Actualitate

Garda Națională de Mediu, sesizată cu privire la o situație nerezolvată în Bistrița

”Iată cum arată unul dintre punctele de deversare ape uzate în râul Bistrița, pe care le-am sesizat încă din data de 31 martie, către Comisariatul Județean Garda de Mediu Bistrița-Năsăud. După două zile de la sesizarea inițială, am constatat că au fost unii care au igienizat zona respectivă eliminând toate urmele de contaminare din acea zonă și acoperind cu pământ și pietre. După mai bine de 40 de zile de la acea dată, situația arată la fel de rău ca și înainte, iar din partea Comisariatului Județean nu am niciun răspuns”, a postat pe Facebook consilierul municipal USR PLUS Nicolae Pavelean.

El a făcut o nouă sesizare, către conducerea Gărzii Naționale de Mediu de această dată, incluzând și Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud spre informare: ”Sper ca după această nouă sesizare să înceapă să se miște lucrurile cu adevărat. Dacă în buricul târgului, în municipiul Bistrița, nu reușim să rezolvăm o astfel de situație, nu vreau să îmi imaginez ce se întâmplă în alte zone pe râul Bistrița, mai ferite de ochii lumii”.

https://www.facebook.com/nicolaepaveleanusr/posts/693873178113709

El a adăugat ulterior:

https://www.facebook.com/nicolaepaveleanusr/posts/694878368013190

6 comentarii

  • Am stat de vorba cu tanarul consilier local Pavelean si i-am explicat la randul meu cum stau lucrurile.
    Inca din iarna lui 2012 pe un frig de crepau conductele reprezentantii asociatiilor de pescari si cu mine am strabatut fain frumos pe jos traseul raului in intravilanul orasului. Au fost depistate 21 de scurgeri, (canale) ilegale care deversau mizerii . S-a facut filmare pe CD-uri si s-a tinut si o conferinta de presa s-au trimis filmuletele si petitiile in toate locurile la toti factorii de raspundere, Prefectura, Pol. Locala, Primarie, SGA, Garda si APM insa toata lumea a dormit mai departe in birouri fara sa se deranjeze. Rog pe actualul Prefect Stelian Dolha sa-i scuture pe acesti angajati ai statului si sa se rezolve problemele grave de poluare.

    • Conductele din lacul Colibita, domnu’ Ion, sunt bine, tot la locul lor si pe zi ce trece, sub ochii vigilenti ai autoritatilor( care, nu-i asa, au si ei cate-o viluta pe-acolo) se construiesc altele „mult mai luminoase/si mult mai frumoase” !

  • Cred că deversari neautorizate sînt multe,dacă stai seara în parcul de lîngă podul Jelnei,de multe ori miroase a găinat

  • Domnule Dolha, dacă dumneavoastră credeți că am făcut două sute de km până la consulat sa votez PNL, iar membrii acestui partid istoric să țină tâlharii în brațe la fel cum o făcea PSD… să știți că vă înșelați amarnic! Sunt metode nu tocmai democratice prin care puteți zbura din funcțiile publice dacă nu vă faceți datoria față de popor și față de țară. Mi se pare strigător la cer ca după atâtea zeci de sesizări documentate, făcute de oameni care își dedică timpul în sprijinul comunității fără a fi plătiți, voi care sunteți la cârma județului, cu toate pârghiile la dispoziție să nu faceți nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS