Actualitate

Parlamentarii PSD susțin demersul lui Ionuț Simionca referitor la drumul expres Bistrița-Cluj

”Pentru Bistrița-Năsăud nu ar trebui să existe orgolii, ci doar colaborare din partea tuturor parlamentarilor. Am susținut cu succes alături de Ionuț Simionca proiectul de lege referitor la Autostrada Nordului și fără nicio rezervă susțin și proiectul referitor la drumul expres Bistrița-Cluj. Cred că mereu adversarii politici pot găsi resurse de înțelepciune și colaborare pentru obiective comune, mai ales în interesul oamenilor din județul nostru. Pentru bistrițeni nu există putere și opoziție când vine vorba de proiecte benefice, sper să nu existe nici pentru colegii mei parlamentari din celelalte partide!”, spune deputatul PSD Daniel Suciu.

La rândul său, deputatul PSD Bogdan Ivan a menționat: ”Politica se poate face și altfel. Trebuie ca toți cei din funcții publice să stea la masă, indiferent de partid, pentru lucruri concrete. Proiectele bune nu au culoare politică. M-am întâlnit cu fostul deputat Ionuț Simionca pentru a avea o discuție productivă despre drumul expres Bistrița-Cluj Napoca. Voi susține în Parlamentul României o inițiativă legislativă prin care drumul expres Bistrița-Cluj Napoca să ajungă mai repede de la proiect la realitate. Dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud nu poate depinde de orgolii și interese mărunte. Toți factorii politici și administrativi trebuie să stea la aceeași masă pentru a lăsa lucruri concrete în urmă!”.


Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, inițiatorul proiectului de lege privind realizarea Autostrăzii Nordului, strânge semnături pentru o inițiativă legislativă care să prevadă construcția drumului expres Bistrița-Năsăud – Cluj: ”Doresc astfel să securizăm prin lege construcția Drumului expres Cluj – Bistrița-Năsăud, un obiectiv extrem de important, care are însă șanse mici să fie finanțat prin PNRR. Drumul nu are culoare politică, astfel că mă aștept ca parlamentarii noștri să fie uniți atunci când în joc sunt interesele locuitorilor județului Bistrița-Năsăud”.

https://www.facebook.com/SuciuVD/posts/1872387066258289
https://www.facebook.com/IvanBogdanGruia/posts/4387883234557369

11 comentarii

  • Expresia „aflarea în treabă la români” care îi aparţine lui Petre Ţuţea, se potriveste perfect actiunii intreprinse lui Ionuț Simionca împreună cu parlamentarii PSD, referitoare la strângerea de semnături pentru drumul expres Bistrița-Cluj.
    La Bistrita nu stie stânga ce face dreapta, fiindcă un asemenea proiect nu există. In schimb deja există proiectele aprobate pentru „Autostrada Nordului” și „Drumul Someș Expres”.
    După cum se stie in noiembrie, 2020 preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru construirea Autostrăzii Nordului, care prevede demararea lucrărilor pentru drumul de mare viteză pe traseul Vama Petea , Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Această autostradă include și șoseaua de centură a orasului Beclean si a municipiului Bistrița.
    Termenul de execuție al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii, ceea ce ar însemna anul 2024. În lege se mai arată că obiectivul se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene.
    În acest sens, pe data de 10 martie, 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a semnat contractele având ca obiectiv „Elaborare studiu de fezabilitate drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: Lot 2, Bistriţa – Vatra Dornei şi Lot 3, Vatra Dornei – Suceava”.
    De asemenea, pe data de 31 mrtie, 2021 , Ioan Turc- primarul municipiului Bistriţa a parafat, împreună cu directorul general Mariana Ioniță, la București, acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului.
    Pe de altă parte, în cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență conditia este ca investițiile pe care le vor realiza țările din UE să fie finalizate până la sfârsitul anului 2026. Prin urmare proiectele din PNRR nu se pot extinde după finalul anului 2026 și nici nu pot fi fazate. De aceea, au fost incluse în PNRR autostrăzile sau drumurile expres pentru care proiectele sunt în faza avansată si pot fi finalizate în termenul cerut de UE.
    Cât priveste Drumul Someş Expres, ar urma să facă legătura dintre Autostrada „Nordului” şi vestul Europei, acesta nu trece pe teritoriul judetului Bistrița-Năsăud. Totusi, Drumul de mare viteză Someş Expres (380 km) va deveni una dintre şoselele de importanţă majoră pentru fluidizarea traficului în regiunea Transilvania, urmând a fi construită pe traseul Turda – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Halmeu, cu extensia Satu Mare – graniţa cu Ungaria. Se estimează că investiţia va avea un cost total de aproximativ de 2 miliarde de euro. Drumul va asigura şi legătura dintre Autostrada Transilvania (A3) şi Varianta de Ocolire Cluj-Est, urmând să includă centura orasului Dej de unde se interconectează tronsonul Baia Mare- Bistrita- Vatra Dornei al Autostrăzii Nordului.

  • Aici era problema, din cauza asta nu s-a făcut aproape nimic în această țară pentru că nu a fost prevăzută prin lege soluționarea unei anumite probleme! Odată prevăzute în legi vor fi rezolvate toate problemele, iar România va cunoaște o evoluție înfloritoare. Pesedeilor, dar când v-ați aflat la guvernare și ați avut o majoritate reconfortantă în Parlament, dacă numai așa se poate, deși este numai o bătaie de joc și o manipulare grosolană, de ce n-ați adoptat legi pentru rezolvarea infrastructurii, dar care să și fie implementate? Proiectele de infrastructură, precum și politicile publice, chit că sunt minore, chit că sunt de amploare, distinși „luminați”, sunt apanajul executivului adică al Guvernului, că dacă n-ar fi în atribuția Guvernului, însăși existența Guvernului, ca autoritate executivă, nu s-ar mai justifica. Este numai manipulare, exercițiu de imagine și politică de prostire a cetățeanului credul, practici aplicate în toată perioada scursă de la Revoluție, care, din păcate, încă mai țin și vor mai ține mult și bine, până poporul va fi unul mai educat și mai ager în rațiune! De ce voi marii adversari politici (adversari pe naiba), nu o puneți de o înțelegere să regândiți arhitectura teritorial-administrativă a României, să modernizați Constituția, să recurgeți la criterii meritocratice și obiective în numirea personalului în instituțiile statului și pe cel aflat la conducerea acestora etc? De ce? simplu, v-ați pierde privilegiile, nu ați mai putea călări țara după bunul plac, nu ați mai putea sifona resursele numai în propriul beneficiu și n-ați mai putea ține țara captivă propriilor hoții. Să vă fie rușine, atât vouă, „luminaților” și făcătorilor de „bine” din pdsreu, cât și ilustrului petrovel, tânăr în ani, dar bătrân în rele. Și când mă gândesc că la-m votat pentru Primărie, sincer, mă încearcă o greață maximă, Slavă Celui din ceruri că n-a ieșit!

  • PSD da mana cu mana cu urmasul lui Basescu si Udrea , recte PDL.

    Romanii merita tot ce li se intampla ! PNL=PDL=PSD=USR= „ghinion” romanesc votat de „cetateni” romani.

    • Cum ai putut pune egal intre USDR si celalte partide? cel putin la traseism politic, nu ai cum sa faci asta. Daca ai fost membru in alt partid nu mai poti merge in USR.

  • Acesti PSD-isti nu stiu pe ce lume trăiesc. Pe vremea când Daniel Suciu era Ministrul Dezvoltării in guvernul Dăncilă, impreună cu seful său de la consiliul judetean s-au repezit la fonduri guvernamentale dar fiindcă nu i-a dus capul in loc să facă ceva folositor pentru oras au depus un proiect pentru o sală polivalentă la poalele dealului Cocos din localitatea Unirea.
    Cum altfel decât prostie poate fi definit faptul că la Bistrita se mai construieste cu fonduri CNI încă o sală polivalentă in localitatea componentă Unirea, în conditiile în care orasul mai are o sală polivalentă situată chiar in apropierea parcului. Din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița.
    Iata si gama de programe care pot fi finantate prin Compania Națională de Investiții:
    1)Institutii de invatamant; 2)Sali de sport; 3)Lucrari in prima urgenta; 4)Asezaminte culturale; 5)Sali de cinema; 6)Parcuri sportive; 7)Blocuri zone defavorizate; 8)Bazine de inot; 9)Patinoare artificiale; 10)Infrastructura justitie; 11)Unitati sanitare; 12)Sistem integrat apa si canalizare; 13)Reabilitare termica pentru cladiri din domeniul public; 14)Drumuri de interes local si drumuri de interes judetean; 15)Fose septice, microstatii de epurare si sisteme de alimentare cu apa. Dar unde nu-i cap…
    Un vechi proverb spune ca “inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata.”

  • Cat de adevarat e….Te duci bou si vii vaca!
    Pentru cine e valabil?
    Pentru toti prostii care cred ca voteaza PENTRU BINELE LOR!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS