Social

Garda de Mediu caută să îi amendeze pe cei care au depozitat ilegal deșeuri în aria protejată. Ce face APM

Depozitul ilegal de gunoi din aria protejată Masivul de sare de la Sărățel, adus în atenția opiniei publice de Marius Bălan, va fi desființat, iar cei vinovați amendați, dă asigurări Grațian Morariu, comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de marți, după ce Timp Online a publicat imagini cu gunoaiele de acolo, Grațian Morariu a mers să vadă despre ce este vorba. Instituția pe care o conduce a început demersurile pentru identificarea celor care au terenul în administrare, Primăria Mărișelu sau administratorii lacului de sub pădure, iar miercuri va lua o decizie.

”Dacă nu identificăm proprietarul, Primăria Mărișelu va fi obligată să curețe. Se poate aplica amendă, iar după ce primăria identifică proprietarul terenului se poate îndrepta împotriva lui să își recupereze banii”, a spus Grațian Morariu. Amenda pentru firme este între 20.000 și 40.000 de lei, iar în cazul persoanelor fizice de la 3000 la 7000 de lei. Nu există nu regim special pentru arie protejată.

Fiind însă campanie electorală este puțin probabil că Primăria Mărișelu se va îndrepăta împotriva cuiva să îl amendeze. Cert este că zona trebuie curățată, a mai spus Grațian Morariu: ”E dezastru, cum să nu îi punem să le curețe? Nu să le acopere, să le curețe”.

Contactat telefonic, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Sever Roman, ne-a spus că aria protejată Masivul de sare Sărățel se află în administrarea Agenției Naționale de Arii Naturale Protejate, care are la Bistrița un singur om, pe Marius Cherhaț.

Chiar și așa, APM Bistrița-Năsăud a trimis primarilor o adresă prin care le reamintește primarilor ce obligații au în materie de salubrizare a UAT.

Reamintim că APM Bistrița-Năsăud a accesat un proiect cu fonduri europene pentru administrarea ariilor naturale protejate, dar planurile de management vor fi gata abia peste trei ani.

”După aceea, vom putea accesa fonduri europene pentru monitorizarea video a celor 9 arii protejate, inclusiv Masivul de sare de la Sărățel și Șieu-Budac. Acest lucru se va întâmpla doar în perspectivă”, a spus el.

Conform lui Sever Roman, în județ au fost identificate în toamna anului trecut peste o sută de depozite de deșeuri ilegale.

6 comentarii

  • Garda de mediu nu a avut ochi când tot malul râului Șieu a fost ras pentru ca sa se pună porumb până în albie. Și dacă le deschidea cineva ochii dadeau niste amenzi cat contravaloarea a 10 portii de inghetata la cornet și toata lumea era multumita. In tara asta legea e facuta pentru ca sa se poata indestula banditii. Niste institutii costelive conduse de slugoi ai potentatilor sunt pavaza si elibereaza pe cautiune marii pradatori care jefuiesc si murdaresc totul pentru a trai nerusinat in lux si huzur pe seama multimii.

  • Ce gardă de mediu, prostie, mănâncă bani degeaba. Ii plin de gunoaie peste tot, iar ei asteaptă să îi sesizeze cetățenii de rând. Ei doar să verifice bancomatul.

  • Tin sa IL felicit pe domnul Balan pentru ca e singurul care vede haosul creat de prostime, care arunca nestingherit gunoaie pe unde ii taie capul. #verzii

  • Maine dimineata voi depune sapte petitii semnate de Partidul VERDE, ONG Gall Ruralis si Agentia de pescuit si combatere a braconajului si poluarii filiala BN. Ele vor curga in toate directiile exact la cei care raspund de mediul jud BN. Aici pe poluare nu scutim pe nimeni. Daca nu se vor lua masuri ferme vom informa si COMISIA EUROPEANA de MEDIU.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Jkdb Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS