Adrian Flaviu Lupșan, inspector la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, a câștigat locul întâi la secțiunea ”Peisaj Natural” și mențiune la secțiunea ”Wildlife” la cel mai important concurs național de fotografie pentru tineret, Fotogeografica 2020 care și-a desemnat câștigătorii marți seara într-o gală.
Fotografia câștigătoare a secțiunii ”Peisaj natural” se numește ”Perechi în natură”, artistul reușind să surprindă doi cerbi în preajma a doi copaci.
Fotografia care a obținut mențiune la secțiunea ”Wildlife” se numește ”Cocoșul de aur”.
Mândru de reușita lui, Adrian Lupșan a scris pe Facebook: ”Mulțumesc organizatorilor și juriului! Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților! Mulțumesc familiei care m-a înțeles întotdeauna! Mulțumesc PRIETENILOR! Mulțumesc „natură” pentru spectacolul oferit! Mi-am propus, am reușit! Urmează-ți visul! Locul I – peisaj natural Mențiune – wildlife 2 fotografii în galeria Fotogeografica”.
Adrian Flaviu Lupșan este fiul primarului din Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.
Felicitări pentru premiul binemeritat!
Mulțumesc mult pentru frumosul articol!
In lumea asta acum atat de zdruncinata, aceste imagini parca vin dintr-un vis frumos. Multumim si succes in toate proiectele!
Felicitări pentru premiu!!
Fotografia ”Pereche în natură” este cu adevărat genială!