Timp de gândire

Generaţia cu părinţi de decor

Nu-mi revin după ce ieri, o fetiţă de cel mult 10 ani, îmbrăcată într-o rochiţă probabil cu spatele gol, se machia într-un salon ca şi cum ar fi aranjat păpuşile pe un raft. Cosmeticiana îi pensase sprâncenele, dar nemulţumită de tablou, ea continua cu înverşunare să se picteze. “Să-mi mai dau cu puţin glos? Crezi că e de ajuns blush-ul?”, întreba în timp ce mânuia cele două instrumente cu viteză.

“E de ajuns, eşti foarte frumoasă!”, i-a răspuns cosmeticiana încercând să o oprească, dar nici vorbă, copilul continua să-şi umple faţa frumoasă şi netedă cu tot soiul de chimicale. Nu am fost foarte atentă, dar probabil folosise şi o cantitate însemnată de fond de ten ca să semene cât mai mult cu un perete zugrăvit. Doar graba să ajungă la serbarea de încheiere a clasei a III-a a determinat-o să se oprească. Altfel, poate că ar fi stat cu orele în oglindă şi ar fi continuat să se urâţească. Tipul care aştepta să se penseze după mine mi s-a părut floare la ureche.

Fetiţa nu era însoţită, dar doamnele mi-au spus că mama ei o trimite la salon şi tot ea este cea care îi plăteşte şedinţele de aşa-zisă “înfrumuseţare”. La zece ani? Da, dacă vă puteţi imagina! Am fost mult prea şocată de tablou ca să-mi vină în minte să o întreb dacă a citit poveştile lui Ion Creangă, dacă îi plac “Neamul Şoimăreştilor” sau “Povestirile istorice”. Pe vremea mea, acestea erau cadourile pe care ni le făceau părinţii la zece ani, nu “şedinţe la salon”, iar noi ne petreceam orele citind cărţile până le ştiam pe de rost de dragi ce ne erau şi nu mânjindu-ne faţa cu rujuri şi mascara. Îmi amintesc apoi că, la liceu, fetele care-şi scurtau exagerat uniformele erau trimise de profesori acasă să vină îmbrăcate decent. Machiată nu aveai ce căuta nici măcar în curtea şcolii, cu atât mai puţin în clădire sau în clasă.

Dincolo de nebunia părinţilor – care e evidentă şi nu ştiu dacă mai poate fi tratată întrucât vorbim de o generaţie care a crezut aproape tot ce a văzut la televizor – eu una mă întreb cum pot accepta profesorii ca un copil de 10 ani să vină la serbare într-un asemenea hal. Chiar trebuie să girăm orice doar pentru că unii au pierdut demult măsura normalităţii? Ce drum va urma în viaţă un copil care, la zece ani, în loc să fie pasionat de cunoaştere, de cărţi, de muzică, de pictură sau sport e dedicat întru totul statului în oglindă şi machiatului? Probabil va începe să-şi bată părinţii la cap că vrea să fie manechin, iar ei, în nebunia lor, vor da bani în stânga şi în dreapta la tot felul de preselecţii idioate girate de unii şi de alţii care promit că, la un moment dat, progenitura va defila pe podiumuri, va apărea în reclame, va câştiga munţi de bani şi va vedea lumea. Vorbe! Trăim în secolul în care poţi alege – de pe internet – dintre milioane de oameni frumoşi pe cei care transmit ceva dincolo de machiaj şi eu cred că asta fac atât agenţiile de modeling, cât şi designerii. Este mai mult decât exclus să aibă vreo şansă la o carieră de acest tip un copil care s-a machiat de la 10 ani, iar la 20 are deja faţa zbârcită. Chiar nu se gândeşte nimeni la lucrurile acestea?

Mergând însă ceva mai departe pe firul întâmplărilor din copilăria de azi, eu văd peste tot eleve îmbrăcate în cel mai deocheat mod cu putinţă, care emană prin toţi porii lor multă sexualitate. Cu pantaloni mulaţi, cu tricouri lipite de corp, cu părul vopsit în fel şi chip, cu meşe, cu mult ruj, cu blush şi mascara dau iama pe porţile şcolilor ca şi cum ar fi invizibile. Nu le văd părinţii atunci când ies din casă, nu le vede portarul când intră dimineaţa în curte, nici profesorii care ţin orele, nu le vede nimeni. Pentru unele adolescente, mersul la şcoală nu este altceva decât un bun prilej de a “agăţa”, de a se alege cu un nou iubit. Toate “trofeele”, începând de la rochii, pantofi, machiaj, păr fals, unghii false, iubiţi falşi vor fi etalate apoi pe Facebook şi vor curge comentariile agramate “ce frumoasă e-şti!”, “minunat-o”, etc. Ce contează că vine Bac-ul şi că vor pica toate pe capete? Importantă e şedinţa foto din parc, rochiile mulate etalate în poze, pantofii, machiajul perfecţionat după opt ani cel puţin petrecuţi prin saloane de cosmetică şi investiţii masive în mascara, blush, fond de ten, parfumuri de firmă.

Cu siguranţă că, dacă mergem în vizită acasă la unele cocote de felul acesta, nu vom găsi nicio carte, niciun CD cu muzică simfonică, niciun album de artă, dar vom da peste părinţi deprimaţi că nu au putut să le cumpere cea mai scumpă rochie, cel mai cel blush, cei mai grozavi pantofi de firmă, părinţi acuzaţi din toate unghiurile că nu-şi iubesc progeniturile fiindcă, dacă le-ar iubi, le-ar lua şi un BMW seria 5 cadou pentru absolvirea liceului.

Doamne ce mi-ar plăcea să asist la un astfel de spectacol al acuzării ca să pot râde în hohote de toţi tâmpiţii care nu şi-au educat copiii, care i-au lăsat să crească precum nişte buruieni într-un lan, iar în momentul în care bălăriile erau atât de mari încât au sufocat şi ultimul fir de iarbă au uitat că la 10 ani i-au trimis la cosmetică să se penseze şi să-şi umple faţa cu fond de ten. Le-aş aduce aminte că acela a fost punctual zero al dezastrului. Restul sunt simple detalii fireşti.

106 comentarii

  • Urâtă scriitură, urâtă oglindă aveți, doamnă, în care priviți lumea. Și multe și mari pietrele pe care le aruncați, Frumusețea, ca și urâciunea stau în ochiul celui care privește.

  • Sunt mama, am 2 copii si realizez ca majoritatea parintilor nu-si dau seama ca 90% ei formeaza copilul care va deveni adult. Responsabilitatea noastra ca parinti este sa veghem tot timpul copilul. Degeaba aruncam vina pe alti: societate, profesori, anturaj, etc. Trebuie sa-l indrumam, sa-i explicam de ce asa da si de ce asa nu. Itotdeauna cine porneste in viata cu un bagaj de cunostinte mai mare are mai multe sanse de reusita. Si parinti ar trebui sa se autoeduce tot timpul si sa se adapteze la schimbarile din vremurile de acum. Nu putem compara cu ce era candva… Daca investesti timp si educatie in copilul tau apar cele mai minunate satisfactii cand creste si vezi ca se descurca cu ce a invatat si au incredere in ei si nu depind de altii, sau de banii lor.

  • Am citit multe comentari cu 60-70 / 100 adevăr.Daca semeni dovlecei la cine iau răsărit porumb.Ce semeni in fam.acei copii ii ai.Am 3 copii .cea mare are 19 ani dar niciodată nu am văzut sa se fardeze ,sa-si vopsească unghiile sau parul si îmi spune ca este mulțumită cum a lasat- o Dumnezeu.Intrebare . Sint parintii model pt.copii lor? Astest raspuns .

  • Ma adresez autorului in speranta ca isi va reconsidera punctul de vedere, vazand ca a deschis o polemica si exista inclusiv pareri diferite de ale dansei.
    Intr-adevar, in general tindem sa facem predictii legate de comportamentul si viitorul altor persoane pe baza a ceea ce vedem intr-un interval scurt de timp. Insa, atentie! Aceste predictii pot fi uneori iluzorii, avand in vedere ca nu avem o imagine complexa asupra vietiisi comportamentului celuilalt. Concret, in cazul acestui copil nu avem nici o informatie, cred ca nici macar autoarea nu are idee daca acest copil citeste acasa sau are si alte ocupatii in afara de machiaj. Este oare corect sa cream asemenea scenarii dramatice in necunostinta de cauza? Am putea sa ne intrebam si daca e corect sa generalizam? Mereu au existat si vor exista categorii de familii + copiii lor, care nu sunt indreptati spre cultura. Asta depinde atat de bagajul nostru genetic cat si de educatie. Nu putem condamna pe nimeni daca nu profita de o sansa la educatie. Sunt sigura ca fiecare se realizeaza in viata in masura propriilor posibilitati.
    In alta ordine de idei, nu faptul ca o fetita doreste sa se machieze este gresit, o fac si adultii, fie ca au nevoie, fie ca nu. Si sa fim onesti cu noi insine, sa te ingrijesti nu inseamna sa petreci mai putin timp studiind. Asta ar insemna ca nu pot exista doamne ingrijite si inteligente (instruite) in acelasi timp. Si stim cu totii ca asta nu e adevarat.

    Asadar, eu zic sa ne calmam, sa citim putina sociologie si istorie, pentru ca si eu sunt adepta studiului continuu. Astfel putem sa aflam faptul ca in orice societate din trecut au existat copii si adulti care au preferat munca intelectuala, pe cand altii au avut o orientare practica. Ca sa scapati de panica e necesar doar sa va mutati atentia asupra copiilor care invata si va veti putea linisti. Nu se duce tara de rapa din cauza unor obiceiuri care au existat din totdeauna in diferite civilizatii.

  • Se citeste din comentarii ca parintii sunt cei ce strica educatia copiilor. Dupa care plang ca i-au fost violate fetele. Pai cum sa nu fie daca scrie pe ele ca asta cauta. Noi ne jucam in fata blocului. Acum joaca s-a mutat la mall. Si eu am fata de 4 ani si ma gandesc cu groaza cum se va comporta peste 10 ani

  • Adevarata problema nu e ca „se perinda” pe podiumul scolii fetele, ci e cu totul alta. Problema adevarata o constituie „obiectificarea” acestor fetite. Infrumusetarea prin machiaj si haine vine, zic eu, din dorinta nebuna a parintilor de a se valorifica pe sine prin odrazla. La varsta de 10 ani, copilul nu e inca capabil sa-si spuna parerea intr-un mod complet rational, ci e de 100 de ori mai usor influentat decat sa zicem , adolescentii si tinerii. Copilul trebuie invatat sa se iubeasca pe sine pentru cea ce e. Daca ii cream o „masca”, copilul (in cazul acesta fata de 10 ani) va avea probleme de identitate..Va considera ca adevarata sa fata nu trebuie „revelata” lumii fara trusa de imbunatatiri…si ca nu e indeajuns de frumoasa natural.
    Haideti sa le lasam copilaria in pace! Fie ca-i modelam catre un architip mai scolastic sau mai ..”stradal” e gresit. Trebuie sa urmarim ce vrea copilul nostru cu adevarat si sa stim sa imbinam utilul cu placutul 🙂 !

  • ce usor e sa-i judeci pe altii … toate generatiile au probleme … iar oamenii … ramin oameni …unii se simt bine cu o carte in fata, altii cu oglinda … altii la plimbare … in parc, in muzeu, pe munte … pe internet … in pub sau … unde/ cum nici nu va trece prin cap … fiti empatici, oameni buni!
    P.B. Shelley

    E vesnica pe lume doar schimbarea.

    Suntem ca norii iuti, lunecatori,
    Ce-n valuie, la miezul noptii, luna:
    Oclipa trec, semeti, stralucitori
    Si pier in bezna pentru totdeauna.
    Suntem ca niste lire vechi, vibrând
    In fel si chip sub fiecare boare:
    Nici un acord, in trupul lor plapând,
    Cu celelalte n-are-asemanare.
    Un vis ne otraveste când dormim.
    Un gând ne pângareste-apoi trezia.
    Totuna-i de simtim sau de gândim
    De plângem sau de stim ce-i cu bucuria.
    Oricâta bucurie sau dureri
    Ne-asteapte–fara capat e cararea.
    Si maine pentru om nu-i ce-a fost ieri
    E vesnica pe lume doar schimbarea.

    Mutability

    We are as clouds that veil the midnight moon;
    How restlessly they speed, and gleam, and quiver,
    Streaking the darkness radiantly!—yet soon
    Night closes round, and they are lost for ever:

    Or like forgotten lyres, whose dissonant strings
    Give various response to each varying blast,
    To whose frail frame no second motion brings
    One mood or modulation like the last.

    We rest.—A dream has power to poison sleep;
    We rise.—One wandering thought pollutes the day;
    We feel, conceive or reason, laugh or weep;
    Embrace fond woe, or cast our cares away:

    It is the same!—For, be it joy or sorrow,
    The path of its departure still is free:
    Man’s yesterday may ne’er be like his morrow;
    Nought may endure but Mutability.
    Percy Bysshe Shelley

  • Felicitari pentru acest articol si cred ca ar trebui sa ne implicam in viata copiilor nostri mereu.
    Sunt mama unei fete de 13 ani si ma bucur ca in primul rand sunt prietena ei si mama . Eu am primit o educatie de la parinti si de la profesorii mei si am reusit sa ii explic ce inseamna sa te machiezi la o varsta frageda si ea m-a inteles . Sunt multe de spus si chiar daca avem o situatie financiara f. buna ,sa nu credeti ca nu i-am permis sa-si faca unghiile sau sa se machieze. Dar apoi am pus-o in fata oglinzii si am vrut sa aflu parerea ei . Credeti ce vreti , dar raspunsul ei a fost :,,cred ca copilaria mea a luat sfarsit ” . I-am raspuns ca nu are de a face cu copilaria , dar frumusetea naturala e un dar de la natura . Consider comunicarea importanta si ar trebui sa nu gandim ca majoritatea parintilor (care au bani sau au facut bani dupa 1989 ) ,, ca daca eu nu am avut , de ce sa nu aibe copilul meu mai mult ”
    Imi cer scuze daca v-am plictisit , dar este un subiect care ar trebui mult de dezbatut si discutat despre copiii nostri !!!

    ma bucur ca am un copil deosebit .

  • Fetitele trebuie sa stie sa raspunda la intrebarea:
    -pentru cine te „aranjezi”in felul acesta?care este scopul tau?
    si incercand macar sa raspunda vor incepe sa constientizeze ce se intampla cu ele.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dan Sehăşan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.