Recomandări Timp de gândire

Cum a fost picat cu Bria testul democraţiei

Ce s-a întâmplat ieri, în şedinţa Consiliului Local, în care faimosul fost preşedinte invizibil al PSD Bistriţa, pe numele său Alexandru Bria, şi-a arătat muşchii notariali către cei trei cetăţeni ai oraşului care au îndrăznit să critice megalomaniile guvernării locale, mi-a demonstrat că Bistriţa este un oraş îmbătrânit, nu doar ca vârstă, ci mai ales ca şi gândire. Cu personaje din tipologia Bria victoria comunismului putea fi asigurată încă mult timp de acum înainte. Nu mă îndoiesc de faptul că ar fi putut ocupa, cu brio, un post de prim-secretar.

Multă vreme m-am întrebat ce caută oameni cu profesii liberale într-un partid atât de docil, cum este PSD, în care doar unii au dreptul să gândească şi să vorbească, în timp ce restul au o singură misiune: să aplaude. Ieri am primit răspunsul: caută să fie executanţi perfecţi ai ordinelor primite de la oricine pentru simplul fapt că nu sunt capabili să-şi asume nicio decizie, bună sau proastă.

Dar nu despre ce i-a şoptit la ureche primarul Creţu preşedintelui de şedinţă Bria am de gând să vorbesc aici, nici despre poliţiştii locali care habar nu au de legi, ci sunt mai degrabă nişte speriaţi puşi să execute ordinele celui care i-a angajat cu şustă, cu concursuri aranjate la ceas de seară şi în sediu de partid. Ce să aştepţi de la o ceată pe care, dacă o iei la trei întrebări din lege, are nevoie de translator ca să înţeleagă?

În schimb, vreau să vorbim despre ceata cea mută a majorităţii PSD-ALDE care a privit, inertă, fără nici cea mai mică reacţie, cum Bria număra secundele în care vorbea Marius Bălan ca să poată ajunge la secunda 59 a minutului trei şi să-l alunge de la masa de manevră locală a celor 21. De altfel, însuşi primarul, locomotiva care a tras prin parc, la poză, 11 vagoane în legislativ, a spus-o clar în timp ce rânjea: ca Marius Bălan să stea pe un fotoliu la masă cu el mai are nevoie de 1500 de voturi. Cum desigur că nu adunase atâtea, probabil că, dacă eram în comunism, merita trimis la Canal pentru îndrăzneala de a sfida conducerea oraşului. Parcă văd toată adunătura PSD, cu poliţiştii locali după ei, mergând până la gară să fie siguri că „elementul perturbator” al liniştii oraşului a fost eliminat, iar socialismul poate fi construit, mai departe, în aplauzele asistaţilor social, mânaţi de la spate de un fost gunoier cu abilităţi administrative demne de cel mai barosan salariu.

Pe unii dintre ocupanţii de fotolii roşii nici nu ştiu cum îi cheamă, nu s-au remarcat cu nimic decât că au apărut într-o poză, în parc, alături de primar, pe post de vagonete, apoi au apăsat pe butonul care trebuie, în caz că l-au nimerit.

Lui Gheorghe Sabău, ilustrul fost şef al Finanţelor care a măcelărit la greu economia locală la vremea respectivă, nu i-a ieşit întotdeauna manevra. Probabil mai aţipise de atâta lipsă de activitate intelectuală la masa celor 21. E mult mai treaz şi mai vigilent când are de vârât prin Primăria Bistriţa toate neamurile, prin concurs corect, de competenţe, evident. Mai e un cetăţean care, cât ţine şedinţa, citeşte ziare. Parcă îl cheamă Codărean, alt bătrân în corpul unui om tânăr şi o blondă care face reclame la firme de taxi. Fiecare primeşte lunar cel puţin o mie de lei pentru o simplă apăsare pe buton în spiritul de acum celebrei zicale pesediste: „ne-au votat cetăţenii să îndeplinim proiectele”.

De la doi oameni, Camelia Tabără şi Constantin Rus, aveam însă pretenţia să vadă dincolo de mica gâlceavă a pitorescului Marius Bălan cu administraţia locală orizontul trist în care puterea politică riscă, indiferent care ar fi ea, să devină tot mai arogantă de la un mandat la altul, iar copiii educaţi de ei să se trezească, la maturitate, într-o altă dictatură. Cred că niciun profesor din lumea aceasta nu ar trebui să permită să se întâmple o astfel de monstruozitate sub ochii lui. Indiferent cât de nepregătit şi tupeist e „elevul” care are curajul să vorbească, el trebuie încurajat şi susţinut. Cred că cei doi profesori cu cariere lungi în spate ştiu prea bine că acordându-le atenţie rebelilor, timp şi respect, îi aduci pe calea cea bună în care nu vor mai folosi artificii verbale, ci îşi vor expune ideile concis şi la subiect. Mă aşteptam să se opună vehement ca lui Marius Bălan să-i fie tăiat microfonul. Dar au tăcut pe scaunele lor şi au acceptat teoria „suntem mulţi, noi decidem”.

Dincolo de tot acest tablou hidos cu politicieni care fac ce vor ei cu banii noştri – pentru că efectiv nu a existat nicio consultare publică serioasă în mandatul actualului primar decât prezentări formale ale ideilor năstruşnice care îi trec prin cap acestui om, aflat vremelnic într-o funcţie- simt nevoia să trec de partea celor care, plătind adesea un preţ prea mare pentru îndrăzneala lor de a se opune tăvălugului oricărei puteri, mai ţin vie flacăra civică a acestui oraş. Marius Bălan, Florin Chereji, Tiberius Cămăraş şi ceilalţi care îi susţin sunt nişte oameni care merită respect pentru simplul fapt că le pasă şi de alţii, nu doar de confortul personal. În opinia mea, ei sunt adevăraţii cetăţeni de onoare ai acestui oraş, nu tot felul de comunişti care s-au transformat după Revoluţie în afacerişti abonaţi la bani publici. Nu sunt întotdeauna de acord cu ce spun, dar îi prefer oricăror docili şi executanţi. Măcar din respect pentru efortul lor de a fi implicaţi ar trebui ascultaţi şi măcar un lucru cerut de ei ar trebui făcut de o administraţia care vrea să lase impresia că îi pasă de cetăţeni. PSD a ajuns însă, la nivel local, la acel nivel de aroganţă şi dispreţ faţă de individ care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi.

LATER EDIT Mă aştept ca Prefectura, altă instituţie în care strălucesc personaje cu vizibile calităţi de prim-secretari care laudă tot ce face Partidul, să-mi dea un drept la replică. Nu de alta, dar încă nu a reacţionat tabăra Ogâgău cu niciun comunicat pe tema referendumului ce omoară, în alt fel, democraţia în celălalt colţ al judeţului. Probabil e multă plictiseală la etajul întâi al clădirii cu aspect comunistoid.

86 comentarii

    • Deci mie mi se pare ca a procedat bine, intrerupandu-i microfonul lu nenea asta, adica in regulament scrie 3 minute, Bria l-a respectat. Si zic ca trebuia scos mai devreme din sala sa nu se ajunga la astfel de altercatii.

    • PENTRU CA PUTEM !
      asta e deviza sub care ne calaresc acesti veleitari catarati în vârful corcodusului.
      dar aceasta deviza poporul ar trebui sa o citeasca altfel: PENTRU CA SUNTETI PROSTI !
      da, tragedia este ca suntem prosti, cei care au avut un dram de minte s-au carat dracului de aici.
      restul stam sa ne-o luam tot câte un cincinal, nu s-a schimbat nimic.

  • Aici ne-a adus nepăsarea de la alegeri, care i-a oferit primarului și alor lui majoritatea cu care se laudă. Ce contează că cei care l-au votat habar nu aveau de strategia alesului, ci erau interesați doar de buna funcționare a ajutoarelor sociale sau de siguranța păstrării unor avantaje. E și o consecință a faptului ca în Bistrița nu mai prea sunt orășeni, nativi sau naturalizati, care să aibă spiritul civic și atitudinea civilizată pe care ți le dă apartenența la un spațiu, la o comunitate urbană. Apoi, lipsa de informare (cu bună știință întreținută) a populației privind drepturile pe care le are. Așadar nu e de mirare că cei 50, 60 sau 1000 care sunt conștienți de gravitatea situației în care ne aflăm sunt priviți ca niște ciudați, in loc să fie susținuți prin orice mijloace. Iar aleșii își fac de cap, pentru că pot.

    • Da, intr-adevar sunteti o mana de oameni 50, 80 sau cati ai zis, care sunteti asa aliati impotriva celor din administratie,adevarat! :)))) si comentati pe aici, alan dala :))

    • Da, şi dumneavoastră sunteţi la fel, doar că aveţi sute de comentarii sub tot felul de pseudonime şi toate pro putere. Ce vă face să credeţi că sunteţi deosebită? Prea plecata atitudine? Tonele de felicitări şi aplauzele dese? Vă reamintesc faptul că toate ne costă lunar miliarde de lei vechi. Cu atât îi plătim pe cei pe care îi felicitaţi

  • Ar fi bine publicat si textul de contestare a domnului Chereji. E se pare bine argumentat si ar fi ocazie sa fi luat in serios anumite puncte de acollo de administratie publica care mereu ignora vocea civica si cind ar fi oportun sa fie ascultat si luat in serios.

    Opozitia din CL, de anume PNL, ar face bine sa se alatura si sa cauta o strategie comuna pe termeni inainte de urmatorele alegeri.

    Lafel imi lipseste in contextul asta vocea USRului care este destul de monotematic pe plan local asa cum nu avea nicio parere pe tematica dezvoltari locale.

  • Crețu are idei puține şi fixe , e un individ care nu ascultă de nimeni şi nu acceptă să fie contrazis . Şi-a bătut joc de bugetul municipiului cu pârtia lui peşte prăjit , poduri aiurea , veverițe stresate , şi alte lucrări publice trântite de mântuială şi aşa va face până la finalul mandatului . Are câțiva obedienți în jurul lui care-l ascultă cu sfințenie şi il doare în cot de opiniile altora . L-a ironizat la modul grobian pe domnul Bălan , care avea perfectă dreptate şi vorbea pertinent . Să-ți fie ruşine Ovidiu Teodor Crețu , eşti un nesimțit !

  • Au plecat gravidele
    Să nască la Videle.
    Cu miniștri și ministre
    Dragne ține 3 registre.
    Veni vici Videle!!!
    Strigă crețovidele.

  • Au plecat gravidele
    Să nască la Videle.
    Cu miniștri și ministre
    Dragne ține 3 registre.
    Veni, vidi, Videle!
    Strigă crețovidele.

  • Pe oamenii aceştia îi cunoaştem, îi vedem în carne şi oase, ies în faţă, îşi asumă. Dumneavoastră cine sunteţi? Un nimeni ascuns în spatele unei tastaturi, vreun tăietor de frunze la câini venit la serviciu la 8 ca să rupă uşa la 16. Vă place acest portret? Sau poate sunteţi vreo blondă asistată social prin ceva birou, vreuna care se teme că nici şomer nu ajunge dacă îi pleacă protectorul? Pot spune exact orice. Să ne ferească Dumnezeu de slugoi anonimi. Nici în poză nu-i vedem, sunt ca moluştele, lipiţi de genunchii stăpânilor.

  • Să nu exagerăm. Dacă oamenilor le-ar păsa mai mult de graniţele apartamentului în care locuiesc, măcar de casa scării, lucrurile s-ar schimba văzând cu ochii. Indiferenţa tuturor ne-a adus aici, interesul meschin al fiecăruia, indolenţa, enorma prostie şi lene.

  • Sa nu uitam ca Marius Balan s-a opus in permanenta majoritatii proiectelor din Bistrita. Oare mai trebuie sa amintesc de blocarea in instanta a proiectului de amenajare a parcului municipal? De incercare de blocare a proiectului de amenajare a Pietei Mici? De proiectul de amenjare a parcarii subterane din Parcul Eminescu? Toata lumea se intreba la un moment dat oare cat mai tine pana amennajeaza parcul municipal? Stie cineva cam cat a intarziat acel proiect si care au fost costurile suplimentare care le-a platit orasul? Credibilitatea acestui om este la cote minime si cand spun minime daca ar fi sa trag o linie ar fi sub ea. De ce? Pentru ca acest face tot ce face ca sa puna piedici administratiei pentru motivul pe care lumea il stie: primaria Bistrita nu ii da autorizatia de constructie pentru casa. Adica tot ce face nu face din simt civic ci din pura razbunare! Imi amintesc si acum cand s-a prezentat proiectul de amenjare a parcarii subterane din Parcul Eminescu si a mers la toti locatarii din zona ca sa stranga semnaturi si despre felul in care le-a exlicat oamenilor cat de nefolositor si chiar daunator este acea parcare in conditiile in care de dimineata pana catre orele 17,00 nu gasesti un loc de parcare pentru ca in zona sunt o multime de institutii de la politie si trezorerie pana la policlinica, complexul Winmarkt, banci s.a.m.d. Eram acolo la sedinta Consiliului Local si nu-mi venea sa cred cat de penibil si cat de jos se poate sa coboare un om! Pur si simplu ti se facea greata! Cat despre domnul Chereji ce sa mai vorbim? Un alt personaj slinos si neimplinit din punct de vedere politic dupa ce a esuat lamentabil dupa doar doi ani ca primar! Primul primar de dupa revolutie! Ales probabil din betia si negandirea care functiona in 1990! Rezultate dupa doi ani de mandat? 0 (adica ZERO)! Asa ca d-na Sabau oricat de multa dreptate aveti in ceea ce scrieti in acest editorial pur si simplu doar prezenta celor doi imi provoaca greata si lehamite si indignare!

    • Şi mie îmi provoacă şi mai multă greaţă faptul că nu vă asumaţi nimic. Sunteţi mai „slinos” decât oricare om care îşi asumă public poziţia şi îndură astfel de vorbe grele din partea tuturor.Lehamitea care ne-o stârniţi e mult mai mare, credeţi-mă. Din mandatul de prefect al domnului actual primar ce vă amintiţi? Ce lucruri măreţe a săvârşit?

    • Cam ce realizari doreati sa aiba din functia de prefect????? Care sunt atributiile prefectului si care sunt atributiile primarului? Trebuia sa faca prefectul investitii? Probabil ca asa ar fi trebuit ca la cat de capabil si mai ales de interesat a fost Chereji! Doar ca betia de dupa revolutie a bistritenilor nu a durat mult si s-a prins lumea repede ca unul ca si Chereji nu are ce cauta in fruntea primariei si la urmatoarele alegeri a primit ceea ce a meritat! Este pacat ca uitam. Si uitam asemenea lucruri despre ceea ce nu s-a facut dar uitam sau ne facem ca nu vedem cee ce fac altii! Nu sunt de acord cu multe proiecte pe care Cretu si cei din jurul sau le promoveaza dar sa nu vezi ca doi agarici frustrati pun piedici doar pentru incearca sa-si rezolve sau sa se razbune nu este normal asa cum nu este normal nici ca alte gunoaie politice ii sustin si le canta in struna dar care au uitat ca intr-o alta perioada de timp nu foarte indepartata erau bot in bot cu Cretu! Sau ati uitat si asta d-na Sabau? Stati ca eu nu uit! Erati in sala la sedinta CL alaturi de mine cand s-a pus in discutie proiectul de sosea ocolitoare prin padurea Codrisor! Hangan era atunci presedinte de sedinta Peteleu era viceprimar! Erati acolo si dupa sedinta imi amintesc de acel editorial in care ii apostrofati indirect ce-i drept pe cei doi! Oare de ce indirect? Oare pentru faptul ca ati vrut sa va asumati? Sau pentru faptul ca nu vreti sa va asumati nimic si stati ca toti cei care scriu aici comentarii in spatele unui calculator si aruncati dupa voia dvs. cu noroi si pietre dupa cum aveti dvs. chef si in cine aveti dvs. chef!

    • Rabinul, transpunerea în anonimat a unui fost consilier local, parcă at, refuleaza frustrările din postura unui bugetar bine plătit din bani publici, care i-a făcut servicii lui crețu, când i s-a cerut.

    • Pt Rabinul
      Apoi nu conteaza ca Balan e tot timpul împotriva si nu e o persoana credibila… , pentru ei conteaza ca a fost impotriva administrației de-asta il ridica acum in slavi!

  • Înţelegeţi ce vreţi. Nu vă pot ajuta cu nivelul de pricepere. Ce am vrut să spun este că, atâta timp cât nu îşi asumă fiecare ceva, nu se va schimba nimic. Nişte băieţi se vor cocoţa în nişte fotolii, vor cheltui după bunul lor plac banii tuturor, iar noi vom umbla pe aceleaşi străzi bombardate. Puţinii care ies în faţă, trei de fapt, vor înceta să o mai facă la un moment dat compleşiţi de atâta scuipat anonim pe feţele lor. Când lucrurile se vor agrava, fiindcă asta e consecinţa indolenţei, va apărea o nouă dictatură, iar atunci nici presă, nici DNA, nimeni nu vă va mai poate scoate din foame, frig şi umilinţă.

  • Toată lumea știe sa comenteze, dar când e vb de fapte nu se întâmpla mai nimic. De ce sa criticam acesti oameni, acest partid care chiar și au dat interesul și au realizat ceva pentru beneficiul bistrițenilor. Eu sunt mulțumit de orașul nostru și știu ca toate se vor face în timp.

  • Cata ipocrizie ……astept ziua in care Pnl-ul va ajunge la butoane si Psd- ul din opoziție ,va latra asa cum o faceti voi acuma aceia care aveti dreptate……. , care inproscati tot timpul cu noroi in jurul vostru ……poate intr-o zi mai face-ți un USL si atunci va ve-ti întoarce fundurile de pupincuristi unii la alții uitând cum va ca…..c…..ati acuma intre voi doar pentru faptul că nu aveti acum un buton in mana .Sunteti toti o apa si un pământ ,nu va mana din spate patriotismul ci doar dorința de a devenii ceva intr-o viata in care nu ati fost in stare de mare lucru ci doar ati așteptat un moment de conjunctura in care sa fiti aleși sau numiti pentru ca ati lătrat la altii care intr-o zi la rândul lor vor latră la voi iar noi cei cu ajutoare va vom vota din nou pe voi sau pe altii iar viața va merge înainte la fel ca si pana acuma O viata unde va exista intotdeauna un Cretu ,Dragnea un Orban sau cum ior fi chemând ,care vor face numai mizerii bineinteles in opinia unora care vor fi in opozitie . Nu vom fii mulțumiți nici odata , De ce ? Pentru ca toti vor sa conduca , pentru ca tuturor ne plac banii? pentru ca vrem sa avem un statut social foarte bun De acea in totdeauna când unul va fi sus 10 il vor trage in jos scuipandul si denigrandul la nesfârșit. Asta e Democrația. Asta e politica…Succes domnilor rahatitiva intre voi la nesfârșit As dori sa prind ziua in care noi toti vom da mana pentru un interes comun pentru o viață mai bună a noastra ă tuturor ……..dar se pare ca asta nu se va întâmpla niciodată……..

    • Aceiași psd-iști agramați! Pamblică = înproșcati = genunche = supprefect etc. I-uri unde nu le este locul, cratimă lipsă unde este impetuos necesar, baliverne să iasă fraza lungă și fără sens! Asta la prima privire. Dacă aș face și o analiză pe text ….. ferească Dumnezeu! Dar știm să dăm lecții de democrație. Mâna pe carte, dacă vrem să fim luați în serios măcar să scriem corect. Altfel …. urlăm ca lupii la lună și atât!

  • Prefectura are comisie de punere în aplicare a legilor fondului finciar. În anii 90, această comisie a făcut vraişte în domeniu. Cu largul concurs al primilor prefecţi post-decembrişti care şi-au luat şi au dat pământ cam pe unde au vrut muşchii lor. Vezi cazul Colibiţa.

  • Un om care are o ratiune scazuta e aproape de un robot programabil.
    Francisco Goya spunea că „somnul raţiunii naşte monştri”. Parafrazându-l pe Goya, am putea spune că şi „somnul naţiunii naşte monştri”. Deja este o realitate că monştrii au început să atace oraşele, că dinozaurii prind viaţă, că tara are sanse mari sa intre în colaps economic.
    Lipsa unei gandiri coerente, o gandire elevata, (obtinuta prin cultura si educatie), poate sa dea nastere unor fiinte abjecte, cu un comportament subliminal (inferior), aproape animalic.
    Din pacate spre asta mergem.

    • Bondarule, mai bâzîie şi prin DEX să ajungi a cunoşte noima cuvintelor pe care le utilizezi şi nu te mai crede „superior” prin noţiunile utilizate, ale căror înţeles nu-l cunoşti !!!
      subliminál, -ă adj. (psih.) Care este inferior pragului conștiinței ◊ „Fotografiile subliminale sunt imagini proiectate cu o viteză mai mare decât poate percepe spectatorul, dar care se pot fixa în subconștientul său.” R.l. 17 XI 76 p. 5 (din fr. subliminal; PR 1950; DEX, DN3)

    • Ganditorule, sa nu te doara de la atata gandit! Ai luat cu copy paste un text din dex si nu intelegi nimica. Cu manuta ta ai scris ” Care este inferior pragului conștiinței” . Cred ca ceea ce am scris mai sus e prea greu de digerat pentru tine, crezi ca te ajuta o descrie care nu este din DEX ( pe care oricum nu il intelegi)?
      Un mesaj subliminal este un semnal sau mesaj conceput să fie transmis sub limitele normale a percepției. Acesta se află dincolo de nivelul conștient, dar excită foarte bine simțurile. Sugestiile subliminale acționează la fel ca și sugestiile hipnotice. De fiecare dată când ne confruntăm cu o alegere, putem decide în mod conștient ce decizie să luăm, în funcție de voința și de dorințele noastre; totuși, spiritul nostru inconștient nu are aceeași capacitate de analiză a informației și el acționează în funcție de datele pe care le-a primit ca și cum ele ar fi adevărate.
      Dupa ce parcurgi ceea ce am scris, mai incearca sa citesti inca odata comentariul de mai sus poate acuma te luminezi si tu. Daca nu, stai linistit nu se supara nimeni, cei care au priceput ce am vrut sa zic te vor intelege, atata poti.

  • Dezastru total! Participă la o ședință doi oameni frustrați,care se apucă și urlă ca „vai de mine” și doamne ce ne mai mandrim cu ei,cât ii mai ridicam in slăvi,pentru ca isi asumă :)))))Iși asumă ce?Eu zic să propuneți primăriei să-i ridice lui Bălan o statuie din marmură poleită cu aur:))) Doamne Dumnezeule,că mi-e greață!

  • Doamne ce jenă (ca să nu zic greață) mă apucă când constat că sunt contemporan și concitadin cu atâția spălați pe creier, mai comuniști ca activiștii de profesie ai epocii apuse.
    Trâmbițează marile realizări ale PSD contestând risipa, corupția, incompetența, furtul, nepotismul, cumetria practicate de acesta – vizibile din cosmos, cu argumentația cinică PETRU CĂ PUTEM !
    Chiar câștigând alegerile – cu votul unor analfabeți funcțional, a căror singură unitate de măsură a calității vieții este starea mațului gros – nu au îndreptățirea deciderii discreționare în orice problemă, cu atât mai mult cu cât „majoritatea„ lor este de fapt mai puțin de 20% din cetățenii cu drept de vot.
    Își vine să-ți aduni apele toate și să te muți în altă țară.

    PS . Vine ea și vremea alegerilor următoare.
    Și turma aceasta de bovine umanoide se va suci și va clama vrednicia noii puteri, oricare-ar fi ea, dezicându-se dezinvolt de dobitocia trecută, dar exprimând un servilism la fel de fanatic față de noi stăpâni.
    Ptiu !

  • Propun, in numele transparentei banilor publici, initierea unui proiect de lege ca firmele cu actiuni la purtator (actionariat netransparent) sa nu aiba voie sa participe singure sau in consortii la nicio licitatie cu bani publici. Si nici sa ceara subventii sau bani europeni, Mai mult, cei care acumuleaza peste 10 % din actiunile la purtator sa se inregistreze oficial la vedere ca actionari in registrul aferent.

  • Acest rabinul este suta la suta un fost consilier care are ceva anume cu Balan si prietenul lui Chereji . Incet si sigur s-a deconspirat singur prin dialogul intretinut cu doamna Cristiana Sabau. Din cuprinsul continutului ca era in sala la unele sedinte reiese clar cine este acest las care se semneaza cu acest pseudonim.Eu l-am depistat , si va las si pe dvs sa ghiciti cine este.

    • Tragi concluzii pripite bistritene! Nu sunt nici consilier nici fost. Sunt doar un simplu cetatean care participa atunci cand timpul ii permite la sedintele consiliului local lucru pe care ar trebui sa-l faceti cat mai multi daca nu doriti pasarele suspendate si alte ineptii! Am ce am cu cei doi pentru ca i-am vazut de multe ori ce le poate pielea si la ce-i duce capul! Am ce am cu Marius Balan pentru ca este un nemernic care vrea sa se razbune prin actiunile lui pe primar dar se razbna pe noi toti cei care traim in acest oras. Asa ca te las in continuare cu ghicitul! Vezi poate o suni pe Mama Omida si te ajuta la ghicit in ghioc! Asa ca depisteaza-ma in continuare!

    • Si apropo bistritene ca sa ma depistezi mai usor iti dau cateva indicii:
      – Nu sunt PSD-ist;
      – Nu sunt PNL-ist (este evident nu?)
      – Nu sunt membru sau simpatizant al nici unui partid politic;
      – Nu sunt membru sau simpatizant al nici unei organizatii de nici un fel;
      – Sunt unul din cei aproximativ 80000 de locuitori cat numara orasul Bistrita.
      Te las acum sa ma depistezi. Depistare usoara!

    • renunta Rabinule, intelege ca dl Marius si dl portavoce sunt cei mai drepti din tara asta. nimeni nu mai e ca ei. sunt singurele persoane pentru care activitatea si reusitele lor nu vorbesc pentru ei, pentru ca ei sunt iubiti indiferent. de ce nu intelegi? nu esti cu ei, esti impotriva, nu poti avea alta parere. Ai alta parere? esti psd-ist rahatit. de ce nu intelegi? aici e gradul de intelegere si perceptie al lumii. renunta

  • Asta e campanie electorala a fostilor PD-L care vor la butoane in primaria bistrita. Dl Chereji a fost consilier local, de ce si-a dat demisia? Putea fi la masa si sa vorbeasca cat vrea. Uitam ca dl Peteleu a fost viceprimar si a tacut ca …. In cucuruz?? Astia nu sunt aparatorii nostrii ci niste lupi deghizati in oi pana cand ajung la putete.. Au fost in USL si nu au zis nimic, ilustrul Dolha era cand cu primarul cand impotriva lui, cand cu Olteanu cand impotriva. Cu tot respectul pe care il meritati ca jurnalist, nu aveti dreptate.

    • Stimate Bogdan Socaciu, aş fi scris exact acelaşi lucru dacă personajele ar fi fost altele. Nu am fost un aplaudac al administraţiei Vasile Moldovan. Dimpotrivă. Cred că am fost unul dintre cei mai înverşunaţi critici. De fapt, meseria asta a noastră, ingrată, ne plasează tot timpul în opoziţie.

  • Broavo pentru articol. Daca astfel de gandire mediocra si comunista au conducatorii orasului atunci ne pierdem timpul cu ei. Trebuie alesi oameni tineri, isteti si deschisi la minte si fara influente politice pt ca astfel tot la cumetri ne intoarcem. Daca li se spun ca sunt ciuma rosie si comunisti nu le place dar acum si-au aratat adevarata fata de comunisti si securisti. Inteleg ca trebuie sa fie civilizatie la sedinte dar cand vezi ca astia isi bat joc de banii nostri si de viata noastra atunci trebuie dati jos si trimisi acasa urgent. Ori vrem comunisti ori vrem oameni cu gandire corecta si fara cumetri de partid.

  • Adevarat gandit si scris! Felicitari! Pacat ca apelul la inteligenta si onoare lipseste cu desavirsire la primar si slugoii de consilieri.Continuati,poate incet-incet incep si ei sa gindeasca ,iar cetatenii se vor trezi din amorteala si apatie si in ciuda lehamitei fata de clasa politica conducatoare se vor misca si fizic si psihic si vor devenii adevarati cetateni.Problema cea mai grava e viitorul care nu pare deloc roz cu tinerii politicieni obedienti ideilor comuniste
    si aplicind neabatut linia rosie a partidului.

  • Nu sunt bistritean, insa am experienta in domeniul privind modalitatea de lucru/ de serviciu pe care ar trebui Consiliul Local sa l aiba fata de cetatenii pe care ii reprezinta. Consiliul local functioneaza pe baza unui Regulament de Organizare si Functionare, iar atat timp cat in articolele acestuia este mentionat faptul ca timpul alocat fiecarui consilier local/invitat/participant pentru a lua cuvantul este de 3 minute, eu unul cred ca ar trebui respectat. Spune ti de consilieri ca nu stiti cine sunt sau cate beneficii au avut cetatenii orasului Bistrita de pe urma muncii acestora… ei bine, la vot lumea ar trebui sa se intereseze de persoanele pe care le voteaza si nu doar sa puna stampila pe un partid care este mai mediatizat, cum de altfel se intampla peste tot in tara… din pacate. In ceea ce priveste munca lor, aceasta poate fi verificata prin solicitarea numarului de proiecte de hotarari pe care le au initiat respectivii de a lungul anului. Mai spune ti de acestia ca sunt roboti folositi pentru apasatul butonului, ei bine… va pot spune ca e normal sa faca acest lucru din moment ce partidul i a trimis acolo si le a dat un loc de munca caldut, sigur si bine platit… verificati si rubrica Diverse, o sa vedeti acolo ca dansii sunt ceva mai activi si vocali in probleme pe care le au dansii sau cunostinte ale acestora. Nu prea puteti sa faceti multe acum intr un oras care are bugetul anual alocat in proportie de 30% oameniilor din institutiile care ar trebui sa lucreze pentru cetateni… Fiti mai atenti data viitoare la vot… sau mai rau, nu stati in casa…

  • Dacă nu aţi trăit acele vremuri, nu mai aberaţi. Vorbiţi în cunoştinţă de cauză, altfel tăceţi naibii că vă faceţi de râs. Noi le-am trăit: în foame, în frig, pe stadioane, duşi cu forţa să aplaudăm conducătorul iubit, ne-am uitat cu groază cum nişte needucaţi erau secretari de partid care nu au suferit nici de foame, nici de frig. Ne-am mai uitat şi la cum nişte fiinţe fără caracter îşi toarnă fraţii şi vecinii la Securitate. E drept că unii sunt azi mari oameni de afaceri, iar progeniturile lor consilieri. Aşa că ne iertaţi că nu mai vrem să auzim de niciun comunism şi securişti.

  • mo rabinule mo,lasa prostiile ca te kak de nu te vezi,mai ai bilete wc ca-mi trebe sa lucru ceva la partie,adu-mi si hartie fa-ti treaba pana la capat

  • Atâta tevatură fiindcă i-au tăiat microfonul lui Bălan? Au respectat regulamentul,au făcut foarte bine. In Parlamentul European se procedează la fel. Bălan trebuia să se încadreze în timpul alocat și să se oprească politicos și civilizat. Comportamentul lui Bălan e OK, dar cei care au condus sedința sunt ”comuniști,securiști,hoți și bandiți”. Imi pare rău Cristiana dar de data asta ai exagerat foarte mult și tu ai favorizat această revărsare de mizerii din comentariile cititorilor. O zi bună tuturor.

    • Stimată Elena, aţi fost de faţă? Aţi văzut dispreţul cu care i s-au aruncat vorbe ironice lui Marius Bălan? Poate că nu a adunat 1500 de voturi, dar dânsul singur e cât 1500 de anonimi care au votat şi nici nu ştiu pe cine au pus ştampila. Că nu i-a interesat. Orice consiliu local ar fi dat mai întâi cuvântul celor trei cetăţeni şi i-ar fi ascultat cu răbdare. Cât puteau vorbi? O oră? S-a vorbit alte şapte aiurea şi fără rost. Nu contează minutele, contează să tratăm fiecare om cu respect. Nu mă refer neapărat la vârstă, cât la respectul pentru fiecare persoană, oricât de neînsemnată. Cine e plătit din bani publici şi nu înţelege că are un stăpân, pe cel care plăteşte bani la buget, să se lase, să meargă în mediul privat, să lucreze cu sclavi dacă îi găseşte. E liber din partea mea. Într-o instituţie în care primii 5 oameni iau un miliard de lei vechi de la noi toţi drept salariu, în fiecare lună, Marius Bălan şi oricare alt cetăţean trebuie ascultat cât vrea el să vorbească. Eu, una, aş fi recunoscătoare că au venit doar trei. Puteau veni 300 sau 3000. Şi ce făcea atunci matematicianul Alexandru Bria? Îi taxa la minut?

  • PSD Bistrita are oameni platiti sa comenteze in online, va pot da exemple cu nume si prenume. Au sefi de campanie si partid care isi permit excursii si obiecte de lux, pe banii nostri.

  • In filmuletul asta se vede foarte clar un anumit tip de atitudine: jena. Jena unor oameni cand cineva face un pic de scandal. A unor oameni care nu vor scandal, vor liniste, vor ca lucrurile sa mearga ca unse in aparatul lor de relatii si sinecuri de partid. Oameni care se infrupta din bugetul local si cel general, dar pentru asta e nevoie de liniste, nu de taraboi. Uitati-va numai la fetele lor, cat de jenati sunt, nu le convine deloc scandalul. Pentru ca asta au invatat in comunism: stai in banca ta, nu te lua cu gura pe dinainte, pune-te bine cu cine trebuie, lasa un loc de buna-ziua, ca poate cine stie, iti pica si tie ceva. Triste personaje.

  • in afara de treaba cu comunismul, are dreptate dna. degeaba o dati la intors, de fapt de aia nici nu s-a dat vreun reply despre asta, pentru ca sunteti si voi constienti si nu aveti ce zice. nu pot sa nu remarc replicile dintre Nelu si Rabinul, am ras copios.

  • Vai de „capul” tau, comentator anonim, vietate anonima, stearsa, care ai un text dictat de vreun „sefut” psdist. Uita-te tu mult si bine in „poza” ta de nulitate fara identitate!
    Chereji, Balan si ceilalti din poza pe care tu o vezi adesea, sunt OAMENI cu coloana verticala si cu simt cetatenesc, carora le pasa de ceea ce se intampla in comunitatea din care fac parte, nu doar de ceea ce se intampla pe sub vreun birou, sau in contul personal.
    Feresca Domnu’ de lipitori de teapa ta!

  • BRIA…cu siguranță un nume cu viitor anatemizat în Bistrita-Năsăud. Veti vedea…un pic de răbdare ( cunoscătorii ştiu de ce ! ).

  • Cred ca regulamentul de functionare si organizare al sedintelor Consiliilor Locale nu este articol de Constitutie.El ar trebui rediscuta si modificat,incat sa se dea posibilitatea cetatenilor sa se adreseze direct si in timp rezonabil.Dl Bria ar fi procedat in acelasi mod,daca ar fi venit adulatorii PSD ului?Este trist ca nici opozitia nu a luat si nu ia atitudine ferma si paseaza acesta sarcina ziaristei C.S.Atunci nu ne miram de ce Balan,Chereji si cei cativa idealisi ai revolutiei sunt prezentati ca niste aiuriti si conducatorii alesi fac ce vreau PT CA POT…SI VOR PUTEA MULT SI BINE ATAT TIMP CAT IN FATA PRIMARIEI SE ADUNA 60 de oameni!

  • Felicitari pentru articol.Ne meritam soarta. Eu nu i-am votat,dar asta nu schimba cu nimic situatia. Ma intreb ce e de facut? De 28 de ani aceiasi nesimtire indiferent cine a fost la putere.

    • O, da. Pe mine m-a făcut domnul ex ministru Oprea direct general. Sau nu ştiaţi asta? Practic, toţi coloneii din judeţ, cei făcuţi tot de domnul Oprea la ceas de seară, îmi dau raportul

    • Daaaaaaa, io le văd de aici din Tenerife , are și un baston de mareșal cu aspect de condei, vorba lui Napoleon. Cu toate acestea , ce spune dânsa și am văzut in filmuleț , comunismul n-a muritu’ ci un pic s-a hodinitu’. Bată-l Dumnezo!

  • Trebuia sa il opreasca cineva pe Balan…ca el tot timpul are atat de multe de zis ca nu ma termina pana dimineata ! Plus ca el traieste saracul in lumea lui…

    • Marius Bălan nu a cheltuit banii oraşului pe pârtii care funcţionează trei zile, nici pe pasaje din care sar dalele. Pe cei care au făcut asta nu trebuie să îi oprească nimeni?

    • La Bistrița ar trebui să avem toată stima pentru Marius Bălan. Dar noi, niște penali, nu o avem.

  • Uitati-va la fetele lu astia din poza. Comunisti! Activisti de partid. Se vede si dupa cum se imbraca. Toti au haine cu 2 masuri mai mari. Sa aiba unde baga ce trag de pe popor. Ptiu…

  • Si a fost unul din cele mai bune articole pe care le-am putut citi pe TIMP ONLINE. Mentionez ca fac abstractie totala de numele meu si o iau ca si cum nu am fost prezent in nici o situatie. Calitatea si talentul CRISTIANEI SABAU , amfitrioana acestui online iese tare la suprafata si asta arata o detasare mare intre cei care detin ( condeiul ) in mana. Ca sa nu supar pe nimeni anume , ma refer la continutul intregii prese nationale .Cand un articol trece de 5300 de vizualizari si de 100 de comentarii autoarea trebuie sa fie mandra si sa primeasca curaj pe mai departe de la noi cititorii. Pot sa spun cu mana pe inima ca TIMP ONLINE ma hraneste spiritual de-o buna bucata de timp. Si asta de doua ori pe zi. Dimineata si seara. Ar fi de dorit sa nu mai existe nici un cuvintel rautacios la aceasta DOAMNA al ( condeiului) bistritean, pt. ca efectiv gresiti cei care procedati astfel. Credeti-ma ca am reusit in viata asta macar sa miros de departe citind un anumit articol care are puterea de a transmite un gand, un fapt si o speranta de mai bine. STIMA si RESPECT pt. meseria de adevarat jurnalist. Asta o avem pe TIMP ONLINE !Trebuie s-o recunoastem si la randul nostru sa ne straduim sa vedem realitatea.

  • regret s-o spun, Cristiana, dar de data asta n-ai nici urma de obiectivitate! nu sunt bistritean si iti admir multe din postari, insa asta e jalnica; chiar daca domnii laudati de tine ar fi fost curati si nu simpli frustrati razbunatori, tot nu era Ok sa scrii atat de partinitor; pacat 🙁

    • Regret s-o spun, dar ești un pupincurist jalnic. Și din cauza unora ca tine comunismul n-a murit. Ne merităm soarta!

  • Stimata redactie. Afisati va rog acest articol mai sus. Astept sa vad pana deseara 6.000 vizualizari. Articolul a batut recordul la citit a tot ce a fost scris pana acuma pe acest online. Felicitari !

  • Si totusi realizările lui Crețu nu i le poate lua nimeni , cu toate comentariile, pina la urma , de prisos!Urmează si altele , pe care , cetatenii, sigur,vor sti sa le aprecieze ,asa cum au facut si pînă acum!

    • Mi se pare absolut corect sa judecam oamenii dupa realizarile lor.

      Intrebarea este , care realizari? Ce a facut acest primar bun in toate aceste mandate? Ce putem aprecia si lauda?

      Sa fie merele si strutii din oras, sa fie cusca veveritelor din parc (acea constructie groteasca din metal menita sa incatuseze fizic si simbolic spuritul liber), sa fie partia de ski de 7 milioane de euro impracticabila, … aaaa, sau o fi fantana arteziana groteasca din tabla zincata din sensul vechi, sau poate dalele de ciment puse de mantaiuala in piata mica care au fost schimbate de doua ori de la finalizarea lucrarii (in mai putin de 2 ani) deoarece sar in sus de fiecare data cand treci cu masina pe acolo etc.?

      Ca cetatean al acestui oras ma astept totusi la alte lucruri: ma astept sa circul pe strazi asfaltate (nu doar carpite) in care sa nu dau in gropi (in afara de artera principala a orasului, restul strazilor sunt jalnice, chiar si in centru), ma astept sa pot circula in siguranta pe trotuare (din pacate nu avem trotuare nici pe strazile din zona centrala in multe cazuri), ma astept sa pot circula civilizat si in siguranta cu bicicleta pe piste de biciclisti, ma astept sa vad in jurul meu cand privesc la cladirile din centru fatade frumos restaurate, ordine in urbanism, unitate si continuitate in proiecte si nu chitch si debandada (putem lua exemplu de la Cluj, Sibiu etc., fara a fi nevoie sa cheltuim banii publici la asa zisele targuri din Austria) , as vrea sa vad proiecte culturale pentru tineri, altceva decat tra la la-ul popular si sufocant (mai multe piese de teatru, mai multe concerte simfonice, opera, balet etc), as vrea sa vad locuri de parcare suficiente, as vrea sa vad strategia de promovare turistica a acestui oras.

      Imi doresc multe si din pacate, nimic din ceea ce ar fi firesc, natural sa se intample spre evolutie nu se intampla. Ne inecam in incultura si mizerie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.