Generaţia cu părinţi de decor

“E de ajuns, eşti foarte frumoasă!”, i-a răspuns cosmeticiana încercând să o oprească, dar nici vorbă, copilul continua să-şi umple faţa frumoasă şi netedă cu tot soiul de chimicale. Nu am fost foarte atentă, dar probabil folosise şi o cantitate însemnată de fond de ten ca să semene cât mai mult cu un perete zugrăvit. Doar graba să ajungă la serbarea de încheiere a clasei a III-a a determinat-o să se oprească. Altfel, poate că ar fi stat cu orele în oglindă şi ar fi continuat să se urâţească. Tipul care aştepta să se penseze după mine mi s-a părut floare la ureche.

Fetiţa nu era însoţită, dar doamnele mi-au spus că mama ei o trimite la salon şi tot ea este cea care îi plăteşte şedinţele de aşa-zisă “înfrumuseţare”. La zece ani? Da, dacă vă puteţi imagina! Am fost mult prea şocată de tablou ca să-mi vină în minte să o întreb dacă a citit poveştile lui Ion Creangă, dacă îi plac “Neamul Şoimăreştilor” sau “Povestirile istorice”. Pe vremea mea, acestea erau cadourile pe care ni le făceau părinţii la zece ani, nu “şedinţe la salon”, iar noi ne petreceam orele citind cărţile până le ştiam pe de rost de dragi ce ne erau şi nu mânjindu-ne faţa cu rujuri şi mascara. Îmi amintesc apoi că, la liceu, fetele care-şi scurtau exagerat uniformele erau trimise de profesori acasă să vină îmbrăcate decent. Machiată nu aveai ce căuta nici măcar în curtea şcolii, cu atât mai puţin în clădire sau în clasă.

Dincolo de nebunia părinţilor – care e evidentă şi nu ştiu dacă mai poate fi tratată întrucât vorbim de o generaţie care a crezut aproape tot ce a văzut la televizor – eu una mă întreb cum pot accepta profesorii ca un copil de 10 ani să vină la serbare într-un asemenea hal. Chiar trebuie să girăm orice doar pentru că unii au pierdut demult măsura normalităţii? Ce drum va urma în viaţă un copil care, la zece ani, în loc să fie pasionat de cunoaştere, de cărţi, de muzică, de pictură sau sport e dedicat întru totul statului în oglindă şi machiatului? Probabil va începe să-şi bată părinţii la cap că vrea să fie manechin, iar ei, în nebunia lor, vor da bani în stânga şi în dreapta la tot felul de preselecţii idioate girate de unii şi de alţii care promit că, la un moment dat, progenitura va defila pe podiumuri, va apărea în reclame, va câştiga munţi de bani şi va vedea lumea. Vorbe! Trăim în secolul în care poţi alege – de pe internet – dintre milioane de oameni frumoşi pe cei care transmit ceva dincolo de machiaj şi eu cred că asta fac atât agenţiile de modeling, cât şi designerii. Este mai mult decât exclus să aibă vreo şansă la o carieră de acest tip un copil care s-a machiat de la 10 ani, iar la 20 are deja faţa zbârcită. Chiar nu se gândeşte nimeni la lucrurile acestea?

Mergând însă ceva mai departe pe firul întâmplărilor din copilăria de azi, eu văd peste tot eleve îmbrăcate în cel mai deocheat mod cu putinţă, care emană prin toţi porii lor multă sexualitate. Cu pantaloni mulaţi, cu tricouri lipite de corp, cu părul vopsit în fel şi chip, cu meşe, cu mult ruj, cu blush şi mascara dau iama pe porţile şcolilor ca şi cum ar fi invizibile. Nu le văd părinţii atunci când ies din casă, nu le vede portarul când intră dimineaţa în curte, nici profesorii care ţin orele, nu le vede nimeni. Pentru unele adolescente, mersul la şcoală nu este altceva decât un bun prilej de a “agăţa”, de a se alege cu un nou iubit. Toate “trofeele”, începând de la rochii, pantofi, machiaj, păr fals, unghii false, iubiţi falşi vor fi etalate apoi pe Facebook şi vor curge comentariile agramate “ce frumoasă e-şti!”, “minunat-o”, etc. Ce contează că vine Bac-ul şi că vor pica toate pe capete? Importantă e şedinţa foto din parc, rochiile mulate etalate în poze, pantofii, machiajul perfecţionat după opt ani cel puţin petrecuţi prin saloane de cosmetică şi investiţii masive în mascara, blush, fond de ten, parfumuri de firmă.

Cu siguranţă că, dacă mergem în vizită acasă la unele cocote de felul acesta, nu vom găsi nicio carte, niciun CD cu muzică simfonică, niciun album de artă, dar vom da peste părinţi deprimaţi că nu au putut să le cumpere cea mai scumpă rochie, cel mai cel blush, cei mai grozavi pantofi de firmă, părinţi acuzaţi din toate unghiurile că nu-şi iubesc progeniturile fiindcă, dacă le-ar iubi, le-ar lua şi un BMW seria 5 cadou pentru absolvirea liceului.

Doamne ce mi-ar plăcea să asist la un astfel de spectacol al acuzării ca să pot râde în hohote de toţi tâmpiţii care nu şi-au educat copiii, care i-au lăsat să crească precum nişte buruieni într-un lan, iar în momentul în care bălăriile erau atât de mari încât au sufocat şi ultimul fir de iarbă au uitat că la 10 ani i-au trimis la cosmetică să se penseze şi să-şi umple faţa cu fond de ten. Le-aş aduce aminte că acela a fost punctual zero al dezastrului. Restul sunt simple detalii fireşti.