
Gardurile vii care se usucă în timpul iernii vor dispărea din Bistrița, potrivit Regulamentului privind stabilirea normelor locale de administrare, întreținere, protecție, conservare și dezvoltare a infrastructurii verzi din municipiul Bistrița și localitățile componente care va intra în vigoare la începutul anului viitor.
”Gardurile vii trebuie realizate cu specii persistente, cum e de exemplu laurul englezesc, o specie verde permanent care este la fel de frumoasă atât vara, cât și iarna. Nu se mai acceptă pe domeniul public garduri vii care își pierd frunzele iarna”, a spus primarul Gabriel Lazany la dezbaterea publică a noului regulament.
Potrivit edilului, o noutate prevăzută în acest document care va fi adoptat de Consiliul Local cel mai probabil în ianuarie 2026, este faptul că locuitorii orașului vor putea adopta o zonă verde pentru întreținerea ei pe baza unui acord oficial semnat cu Primăria BIstrița și care va fi valabil timp de un an.
”De la ce a pornit această idee? Avem cereri din partea unor operatori economici de a adopta, pe modelul marilor orașe, diverse zone verzi: sensuri giratorii, zone de parc din apropierea locațiilor unde își desfășoară activitatea, și atunci am zis: de ce să nu fim de acord – bineînțeles sub directa supraveghere a Direcției de Infrastructură Verde din cadrul Primăriei Bistrița – ca și cetățenii să poată întreține un spațiu verde? Este valabil și pentru asociațiile de locatari. Dacă o asociație de locatari nu este de acord cu politica de spații verzi a municipiului Bistrița și vrea altceva, poate adopta zona verde respectivă pe care trebuie să o întrețină, iar Cristian Țetcu – director al Direcției de Infrastructură Verde a Primăriei – va merge, va controla, va supraveghea și da dispoziții în legătură cu respectivul spațiu”, a spus primarul.
În cazul în care contractul nu este respectat, acesta poate fi reziliat de îndată prin decizia municipalității.
Întrebat de un cetățean prezent la dezbatere dacă va permite amplasarea de reclame publicitare pe spațiile adoptate de firme, Gabriel Lazany a spus că acestea nu se vor transforma într-o ”expoziție de reclame”.
Reamintim că una dintre deciziile primarului Gabriel Lazany, imediat după preluarea mandatului a fost să desființeze gardurile vii dintre blocuri, pe motiv că acestea sunt pline de gunoaie. Una dintre străzile de pe care au dispărut gardurile vii este Arțarilor.










Sa planteze palmieri in Bistrita!