumea nu beneficiem, nici de gradinite pt copii, cresem sau scoli incalzite.
    insa…integram in draci tigani…le dam locuinte sociale, gasim solutii ca sa jegojeasca aia acolo fara sa platesca (ca acopera cumva Primaria cheltuielile ce le fac) si murim de mila lor…in timp ce domniile lor citez: „nu au incredere decat in specialistii etniei lor”…ca in rest, nu se lasa nici macar spalati cu sapun si apa pana nu vine „porunca de la imparat” probabil
    ce sa mai munceasca ceva…

    • pe USELISTI nu ii intereseaza oamenii care muncesc!!! Ei sunt interesati numai de asistatii sociali, pensionari si de bugetari, ca numa aia ii voteaza nonstop!!! Aia care se hranesc toti de la buget. Restul, cei care muncesc si aduc banii la buget nu intereseaza pe uselistii imputiti!

  • Din pacate, din cauza intruziunii abuzive, obraznice, a tiganilor, oamenilor lenesi, care au probleme cu cu ideea de munca, bunul simt, educatia – au de pierdut si ADEVARATII asistati sociali, oameni care, datorita unor probleme obiective, peste puterile lor, care vor fi „tratati la pachet” cu primii – si de catre autoritati si de catre populatia muncitoare, obisnuita, care nu va avea dispozitie sa-i departajeze pe unii de altii. Un ..Radu Mazare vine sa compromita definitiv o categorie – asistatii social – prin faptul ca, pe spezele lor, acest individ diabolic, face afaceri grase cu miros puternic de mafie. In viitor, asistatii sociali adevarati, vor avea zile foarte grele.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS