Politică

Fostul primar Vasile Moldovan despre proiectele primarului în funcţie Ovidiu Creţu

Fostul primar Vasile Moldovan, consilier local PNL, s- referit la o serie de proiecte promovate de Ovidiu Creţu, ”ca să vedeţi ce înseamnă”: Podul Berăriei, varianta ocolitoare, asfaltarea unor străzi, pârtia de schi din Wonderland, cartierul Slătiniţa, Parcul Industrial, parcarea din Piaţa Mihai Eminescu.

”Aş vrea să punctez câteva lucruri despre anumite proiecte pe care le-a promovat primarul, ca să constataţi ce înseamnă”, a spus Vasile Moldovan într-o conferinţă de presă, referindu-se apoi la următoarele obiective de investiţii:

Podul Berăriei

”De mulţi ani doreşte să realizeze Podul Berăriei. În sfârşit a început, în condiţiile în care nu este legătură cu strada Zăvoaie. Acum constatăm că se duc tratative pentru cumpărarea unor terenuri, de racordare a acestui pod. Se putea face acest lucru înainte de a demara acest proiect”

Varianta ocolitoare

”E o preocupare în continuare de realizare a centurii, una care nu duce nicăieri, leagă un oraş la o distanţă mai mică decât vechea centură cu nimic din Unirea. Atunci când s-a făcut referendumul pentru centură a fost prins şi pietonalul bistriţean. Pentru ce? Toţi ştiam că oamenii nu mai doresc redeschiderea traficului auto pe pietonal”

Asfaltări de străzi

”Domnul primar ne-a spus că va asfalta cinci străzi în acest an. A asfaltat cinci şi anul trecut şi vom ajunge aşa probabil prin anul 2100 să terminăm de asfaltat toate străzile, care sunt de ordinul zecilor, sutelor”

Pârtia de schi din Wonderland

Insistă cu foarte multă putere să se realizeze pârtie de schi fără zăpadă. Iată, vine acum zăpada”

Parcarea subterană din Piaţa Mihai Eminescu

”S-au făcut studii geo, s-a comandat SF, s-au declanşat cheltuieli. La aceastăd ată se schimbă borduri şi se asfaltează parcarea supraterană. Deci cheltuieli utile. Nu mai spun de faptul că primarul a precizat că această parcare nu va putea fi finanţată din fonduri europene. În aceste condiţii, mă îndoiesc că este realizabilă. Dar cheltuieli facem, în loc să ne preocupăm să realizăm parcări în alte locuri şi să avem condiţii decente în oraş”

Parcul Industrial Bistriţa Sud

”În ultima şedinţă de CL s-a aprobat o documentaţie de racordare a Parcului Industrial la reţeaua de gaz care asigură alimentarea cu gaz a blocurilor sociale din Viişoara, în loc să se preocupe să asigure alimentarea cu gaz şi pentru întreg cartierul Sărata”

Cartierul Slătiniţa şi Casa de Cultură din Sigmir

”Un cartier al unui oraş european, Slătiniţa, e fără apă, deşi noi de foarte mulţi ani dorim să fie introdusă apa acolo. Casa de Cultură din Sigmir e neutilizabilă, nu este alimentată cu apă”.

16 comentarii

  • Cretu a impins lucrurile prea departe cel putin in privinta Centurii Ocolitoare prin Padurea Codrisor, pentru interese personale meschine, blocand proiecte deosebit de importante pentru dezvoltarea turistica si urbanistica a orasului, cuprinse in Planurile Urbanistice Zonale Codrişor 1 şi Codrişor 2.
    Nu o data primarul Cretu a recunoscut că poseda teren în zona pe unde va trece centura 2-Sud. Iata ce declara acst individ inca in anul 2009: “Da, am acolo 45 de ari, cumpărați prin 2000-2001. Dacă va fi să îl vând la un preț bun, normal că îl vând. Soția l-a moștenit de la socrul meu, din câte știu sunt deja făcute actele de împroprietărire”. Cu alte cuvinte, in mintea primarului, prioritatea nu este rezolvarea traficului de tranzit prin centura ocolitoare, ci modul in care aceasta investitie poate sa contribuie la cresterea valorii terenului pe care il detine.
    Ba mai mult, iata ce declara Dorina Tiron intr-un interviu din anul 2010 pe vremea cand era directorul general al CNADNR:
    -Beneficiarul nu poate să îşi asume acum riscul de a renunţa la Varianta II Sud a centurii ocolitoare Bistriţa, cu atât mai mult cu cât proiectantul, SC IPTANA SA, a încasat deja nişte bani. „Dar, atenţie, noi am plătit nişte bani pentru proiectare. (…).
    ( redactor – Vreţi să spuneţi că proiectantul a încasat nişte bani până la ora actuală? )
    -Păi singur că a încasat, nu-i normal? Doar şi-a făcut treaba până acum. A obţinut avize, autorizaţii aproape de la toată lumea”.
    Fara comentarii !!!

  • CNADR pentru o localitate de sub 60000 de locuitori aloca o anumita suma de bani pentru varianta de circulatie. Studiul pe care l-a facut IPTANA, inclusiv geo si topo a indicat traseul prin padurea Codrisor si ori ce alt traseu iesea din baremul sumelor alocate. Nu poti face la Bistrita varianta cu costuri ca la Timisoara, Constenta sau Brasov sunt si ei verificati de Curtea de Conturi si nu pot risipi banul public dupa bunul plac a unora. In cazul de fata eu garantez ca de aici in colo inca multi zeci de ani Bistrita nu va avea centura noua, s-a pierdut o oportunitate, s-a pierdut trenul, asa ca va fi bun si vechiul drum de centura. Trebuie sa multumim in final „dragilor” nostri bistriteni ca ne-au last fara varianta ocolitoare.

  • Din prea mult zel, domnu fost primar Moldovan a dat si in parcul industrial, proiect de frunte al colegilor sai de partid, liberali. Nu-i bai, ca de la o varsta…. e mai greu.

  • Domnule Vasile moldovan ați avut 2 mandate de primar , nu ați făcut nimic ! Nu erau sensuri giratorii in Bistrița sa nu mai amintim de cererea celor de la Kaufland pentru a intra si iesi din parcare , pârtie de schi in Bistrița trebuie , trebuie si o centura , actualul primar are proiecte si se realizează , nu dintr-odată pentru ca stiu ca nu este magician ca si dumneavoastră , la sfârșitul anului vom vedea cum arată Bistrița , EU CRED CA MULT MAI BINE DECÂT IN 2012 ! In rest numai de bine ! Bistrița dupa mine ar trebui sa evolueze pe mai multe planuri nu doar al fabricilor ci si a turismului !

  • Imi pare rau sa spun asta dar, pe vremea domnului Vasile Moldovan NU S-A FACUT NIMIC! nu erau locuri de joaca pentru copii, nu erau strazi reabilitate sau blocuri reabilitate termic, parc municipal, padurea schullerwald, erau doar bilele acelea de beton ( galbene si negre)

    • In mandatul lui Vasile Moldovan au fost aduse doua firme cu capital strain in Bistrita: Leoni si Roseyarns. Strada Liviu Rebreanu, a devenit pietonal. Au fost reabilitate 36 de strazi aproape simultan. S-a construit cartierul ANL Subcetate, si s-a finalizat Scoala Generala nr.6. S-a reabilitat interiorul Primariei, si s-a construit Capela de pe strada Tarpiului. Si mai e ceva, in perioada mandatului sau a avut loc elaborarea strategiei de dezvoltare a Bistritei pana in 2014, cu includerea dealului Codrisor in zona de protectie a Centrului Istoric, in ideea de a conserva situl natural integrat cetatii medievale. Chiar si dupa ce nu a mai fost primar, recent, ca director de proiect cu finantare europeana (POS-Mediu) a realizat Sistemul de management integrat al deseurilor din judetul Bistrita-Nasaud, fiind primul proiect de asemenea anvergura din tara.

      .

    • Ori ce se poate imputa lui Moldovan, dar ca nu a reabilitat drumuri nu cred. Stimata D-na cred ca sunteti din Lunca Ilvei. Strazile: Cuza Voda, Zefirului, Romana, Slavici, Subcetate, Artarilor, Garii, C.R.Vivu, St.O.Iosif, P. Maior, M. Caragiale, M. Eminescu, Bistriceoarei si multe altele, chiar mullte, s-au facut pe vremea lui. Asa ca D-na daca tot vreti sa va bagati in seama faceti bina si va informati inainte.

  • Cretu a castigat primaria in 2008 cu promisiunea ca izoleaza toate blocurile din oras . Pana acum a izolat vreo 3% . Probabil ca pana la alegerile de anul viitor le va izola si pe celelalte 97% care au mai ramas .

  • Sa le luam punct cu punct, ca d-nul fost Primar, V. Moldovan:
    1. Podul Berariei – inutil, o gramada de bani ca sa legi un cartier cu cateva zeci de case de Kaufland. Nu cred ca se va mari intravilanul vreo-data pe Cighir…
    2. Varianta ocolitoare – degeaba. Cea mai buna solutie largirea la 4 benzi a actualei Centuri si continuarea ei pe sub deal la Unirea…
    3. Asfaltare de strazi – s-au cheltuit milioane de euro pentru asfaltarea strazilor din centrul istoric, (Dornei, Piata Unirii, Piata Centrala), ca sa se doreasca sa se faca acum pietonal si sa se inlocuiasca asfaltul cu pavaj… Ca la Beclean…
    4. Partia de schi – ce sa mai zicem, e de rasu`plansu, numai drumul pana acolo e de 7 milioane de euro…
    5. Parcarea subterana din Eminescu – si D-nul Moldovan a cochetat cu aceasta idee…
    6. Parcul Industrial Sud – accesul prin Sarata este imposibil, se vor crapa toate casele. Acolo trebuie facut un pod, nu la Kaufland…
    7. Slatinita – eu zic sa o lasam asa cum e…

    • Se poate ocoli Bistrita, asa cum doresti matale, prin Reghin, Toplita, Borsec, Bicaz si uite asa ajungi in moldova fara sa treci prin Bistrita. Imi place ca va bagati in anumite probleme fara sa stapaniti fenomenul, dar da bine la public.

  • Uite, nici eu nu-l inteleg pe Domnul Cretu, cine-l pune pe el sa faca ceva? Nu poate lua exemplul fostului primar Moldovan care n-a facut mai nimic pt. Bistrita, mergea pe la cate un chiolhan, si-a asigurat bunastarea famliei, n-a avut niciun priect pe fonduri Europene, chiar si pt. putinul pe care l-a facut a luat credit de la o banca, indatorand Primaria (credit cu care toti consilierii PDL au fost de acord dar despre care se fac ca au uitat). Sigur, e usor sa faci comentarii cand tu ai facut nimic.
    Bistrita, in mandatele Primarului Cretu si-a schimbat fata, asta o recunosc toti cei care vin la Bistrita si mai toate proiectele sunt realizate cu fonduri Europene, din bugetul local s-a alocat doar minimum obligatoriu. Dar, sigur, pt. ceea ce face Cretu, trebuie sa muncesti la Primarie, nu sa stai in povesti cu unul-altul.
    Suntem multi care il vom vota iar in 2016 pt.ca suntem multumiti de ce a facut pt. Bistrita si pt. bistriteni.

  • Mama draga, de mult nu am mai primit atatea minusuri. Oare de unde vin ele ? Pana invocam DIVINITATEA sa ne scape de rele si de cele netrebuincioase, pe pamant cred ca se cuvine sa isi faca treaba , institutiile create de OM . Ia mai dati un minus, dragi p………..

  • Monumental… Aceasta bucata de carne care infuleca sarmale cu doamna lui in Eurotaxi. De ce oare lumea nu le ridica monumente la fiecare intersectie. Sunt un exemplu de urmat pentru tineri….Monumental…Asa se pierd valorile in Romania, infulecand in urma cu ani, galuste in Eurotaxi.

  • NO, multam fain pt. plusuri. Inseamna ca inca mai am prieteni. Gata nu mai postez pana dupa PASTI. La toti va doresc SARBATORI FERICITE si o masa IMBELSUGATA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.