Recomandări Social

Floarea sării, planta rară de pe coastele oceanice ale Europei, înflorită la Blăjenii de Jos (FOTO)

Armeria Maritima Wild, cunoscută sub denumirea populară de „floarea sării” sau „limba peştelui”, a înflorit în rezervaţia naturală „La sărătură” de la Blăjenii de Jos, comuna Șintereag.

Planta, al cărei areal natural este localizat în special pe coastele oceanice ale Europei de vest, nu se găseşte nicăieri altundeva în România. Ea creşte şi în alte ţări, cum ar fi Ungaria, Ucraina sau Polonia, dar pe suprafeţe mici comparativ cu cea de la noi care se întinde pe aproximativ 5 ha.

Poliţistul local Albert Gavrilă, un mare amator de drumeţii şi un iubitor al naturii, a vizitat de curând rezervaţia şi a făcut mai multe fotografii splendide cu câmpul înflorit.

Rezervația naturală de tip botanic suprapusă sitului Natura 2000 – „La Sărătură” se află la aproximativ 2,5 km de centrul localităţii Blăjenii de Jos, într-o zonă sărăturoasă unde se găsește o fântână cu apă sărată construită în secolul al XIX-lea de către sașii din acest sat, cu ajutorul celor din satul vecin, Tărpiu. Este cea mai mare rezervaţie de acest tip din ţară, care adăposteşte o serie de plante halofile, numite şi plante de sărătură, adaptate condiţiilor mediului halofil uscat, mlăştinos sau mixt.

Dintre speciile de plante prezente se numără „limba peştelui” (Armeria Maritima Wild), care se află pe Lista roşie a IUCN, coada şoricelului (Achillea millefolium), coama de aur (Aster linosyris), ghirinul (Suaeda aritime), iarba sărată (Salicornia europaea), loboda (Atriplex patula), iarba broaştei (Juncus bufonius) sau albăstrica (Aster tripolium).

Aceasta este singura rezervaţie naturală de acest tip din România în care se poate găsi Armeria Maritima Wild, al cărei areal natural este localizat în special pe coastele oceanice ale Europei de Vest. Există şi în alte ţări din regiune (de exemplu Ungaria, Ucraina, Polonia ş.a.m.d.) rezervaţii de acest tip, dar sunt foarte mici ca întindere comparativ cu aceasta, care măsoară aproximativ 5 ha.

Foto credit: Albert Gavrilă 

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS