Sport

Gigi Becali: Nea Jean, blătuitorul blătuitorilor. Pădureanu: Să-i fie ruşine!

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, adus cu cătuşe la instanţa supremă, unde se judecă recursul în dosarul ”Valiza”, a vorbit şi despre felul în care a încercat ”să-i premieze” în 2006 pe jucătorii Gloriei Bistriţa înaintea meciului cu Rapid, faptă pentru care a fost acuzat de dare de mită. ”La vremea aia patronii erau stăpâni şi jucătorii semi-sclavi”, a spus el.

Gigi Becali a declarat că de când a intrat în lumea fotbalului a încercat să înlăture corupţia, reafirmând că nu poate spune premierii corupţiei, iar în sensul acesta a vorbit şi cu oficiali străini, care i-au spus că în alte state este permisă premierea în regulamente.

”Vă dau cuvântul meu de onoare, nu vă port nicio pică, vreau să mă lăsaţi să vorbesc. Da, am promis 5.000, 10.000 pentru meci egal şi 10.000 pentru victorie. În ce condiţii? În 2000, când am intrat în fotbal, am zis: «De azi înainte nu se mai fac blaturi, nu se mai fac aranjamente cu arbitri. În 2003, am devenit oficial cu acte – în 2000 eram doar finanţator -, am ajuns proprietar, patron la clubul Steaua. În 2006 mai erau patru etape. Rapidul parcă era înainte. Dau un telefon şi îi spun lui Horoba: «Nea Ioane, jucaţi cu Rapidul, vreau să dau şi eu o primă la jucători”. El: ”Vorbeşte cu nea Jean”. Nea Jean era blătuitorul blătuitorilor. La vremea aia patronii erau stăpâni şi jucătorii semi-sclavi. Am urmărit autocarul şi când erau la masă am mers la ei. Nu am umblat cu sacoşa cu bani, am fost şi am vorbit cu ei. Eu din fugă le-am spus că pentru egal dau 5.000 şi pentru victorie dau 10.000. Eu am plecat după discuţia cu Horoba, pentru că mi s-a părut ciudat să refuze oferta. Aranjmentele erau făcute cu Jean Pădureanu, în opinia mea. La restaurantul Perla m-am adresat direct jucătorilor echipei. Oricum n-a putut să facă blaturi până la capăt, că următorul meci a fost cu Farul şi l-a pierdut”, a afirmat Becali în faţa instanţei, potrivit Mediafax.

El a precizat că în acea perioadă nu era nicio restricţie de regulament, iar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus că „ne facem de râs”, astfel că au fost introduse restricţii, după care iar au dispărut, la indicaţiile UEFA. „Am premiat la ultimele meciuri, niciodată la început. Interesul meu să premiez Bistriţa era acela de a face tot ce pot ca să eradichez corupţia din fotbal, iar Steaua, dacă era, să fie pe merit. Eu vă spun tot ce vreţi să auziţi, mă condamnaţi cu tot ce spun, dar nu pot spune premierii corupţie. Am fost audiat atunci la Parchet”, a mai spus Becali.

Jean Pădureanu a răspuns acuzaţiilor lui Becali. ”Acest om vorbeşte de credinţă? Să fim serioşi. Totul este la suprafaţă. Cum poate el să spună despre mine că sunt blătuitor? Are vreo dovadă? A uitat când a venit după mine să-mi dea o sumă de bani şi i-am dat peste mână. Şi acum îmi aduc aminte de scena asta când aduna banii de pe jos. Să-i fie ruşine! Nu-l dau în judecată pentru calomnie pentru că nu-mi pun mintea cu el”, a spus Pădureanu pentru wowbiz.ro.

În mai 2006, Becali a alergat pe stradă după jucătorii Gloriei Bistriţa, promiţându-le bani dacă îşi apără corect şansele în meciul cu Rapid, şi a intrat odată cu ei la Restaurantul Perla din centrul Capitalei, unde jucătorii au luat masa. Acolo, Becali a continuat să le facă promisiuni. Audiat de DNA în acest caz, în urmă cu câţiva ani, Jean Pădureanu a declarat că a avut atunci o discuţie cu jucătorii cărora le-a spus să nu bage în seamă propunerile lui Becali, iar tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău şi jucătorii au spus tot la DNA că nu au luat în serios promisiunile finanţatorului stelist.

7 comentarii

  • nu vad care e obiectul DNA in toata povestea asta! Cu ce anume a fost prejudiciat statul roman si in ce fel, fiindca din informatiile prezentate mai sus nu se intelege…

    • Industria ne-am distrus-o ,fotbalul, chiar si handbalul national (sportul in general) l-am facut praf … cu ce mai ramanem?

  • in cazul valiza suntem de rasul curcilor
    omul a vrut sa premieze spiritul german
    MUNCA, ONOAREA CINSTEA etc
    dar U cluj fiind romani ……………..
    se stie

  • Colac peste pupăză: a fost făcut cumva cetăţean de onoare al Bistriţei?
    Sau stadionul îi poartă numele?
    De fapt este un obicei la noi să idolatrizăm haiducia (pardon, hoţia). Face şi asta parte din mentalitatea noastră.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.