După terminarea concursului pentru postul de manager, ocupat de Gabriel Lazany, acum Spitalul Județean de Urgență Bistrița organizează concurs, în data de 6 decembrie, pentru ocuparea funcției de director medical.
Pot depune dosare până în 24 noiembrie cei care sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină, și s-a confirmat cel puţin medic specialist având o vechime de minimum 5 ani în specialitatea respectivă.
Concursul cuprinde test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului, interviul de selecţie.
Adaugă comentariu