Actualitate

Florin Găurean, un om în care primarul are încredere, este noul administrator public al Bistriței

Primăria Bistrița are un nou administrator public, în persoana lui Florin Găurean, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă în care a recunoscut că alegerea pe care a făcut-o are și conotații subiective. ”Mă refer aici la un anumit nivel de înțelegere reciprocă”, a spus Turc.

”Viitorul administrator public al municipiului Bistrița va fi Florin Găurean, fost viceprimar al municipiului, inginer, antreprenor, un om cu o vastă experiență tehnică, administrativă, un om pe care îl cunosc, în care am încredere și care va veni alături de mine, de viceprimari și alături de toată echipa din Primărie pentru a face treabă. Începând de săptămâna viitoare va începe activitatea. Îi urez bun venit și mult succes lui Florin Găurean”, a spus Ioan Turc.


Primarul a explicat că nu s-a grăbit cu o nominalizare a viitorului administrator public, ”în primul rând din respect pentru fostul titular al aceste poziții (Ioan Peteleu, decedat – n.r.), dar și pentru că a dorit ”ca alegerea să fie una corectă”.

”Propuneri au existat, multe dintre ele absolut interesante, dar am așteptat până în momentul în care am ajuns la convingerea că alegerea este una corectă și pe latură obiectivă, în primul rând, dar și pe latură subiectivă, adică mă refer aici la un anumit nivel de înțelegere reciprocă pentru că activitatea în Primărie este una cât se poate de solicitantă și este nevoie de un anumit profil și de o anumită disponibilitate pentru a face față acestor provocări”, a spus Ioan Turc.

Întrebat ce atribuții va avea administratorul public, primarul a răspuns: ”Va avea în coordonare Direcția Tehnică cu prioritate pentru că aici e greul. Și mă gândesc în urma discuțiilor pe care le vom face și ce altceva va primi domnul Găurean cu delegare, dar va avea un portofoliu consistent. Nu vreau să spun public lucruri pe care le-am gândit deja, dar nu le-am discutat pe toate cu domnul Găurean”.

Florin Găurean a fost prezent, vineri, în sala în care primarul a susținut conferința de presă printre ceilalți angajați din cabinetul edilului.

Florin Găurean a fost ales viceprimar în primul mandat al lui Ovidiu Crețu, în 2008, fiind însă înlocuit în 2011 în urma unei decizii votate de Biroul Judeţean al PNL. Liberalii, conduși atunci de Ioan Țintean, i-au reproşat lui Găurean lipsa de vizibilitate în spaţiul public și au votat pentru alegerea în această funcţie a consilierului Andrei Rusu, manager timp de mai mulţi ani a unei companii de top din Bistriţa.

În fapt, Florin Găurean a fost schimbat din funcție pentru că era recunoscut drept prieten al lui Ioan Turc.

Absolvent al Facultății de Construcții de Mașini a UBB Cluj, el deține și Masterul ”Administrație publică în contextul legislației actuale” obținut la Universitatea “Vasile Goldiș” din Arad, condusă, la vremea aceea, la Bistrița, tot de un liberal.

De-a lungul timpului a avut mai multe profesii: a fost secretar al Baroului Bistrița, analist programator la ICAS, apoi al firmei Francesca Conserv SRL, inginer mecanic, administrator al firmei   SC Business Mondo Prodom SRL, expert parlamentar și în final viceprimar.

23 comentarii

  • Felicitari si mult succes adresez prietenului meu de-o viata FLORIN GAUREAN in care am mare incredere.
    Oameni ca el si CRISTIAN TETCU director executiv DSP pot face lucruri minunate.
    Inca cinci ca ei daca-i descopera Primarul sunt sigur ca Bistrita va avea o noua infatisare.
    Spor la toate !

    • Primarul trebuie să și aleagă cu atenție oamenii cu,care lucrează. Greu în primăria Bistrița cu directori și șefi care îl sfidează, care îl ling prin față iar spate îi pun bețe n roate, ca nu cumva cetățenii să fie mulțumiți de alegerea făcută. Cu directori care încă merg la schi cu Crețu, cu funcționari care au ca „obiectiv „nemulțumirea cetățeanului pe principiul „ați văzut dacă ați votat Turc”. Am spus de multe ori, primarul trebuie să aibă un „pumn de fier” , altfel îl jupoaie hienele din primărie. Dispoziția primarului pentru șefii cu funduri tăbăcite și salarii babane trebuie să fie clară: găsiți soluții legale pentru rezolvarea problemelor cetățenilor astfel încât oamenii să nu fie”pachete de nervi „când ies din primărie ci să simtă că acolo au fost sprijiniți, că cei care sunt plătiți din banii publici lucrează pentru ei, pentru Oameni.

    • E bine. Cale liberă construirii Mall-ului în Piața Eminescu proiect al domnului Găurean datând din 2010 pe vremea în care era viceprimar.

    • Dacă primarul și Bălan îl susțin, atunci clar e TOXIC ! Cel mai bun indicator al meu e Bălan! Pe cine susține el, eu votez împotrivă.

  • Bravo domnule Găurean.
    Un om deosebit, cu bun stimt , sperăm să nu vă capuseze oameni lui Crețu.
    Lăsați câinii sa latre.

    • A dus-o bine și pe vremea lui Crețu!
      Îl știiu toți din primarie !
      Cu tot felu de proiecte ….
      Nu sperați la cine știe ce!
      Leafa…în schimb e buună !

  • Si cum rămâne cu restructurarea schemei de personal în cadrul administrației locale, promisă de primarul Ioan Turc incă din timpul campaniei electorale? Din păcate, dimensionarea corectă a aparatului primăriei, numeric și profesional, promisă de Ioan Turc, a rămas deacamdată la stadiul de „bune intentii”, desi într-o analiză facută în luna august a anului 2021, Primăria Bistrița a cheltuit până la jumătatea anului peste 42% din bugetul anual alocat pentru funcționarea instituției și doar 14,20% din cel pentru dezvoltarea orașului, ceea ce în valori absolute reprezintă 76,4 milioane de lei pentru funcționare și 27,8 milioane de lei pentru dezvoltare. Cu toate astea nu se întâmplă nimic concret in simplificarea Organigramei din Primăria Bistrița, desi un prim pas putea fi renuntarea la numirea unui nou administrator public al orasului după decesul lui Ioan Peteleu. Atributiile de city-manager al Bistriței ar fi putut fi preluate de unul dintre viceprimarii orasului.
    Vezi: https://timponline.ro/dupa-paste-primaria-bistrita-va-fi-restructurata-turc-organigrama-va-fi-mai-supla-mai-functionala/

    • Era o treabă să înceapă cu ce a propus și să desființeze și comicăria asta de loc de muncă.

  • Adica ,administratia publica se face pe incredere?Primarul are incredere ,,că ce”?Sa nu cumva,, oameni de incredere” sa insemne ,,oameni de onoare” vorba unui alt intelept bistritean.

  • Ati vrea voi sakarilor sa lingeti ceva din curu borcanului cu miere insa daca nu aveti studii si stofa degeaba va cacati pe voi ca pute si nu va ia nimeni la socoteala.
    Felicitari domnului Gaurean, om cu scoala si educatie de la parinti cu mare tinuta din vremurile in care se facea carte si disciplina.
    Acuma noroc cu onlinurile ca toti frustratii si impostorii se ingramadesc sa isi arate prostia.

  • Andrada din primărie, te rog să vorbești doar în numele tau, lasă i pe ceilalți.
    Da îl cunosc toți, un om cu suflet mare, profesionist , bun simt care se moștenește din familie, adică 7 ani de acasă.
    Singura problema sa nu l capuseze cei că tine și sleata lui Crețu așa cum se pare că au făcut cu primarul Turc.
    Felicitări și respect domnule Florin Găurean.
    Țineți aproape de primar știm că nu aveți intenții ascunse ca alti pupincuriști și politicieni din primărie care se dau mari prieteni ai primarului.

    • Bună seara,
      Stimate domn va rog sa ne spuneți citeva realizări ca viceprimar și ca persoana fizica care îl recomanda, ca e fiul lui x sau y oameni respectabili este bine, in rest?

    • Paulista, de ce nu participi la concurs?
      Dacă nu, doar împroști cu venin mai bine taci.

  • Domnule Găurean lăsați frustrați in pace.
    Și dacă mergeți la primărie tocmai de unii din acei tineri trebuie sa aveți grijă, unii habar n au de ce sunt acolo, de profesionalism nici nu discutam.
    Nu sunt capabili sa de-a o explicație când li se cere, sunt slugile ascultătoare a unor șefi care n au alt scop decât de asi păstra scaunul călduț.
    Tineri care au ajuns acolo doar pe criterii de pile.
    Nu neg că nu sunt și tineri buni cu facultăți făcute la stat dar din păcate pleacă.
    Succes domnule Găurean și atenție la lingai, e plina primăria de ei.

  • Pai dl Turc a fost „uns” de varu’ director la Registrul Comertului, Bogdan Gaurean era la acea vreme directorul RC la nivel national, nu? Acum este doar plata creditului acordat… cu dobanda. Nu in ultimul rand sunt „tovarasi” de muuuuulta vreme si probabil si rude, ar fi pacat ca primarul sa nu aiba macar o ruda acolo, primaria este o mare familie, nu?

  • Paulista, fara supărare nu cred că un tânăr fara nicio experiență poate ocupa acest post care de fapt este un post politic pe perioada mandatului primarului dar se scot posturi la concurs cine îi oprește pe acei tineri să participe?
    Sau doar bravam , hai cu tinerii, dar de fapt participa la concurs și nu l iau așa cum s a întâmplat și la direcția juridică.
    Așa că mai lăsați mă cu tinerii.
    Slab pregătiți și se bazează pe mama, tata sau unchiul și mătușa.
    Cei f buni din păcate pleacă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS