Actualitate

Florin Urîte: Orașul Bistrița arată rău și PSD se laudă cu investiții prost făcute

”La Bistrița, s-au anvelopat clădiri pentru care există riscuri majore de a fi supuse unor incendii. Se sparg geamurile, intră fumul, iar oamenii pot muri prin asfixiere până vin pompierii să stingă focul”, a spus consilierul PNL Florin Urîte în ședința Consiliului Local de joi.

Consilierul PNL i-a dat replica fostului viceprimar Cristian Niculae, cel care s-a lăudat în timpul ședinței, că vechea administrație PSD a reabilitat termic, în 12 ani, 74 de blocuri din Bistrița.

”Atenție mare la izolarea termică a clădirilor! Nu se respectă legislația. Tot s-a lăudat domnul Niculae că au reabilitat termic blocuri, dar au anvelopat clădiri cu mai mult de 4 etaje cu polistiren inclusiv în zona geamurilor – deși Regulamentul 505 al CE care e convertit într-o lege prost făcută, 668, cu privire la materialele de construcții, prevede că în zona geamurilor trebuia pusă vată minerală – și la Bistrița s-au anvelopat clădiri pentru care există riscuri majore de a fi supuse unor incendii. Se sparg geamurile, intră fumul, iar oamenii pot muri prin asfixiere până vin pompierii să stingă focul”, a spus consilierul local PNL.

Florin Urâte a atras atenția că sunt multe lucruri care nu se leagă bine.

”Una este ce vrea administrația, alta e specialiștii cu care lucrează, cei care avizează și cine controlează buna execuție a lucrărilor. Este foarte mult de lucru și îmi doresc ca, în acești patru ani, să facem ceea ce trebuie. Dacă trebuie un spital, încă o grădiniță să le facem să fie noi sau, dacă le reabilităm, să o facem în baza unor proiecte sănătoase ca să nu punem viețile oamenilor în pericol. Ați văzut ce s-a întâmplat la Piatra Neamț, la Spitalul CFR din Cluj și în alte locuri”, a adăufgat Florin Urîte.

Omul de afaceri a făcut referiri și la Spitalul Județean de Urgență cu care ”se tot laudă” PSD: ”Dacă peste o clădire mai veche de 30 de ani se face anvelopare, se pun ferestre și uși, se mai dotează și cu tot felul de echipamente consumatoare de energie, există și riscul ca instalația electrică să se supraîncălzească, branșarea fiind subdimensionată, și să provoace incendii. Cred că trebuie să privim serios reabilitările, să avem și consultare și să folosim specialiștii. Asta este marea mea rugăminte!”.

”Dacă cetățenii ne-au dat un vot, mare sau mic, ne-au dat să gândim bine pentru ei, creativ și să lăsăm populisme. Să venim cu proiecte serioase după ce avem consultări și verificări cu specialiștii. Abia aștept să vină o firmă serioasă care să vină și să ne spună cum să reparăm sistemul de urbanism, făcut dezastru în ultimii ani. Orașul arată rău și PSD se laudă cu investiții. Nu mă interesează investițiile făcute prost în Bistrița. Mă interesează acele investiții care să transforme Bistrița într-un oraș modern, civilizat, cu o infrastructură corectă”, a mai spus Florin Urîte.

”Fiecare avem diverse specializări, unii sunt ingineri, alții avocați, alții economiști, dar nu toți suntem experți în urbanism și în soluții tehnice. Înainte de a propune proiecte ar trebui să facem niște analize corecte. De exemplu, aș vrea să-l întreb pe domnul Cristian Niculae de ce vrea ca să facă parcări în locul punctelor termice și nu o grădiniță, de exemplu sau de ce nu un parc de distracție pentru copii. Haideți să apelăm la profesioniști, să vedem ce se pretează pentru fiecare zonă în parte și să consultăm cetățenii. Ca să nu mai vorbesc de faptul că 12 ani, PSD nu s-a uitat la aceste clădiri degradate”, a spus consilierul liberal criticând proiectul de transformare a punctelor termice în parcări supraetajate, depus de PSD.

Consilierul PNL a mai dat ca exemplu și pistele de biciclete pe care vechea administrație le-a inclus pe vechea centură pe care, dacă cineva ar vrea să le folosească, ar trebui să meargă mai mult pe jos traversând ”peste o grămadă de zebre”: ”Nu-i creează nici confort biciclistului și îi mai punem și viața în pericol pentru că poate fi lovit de o mașină. La fel s-a întâmplat și cu merele care afectau vizibilitatea pe Republicii. Vreau să gândim constructiv și să facem lucrări de calitate. Nu mă interesează cheltuirea banului public cu orice preț. Mă interesează investițiile sănătoase pentru cetățeni, în ordinea priorităților, cu transparență decizională, cu raport preț-calitate corespunzător”.

În replică, fostul viceprimar Cristian Niculae a spus: ”Eu m-aș bucura ca și după mandatul dumneavoastră să văd încă 74 de blocuri reabilitate termic. După mandatele noastre de 12 ani, peste 20.000 de bistrițeni plătesc cu 40% mai puțin la factura de încălzire”.

Reamintim că PSD a depus trei proiecte de hotărâri de Consiliul Local pentru ședința din 26 noiembrie.

  • Proiectul pentru transformarea a 10 puncte termice aflate într-o stare avansată de degradare, în parcări etajate rezidențiale;
  • Proiectul pentru înființarea unui cabinet medical pentru preluarea cazurilor sociale, care îngreunează activitatea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița;
  • Proiectul pentru achiziția unei Ambulanțe Sociale care să fie utilizată pentru transportul persoanelor fără adăpost și a cazurilor sociale de pe raza municipiului Bistrița.

Acestea nu au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței de joi, explicația secretarului general al municipiului, Floare Gaftone fiind aceea că au fost depuse mult prea târziu pentru a se putea întocmi raporate de către direcțiile specializate din Primăria Bistrița.

Foto interior: arhivă blocuri în timp ce erau reabilitate termic

22 comentarii

    • Administratia PSD, a reabilitat 74 de blocuri in ultimii 4 ani , in 12 ani a reabilitat 130.
      Vom vedea cate face PNL-ul.

    • Iti repet, daca nu prezinti niste argumente, te faci doar de ras cu poezia asta pe care o repeti prin zeci de comentarii. Eu sunt pentru largirea acelor strazi.

      53
    • . la-să înpace pista de biciclete de pe strada Drumul Cetății, că matale nu te pricepi la cum stă treaba cu mersul pe bicicletă.

      51
    • Consiliere ai ales să faci o mișcare total greșite să te pui cu bicicliști fără să ști că aceștia nu pot să fie cumpărați, poate pe PSD-iști ai reușit să-i cumpere dar cu bicicliști nu îți merge.

      50
  • Treaba cu reabilitarea termica a blocurilor ar trebui cercetata cu mare atentie de CURTEA de CONTURI, si DNA. Sa vedem noi daca este legal ca din cota participativa a Primariei si care sunt bani de la toti contribuabilii , sa vi tu si sa prestezi munci la proprietati private chiar si la blocuri. Ati impartit societatea in doua. Cei care stau la blocuri si au beneficiat de sume cadou de la Administratie si cei de la case tot proprietari care au izolat cu praful de pe toba imobilele lor. Pai cum vine asta tovarasi ?

    33
    • Eu am casa si nu am nici o problema ca blocurile sunt izolate, chiar din contra, ma bucur, m-as bucura si mai mult daca s-ar face treaba mai bune dar asta e alta discutie, eu nu ma simt vitregit… acum este ajutor si pentru case, puteti apela la acei bani.

    • Reabilitarea blocurilor ar trebui cercetata. Oamenii au platit o suma de bani mai mare decat daca si-ar fi reabilitat ei cu o alta firma. Deci practic s-au incasat de la cetateni costurile si chiar mai mul. Partea primariei unde s-a dus? Paraindarat?
      Asta e intrebarea!

    • Reabilitarea blocurilor s-a facut pe sume exorbitante și la un nivel calitativ execrabil. Pentru un apartament s-au decontat 37.000 lei, in conditiile in care unii proprietari au plătit suplimentar deschiderile la geamuri si câte 1000 lei. Nimeni nu a făcut receptia lucrarilor sau dacă s-a făcut, s-a făcut doar scriptic. Bătaie de joc pe bani publici!
      Chiar n-ar fi rău dacă ar avea cine verifica lucrurile astea.

  • Vorbiti mult dl consilier si pot sa apreciez ca o faceti cu pertinent. Asa trebuie abordat. Dar….daca s-a incercat transformarea lor pe bani europeni iar legislatia s-a scimbat inseamna ca sunt si ceva studii facute. Acum o sa cereti altele, de la profesionisti….ca si cei 4 consilieri personali ai primarului. Aia sunt profesionistii? Vedeti cum, una vorbiti si altfel iese?!
    Si mai intreb. Pentru masinile noi personale parcate in fata primariei platesc parcare cum am inteles ca unii mai fara pile o fac?

    29
  • Pistele de biciclete în Bistrița sunt foarte necesare cu atât mai mult trebuie construită urgent pista pentru cicliști de pe strada Drumul Cetății dar tu nu ai cum să înțelegi asta fiindcă nu ești biciclist !

    33
  • D-le Florin Urate. Toate proiectele pesede trebuie reanalizate cu atentie si organizate dezbateri publice cu cetatenii la Polivalenta, Casa de Cultura unde distantarea poate fi facuta ca sunt spatii mari. La Reghin consiliul local se intalneste pe viu cu cetatenii intr-o sala de cinematograf. Bistrita si strazile si trotuarele cu dale arata ca dracu. Toate sunt lasate ca s-a intervenit dupa dalare si acuma sunt mult denivelate. Pe str. N. Titulescu trebuie refacut tot pavajul , este plin de bgicasai aruncati aiurea peste tot pe la porti, aceasi treaba este si cu Pietonalul. Locasurile pt. arborii de aliniament vreo 300 sunt acoperiti voit cu dalele lui Cretu. Pe toti stalpii la doi pasi de Primarie si peste tot prin Piata Decebal, peste linie apare insistent un afis cu numar de mobil prin care o soc. comerciala anunta ca ne pune acoperisuri si ceterne din tabla. Am anuntat demult pe fostul vice Nicolae si Politia Locala. Am fost si la domnul Primar IOAN TURC si i-am dus un anunt dezlipit de pe un stalp din fata Primariei. Ce mai asteptam ? Cu asemenea exemple veci pururi nu ajungem Oradea. Ramanem pe mai departe CARACALUL TRANSILVANIEI.Ca si contribuabil va cer insistent sa bagati viteza in toti.

    1
    38
    • Nu vă mai tot legați de Caracal.
      Caracalul va avea Autostradă nu este o localitate vai de capul ei ca Bistrița.

      32
  • Bai ăstia care sunteți alesi in primărie,treceți la treabă si nu dezgropati morți, ca ce au facut psd etc,pai nu vedeti ce a făcut etul de la Bihor?nu sa vaicarit la nimeni si a trecut la treaba,voi ce faceti va balacariti cu fostul primar cu a lui gasca,timp de 4 ani,începeți munca nu tot stricați pe ăia ce au nenorocit acest oras,si treceți si prin zonele nou construite,satele limitrofe si vedeti ce probleme sunt,fara utilități, fara iluminat,drumuri vai capu lor,ar fi multe de făcut si voi vă certați cu fosta admin.LA MUNCA D LOR

  • Abia aștept să vină o firmă serioasă care să vină și să ne spună cum să reparăm sistemul de urbanism, făcut dezastru în ultimii ani. Orașul arată rău „…”

    Daca s-au construit blocuri care nu respecta reglemtarile legale, (distante fata de vecinatati, limita de inaltime…) solutia este DEMOLAREA!
    Scurt si la obiect! Doar asa se poate face ordine, doar asa vor respecta pe viitor antrepenorii acestia cu 4 clase si tupeu de bisnitari, orasul.

    12
    • Din nenorocire acele blocuri nu se mai pot demola fiindcă apartatamentele sunt ale proprietarilor, de fapt nici măcar a proprietarilor nu sunt ci sunt ale băncilor care au ipoteca apartamentelor în care locuiesc acum proprietari așa că dezvoltatori și-au luat banii și bun duși sunt.

  • De exemplu, aș vrea să-l întreb pe domnul Cristian Niculae de ce vrea ca să facă parcări în locul punctelor termice și nu o grădiniță, de exemplu sau de ce nu un parc de distracție pentru copii. „”
    Sa fie clar! Niculae nu vrea sa faca nimic!
    Daca vroia sa faca parcari, le facea de acum 4 ani sau de acum 12 ani, caci in ultimele mandate PSD avut majoritate in consiliul local si au aprobat ce muschii vor proiecte au vrut.
    Gradinite nu poti face pe un spatiu atit de mic.

  • Problema parcărilor este foarte gravă , să se verifice ce fac unii cu locurile de parcare După ultima hotărâre de CL au devansat data scadenței la abonamente (era carantină!!! dar trebuiau bani pentru salariile umflate)s.a dezvoltat o adevărată afacere cu responsabilul de la primărie.Sunt unii care au închiriat mai multe locuri de parcare (acum nu mai au mașini) pe care le subînchiriază la vecinii care nu au prins un loc cu 100 lei/ lună..Evident daca se face o verificare seara vezi parcările care sunt veșnic libere.D.nul de la primărie știe să tragă dunguțe pe asfalt ,să pună plăcute de înmatriculare și sa vina taxa.!!!Anual să se facă o verificare a dosarelor prioritate aparții asociației ,locuiești în Ro .nu lucrezi in străinătate ai cotizat ai loc pe vecie,exp .unde sunt cu taxe închiriate locatarilor la un abonament mai accesibil și făcut un program cum este Bulevardul Decebal,Crinilor,1 Decembrie,etc!!!!Să vedem cineva va lua masuri și va verifica (((Trandafirilor , Ghiocelului, etc parcări goale ,iar pe margine unde ar mai putea face locuri se înghesuie care cum sa prindă un loc după o zi de muncă)))

    20
  • Domnul asta da dovada de un tupeu fantastic, acum cateva zile l am urmarit la televizor aratand cu degetul pe cei de la PSD cu privire la faptul ca numeau politic sefii de institutii. Ghiciti unde lucreaza sotia lui, pe post de conducere evident, si cum a fost numita acolo??? PNL=PSD toata ziua!!! Cand vreodata o sa avem mai multe concursuri pe bune in tara asta si mai putine numiri sau interviuri??? Cand???

    37
  • Vrem să fim sănătăși și în siguranță nu ca tine care fără mașină ești pierdut.

    De aceacea avem nevoie de pista de biciclete pe strada Drumul Cetăți pentru a nu ajunge lafel ca și tine !

    Vrem să mergem și să ne întoarcem sănătoși de la muncă, vrem să mergem cu mijloace de deplasare curate, biciclete, bicilete și trotinete electric etc… de acera avem nevoie de pista de Biciciclete de pe strada Drumul Cetății !

    Vrem ca copii noștri să respire un aer curat, să poată face sport și mișcare nu să fie niște victime a poluări făcute de autovehicule de aceea avem nevoie de pista de biciclete de pe strada Drumul Cetății !

    Degeaba ai strâns o grămadă de bani și te crezi mare deștep și dai lecți la toată lumea chiar și în domeni pe care tu nu ai cum să le pătrunzi, toate acestea sunt degeaba dacă ți-ai bătut joc de viața ta și corpu tău.

    Dacă tu ți-ai bătut joc de viața ta și de corpul tău măcar nu fi lafel de jigodie și nu încerca să-i nenorocești și pe alți, fac apel la ultima fărâmă de conștiință pe care poate o mai ai rămasa undeva întrun cotlon și schimbă macazul și pune umărul la construirea pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății o să îți prindă bine și ție. Treci și tu la o viață sănătoasă știu că această transformarea este foarte grea dar dacă pornești pe acest drum întro zi poate în vei mulțumi când vei putea să fi și tu liber și stăpân pe corpul tău și vei veni și tu cu noi la o pedală pe pista de biciclete de pe strada Drumul Cetății.

    56
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Sorin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS