Actualitate

Ginerele unei femei care a murit de Covid a făcut plângere penală împotriva Spitalului de Urgență

Un bărbat căruia i-a murit soacra de Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița – unde a ajuns din cauza unei probleme ortopedice – a făcut plângere penală împotriva Secției de ortopedie. ”Nimeni nu vrea să răspundă, nimeni nu vrea să vorbească și să spună de ce au fost băgați oameni neverificați într-un salon cu un om neinfectat. Vreau cineva să răspundă: de ce s-a infectat?”.

Totul a început în ziua de Crăciun când Arsinica Filipoiu (86 de ani) a căzut lângă poarta casei. Rudele au chemat ambulanța, iar echipajul a constatat că a suferit o fractură. Femeia a fost dusă la spital, i s-a făcut testul Covid, iar rezultatul testului a fost negativ. A fost operată și a rămas în spital să se recupereze.

”În data de 2 ianuarie 2022, am primit un telefon de la o doamnă pe care nu o cunosc și care mi-a spus că au infectat-o și pe socra mea fiindcă în salon au fost aduși alți bolnavi infectați. Am întrebat-o cine a făcut asta și nu mi-a răspuns, mi-a închis telefonul, nu s-a prezentat niciodată. Ulterior, am sunat la acel număr, dar nu mi-a mai răspuns nimeni. Au mutat-o pe soacra mea la secția Covid, iar fiica mea a sunat-o să o întrebe ce face. Ea de obicei nu închidea telefonul nu după ce încheia convorbirea, iar fiică-mea a auzit cum i se adresa cineva: bagă odată degetul aici! Ce crezi că stau după tine? Fiica mea a început să strige, dar nu au auzit-o. Fiica mea a ascultat în continuare și a auzit: Notează, dragă, concentrație de oxigen 99%. Foarte bună, zic eu. Menționez că, acasă, când i s-a luat tensiunea avea 12 cu 8, iar la Urgență 12 cu 7. După aceea, mi s-a aprobat să o vizitez. M-am dus acolo respectând toate condițiile, iar vineri arăta bine. Am glumit, râdea, mi-a arătat piciorul că e vânăt după operație. Am sunat zilnic și mi se spunea că toate sunt bune, după care, marți, când m-am dus, nu am mai recunoscut-o. Era cu totul alt om. Miercuri deja au început: știți, să vedeți, concentrația s-a depreciat, o susținem cu oxigen. După care, în data de 16 ianuarie, m-am dus să fac iar cerere să o vizitez, nu am primit răspuns și iar am sunat. M-a sunat apoi un medic care mi-a spus că bunica nu vrea să mai stea printre noi. Capacitatea plămânilor ei a scăzut cu 90%. M-am dus, am văzut că arăta rău. Când am mai sunat mi-a spus că a intrat în stop, după care m-au anunțat că a decedat”, a spus Ștefan Droc, ginerele femeii.

El este revoltat de tot ce s-a întâmplat fiindcă spune că soacra lui era o femeie sănătoasă, ceea ce au constatat și legiștii.

”De 40 de ani, nu a luat nicio aspirină. La cererea Poliției s-a făcut autopsie, iar mie mi-a spus cel care a făcut-o că organele interne, inimă, ficat, rinichi și celelalte erau în stare bună, mai puțin plămânii care erau arși. Aceste cuvinte mi le-a spus autopsierul care mi-a dat numărul de telefon al polițistului care a dechis dosar penal pentru ucidere din culpă și căruia i-am trimis plângerea (de mai jos -n.r.)”, a mai spus el.

”Nemulțumirea mea este că am dus un om sănătos, cu o fractură banală, și l-am adus în sicriu. Nimeni nu vrea să răspundă, nimeni nu vrea să vorbească și să spună de ce au fost băgați oameni neverificați într-un salon cu un om neinfectat. Ce protocoale s-au urmat din moment ce am internat-o cu 99% oxigen, iar după două săptămâni ți-o dă în sicriu. Eu cred că nu i s-a acordat toată asistența necesară și atenția care trebuia să i se asigure. Pesemne au văzut că are 86 de ani. Vreau cineva să răspundă: de ce s-a infectat? În ce condiții s-a infectat?”, a spus el.

Ștefan Droc spune că nu se va opri aici. ”Merg și la Colegiul Medicilor să depun și acolo plângere și mai am întâlnire cu un avocat din Cluj ca să deschid acțiune în instanță pentru daune morale. Eu personal acuz Secția de ortopedie fiindcă acolo s-a infectat. În ce privește daunele morale, un leu să fie, dar să nu mai pățească și alții ce am pățit noi, să nu mai treacă și alții prin ce trecem noi. Această femeie a murit cu zile. Eu nu cred că a fost cu intenție ceea ce s-a întâmplat, ci cu neglijență. Cred că au fost sărbătorile și pe nimeni nu a interesat, mai ales pentru că era o persoană în vârstă. Cumnatul meu, fiul ei, la 64 de ani, a făcut Covid și a fost în spital, a ieșit pe picioarele lui. A fost la Secția Covid și la ATI, dar e bine merci acasă. Toți am fost foarte mulțumiți. Pe semne la Secția Ortopedie nu s-au asigurat toate condițiile medicale necesare pentru a nu se infecta. Mie nu-mi trebuie bani. Vreau să nu mai pățească altcineva”.

Ștefan Droc este militar în rezervă și locuiește cu familia în Londra. Spune că el este vaccinat, dar soacra lui nu fusese întrucât a considerat că nu este în pericol fiindcă trăia singură și avea contact cu foarte puțină lume.

”Nu a luat medicamente, nu a vrut să se vaccineze. Noi am venit acasă și ne-am îngrijit să aibă tot ce are nevoie. Mama mea a murit și am venit lângă dânsa să nu îi lipsească nimic. Eu nu am avut niște socri, am câștigat niște părinți. Mi-a fost a doua mamă, mi-a crescut trei copii”, a explicat omul relația foarte bună cu soacra lui.

Timp Online a cerut un punct de vedere referitor la acest caz de la managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, care însă a spus că este prima oară când aude despre acest caz.

”La spital nu am primit nimic . Nu mă pot exprima pe un caz unde nu am niciun detaliu”, ne-a transmis Gabriel Lazany.

Etichete

43 comentarii

  • Din cate stiu perioada de incubatie este intre 3 si 14 zile. Daca a fost internata in 25 si in 2 a fost anuntata infectia (cel mai probabil probele pentru teste au fost luate in data de 1) sunt mari sanse ca biata femeie sa fi fost infectata deja la internare si sa nu fi avut simptome. Schimbarile bruste de stare a sanatatii sunt frecvente la acest tip de infectie cu virus (se poate verifica cu un simplu google nu este singurul caz din lume). Faptul ca restul familiei nu s-a infectat nu este ceva anormal, exista numeroase cazuri in care un membru a fost infectat si restul din casa nu au avut nimic. Dar no, se poate sa fie si cum zice familia.

    • In data de 25 a fost internata si pe data de 26 testul de covid era negativ . Despre ce perioada de incubare vorbim aici ?!

    • In data de 25 a fost internata si testata, in 26 rezultatul era negativ . Pe data de 31 a fost testata din nou , iar pe data de 2 au anuntat ca rezultatul este pozitiv .

    • Întreb si eu nu ți a fost clar ca sa dus cu piciorul rupt și a ieșit moarta de covid? Zici ca tineti cu ,ursu’

    • Familia nu a părăsit domiciliu dinainte de Crăciun. De unde sa ia.Nu ați citit ca au băgat in salonu ei alți cu covid si imediat pe test ia aparut pozitiv. Și din câte zic ei covid are perioada de incubare 7-14 zile .Atunci de unde a aparut covidu. Când bătrânica era la pat oricum, și nu a avut contact cu ei. Oricum o iei nu se leagă . Citiți cu atenție nu doar că. Cine este ? Unde sta? Și cu ce se îmbracă?

  • are dreptate omul, in america si alte tari civilizate asa ceva nu mira pe nimeni, numai la noi lasa ca a fost batrana etc, cand ai pe cineva drag si din familie altfel vezi problema, am fost in spital internat de covid si pot sa spun ca s-au ocupat de mine, dar nu prea stiau ce sa faca si medicamente nu explicau ti le puneau in pumn si ia frate, au scris ca mi-au facut o gramada de analize, aiurea au unflat factura, asta stiu cel mai bine, conditiile de spitalizare bune nu am ce reprosa

    • Avea comorbidităti ea și familia, comorbidităti mintale și culturale .
      La 86 de ani să nu te vaccinezi înseamnă că te lași în voia sorții ( cum o da Domnul) și te-ai împăcat cu ideea morții .

    • Exact . Nu toate spitalele sunt la fel si Nașa a fost in spital de covid da a venit teafăra. Aici in schimb a fost ‘altceva ‘

  • Am citit primele doua comentarii, care bagatelizeaza situația!
    1. Nu se moare din cauza numărului de ani pe care îi ai. Se moare de boală!
    2. Nu putem impiedica apariția focarelor de infecție cu CV19 din spitale, scoli, azile de bătrâni etc, dar nu asta este problema (că s-a infectat).
    Intrebarea este de ce nu a supraviețuit!
    Trebuie investigat dacă și de ce avea decedata “plămânii arși” in urma tratamentului !

  • Varianta Delta a omorât oameni sănătoși de 40 – 50 de ani la noi in județ. Erau șanse mari să se intample același lucru cu o persoană de 86 de ani. Ce nu înțeleg românii este că acest virus nu are TRATAMENT!!!!! Daca îți rezista corpul scapi, daca nu te cureți. Simplu. Sa veniți să aruncați cu noroi in doctori după 2 ani in care acești oameni au dus greul este nu doar prostie ci și nerușinare. Oare doamna de 86 de ani a făcut ceva in privința acestui virus???? S-a vaccinat????? Că era în grupa de risc.

  • Unde ești domnule dentist Pop Marius Nicolae? Când mai mulți au spus ca se moare din cauza concentrației mare de oxigen și ca asta duce la arderea plămânilor ai sărit repede s-ti dai părerea De mare specialist ca nu-i adevărat! Uite vezi asta este cauza mare a mortalității la bolnavii de covid!

  • Mda, spital frumos avem, acuma ne mai trebuie si niste doctori.
    Unii dintre ei sunt degeaba si nu doar la sectia de ortopedie.
    Mai cercetati ce spun oamenii simpli si fara pile, în continuare e valabila varianta ca „daca nu ajungi la Cluj mori cu zile”.

  • sa va fie rusine la toti care apasati doctorii.
    ati uitat nenorocitilor ca oamenii acestia sunt pe front de doi ani luptandu-se cu nevazutul ?

    • Lasa ca nu o fac probono, pleaca acasa cu buzunarele rupte de portofel.
      Fiecare meserie presupune niste riscuri, soferul de TIR doarme cu saptamanile în cabina si nu-i aud smiorcaindu-se cât o fac doctorii si nici eroi nu sunt.
      Daca nu-ti place meseria aleasa poti oricând sa te apuci de altceva, nu trebuie sa te chinui pe tine si mai ales sa-i nenorocesti pe altii cu indolenta ta.
      Si eu ma duc zilnic la job si nu astept sa-mi ridice nimeni statuie, deci hai sa lasam comunismele astea ieftine gen „eroi ai muncii”…..

    • Asa este, Citizen, dar daca esti sofer de tir si te trimit obligat sa conduci tab-urile in razboiul din Afganistan sau prin Ucraina vreo 2-3 ani de zile si vine un istet care spune „Asa si ce te plangi, ai castigat destul cat ai hoinarit prin vest pe autostrada si esti platit bine pentru asta nu! ???” este similar cu ce spui tu.
      Sau mai simplu sa-ti dea un camion fara AC sau incalzire si sa te faca sa faci drumuri zilnice prin desert vara si in Europa de nord iarna cu un spor simbolic. Crezi ca atunci cand semnezi contractul ti-ar oferi si varianta asta?
      Niciunul dintre doctorii de la cardiologie, dermatologie, ORL etc nu au specialitate de infectionisti, dar sunt obligati sa lucreze si in regim de razboi cu persoane infectate cu acest virus, in niste conditii in care tu probabil nu ai sta. Sunt multi care „nu pot” sa poarte o carpa 5 minute pe bidon. Dar sa porti un combinezon la 30 de grade si cu masca FPP3 ore intregi…zile intregi , 2-3 ani. Cine crezi ca a semnat pentru asa ceva?
      Daca te faci aviator nu inseamna ca este musai sa conduci bombardiere (cu excepția celor cu X5 sau X6 🙂 ) poti conduce si avioane civile de linie etc
      Daca pe tine te-ar pune sa stai la birou in combinezonul ala si sa mai faci si munca fizica, ai ramane la job, ca nu ai semnat contract sa faci asa ceva?
      Faptul ca medicii sunt bine platiti este o generalitate, oriunde vor merge vor fi platiti foarte bine, chiar si fara sa practice medicina de razboi. Niciunul dintre medici nu a luat in considerare o astfel de situatie cand si-a ales meseria, dar totusi isi fac meseria in continuare pentru ca sunt si bine… educati, nu numai școliți!

  • spitalul, în general, are un aspect ”normal” (adică zugrăvit și igienizat, cu de altfel așa trebuie), și nu este vreun Jackson Memorial Hospital, ci o unitate medicală în ton cu lumea pe care o deservește.
    Asta în ce privește zidurile.
    Ca dotare umană, acolo sunt de toate :
    Lumea-i plina de răni
    Şi de doctori docenţi
    Şi de măşti şi de vămi
    Şi de mari inocenţi.
    Findcă naşteţi copii
    Apăraţi-i luptând
    Doborâţi monştrii vii,
    Ce d-un veac de vecii
    Dolii pun pe pământ.
    Cred că spitalul și-a atins demult limita competenței, în pofida milioanelor numeroase investite.
    O adevărată uzină, scăpată de sub control, în care dpv administrativ niște funcționari oculți fac legea – și o fac bine pentru ei, neieșind însă în față.
    Raportul cheltuieli-servicii nu este unul bun.

  • Toti, absolut toti cei care avem bătrâni trebuie sa avem grija de ei . Prima grijă ar fi trebuit să fie,domnule Stefan, vaccinarea si nu izolarea soacrei. Trebuia să aveți in vedere faptul că la vârsta dânsei, oricând se putea îmbolnăvi de orice, așa cum de fapt s-a și intâmplat.
    De ce nu era vaccinată? Păreți un om educat, tocmai de aceea trebuia sa insistați ca la vârsta dânsei sa fie vaccinata, ferită de acest virus. Deci, primii vinovați de ce s-a intâmplat sunteti voi FAMILIA.
    Poate in spital s-ar fi infectat, e spitalul plin de bolnavi de covid, dar nu ar fi decedat.
    De ce bunica dumneavoastra nu e acolo, in Londra,sub ochii familiei si a rămas singură in plină pandemie aici, unde pericolul de infectie e mare.A spune ca nu avea contact cu nimeni,e o prostie mare mai ales că nefiind lângă ea ,nu stiți sigur acest lucru.
    Deci, nu căutați vinovați, primii sunteți voi, cei din familie. Prima care trebuia să fie vaccinată ar fi trebuit să fie soacra dumneavoastră !
    Asa fac oamenii pe deplin responsabili de bătrânii lor.Asa s-a făcut si acolo unde locuiți, bătrânii au fost primii vaccinati.De ce nu ați observat că in Londra, ei,
    in primul rând au vaccinat bătrânii? Trebuia doar să fie un semn de intrebare ca apoi să analizați și să vă gânditi că aveți si dumneavoastră o soacră de 86 ani , mult expusă aici in tară.
    Păcat că nu incercăm să invățăm nimic de la cei care se pricep cu adevărat…
    Păcat că nici acum nu vedeti că nu așa se rezolvă problemele… Ati lăsat bunica in voia sorții și țipați la alții de ce nu au avut grijă de ea.
    Păcat… Dumnezeu să o odihnească!
    Sigur v-a simțit lipsa…

    • Draga doamna , bunica nu a ramas “singura acasa “ si in toti acesti 2 ani a fost ferita de acest virus . Nu am reusit sa o convingem sa se vaccineze , dar ganditiva ca timp de 40 de ani , aceasta bunicuta nu a luat o pastila si ca era foarte activa pentru varsta ei . Adica timp de 2 ani nu a luat virusul si cum ajunge in Spital la o saptamana se inbolnaveste . Parintii mei au venit din Londra pentru a-si petrece mai mult timp cu ea .

    • Nu am lasat-o în voia sortii.Ne-am întors în tara sa-i fim alături,de altfel nici nu era singura,avea alături un fiu și nepoți care locuiesc în aceeași curte.
      Nu asta este problema,ci faptul ca părinții și bunicii noștri sunt băgați intr-o alta categorie:ceilalți și se pare ca trăim și noi,unii,cu ideea celor de la UE:bătrânii trăiesc prea mult.Nu ma acuza pe mine ca nu cunosc situația când eu și toți ceilalți am dorit sa-i facem o bătrânețe liniștită,lipsita de griji de orice fel și mai ales,dupa ce mi-am pierdut mama am fost alături in fiecare moment.
      Pe noi nu ne interesează interesele financiare,vrem doar sa știm adevărul,ne-am saturat de minciuni,dorim adevărul,oricât de crud ar fi.
      Unii au spus ca era bătrână,era o femeie plina de viata,nu veți auzi pe nimeni spunând un cuvânt urat despre dumneaei,era un exemplu de onestitate și hărnicie.
      Am pierdut un părinte,nu o ,,soacra”,n-a avut copii și ginere sau nora,a avut copii.
      Dumnezeu s-o odihnească!

    • Nu a fost lăsată in voia sorți. In primul rand nepoata cu familia au casă in aceeași curte .Al doilea rând familia a rămas acasă in pandemie . De ce vorbești cine si unde a fost. Când e vorba de o bătrânică care a plecat la spital cu piciorul rupt si a ieșit moartă de covid având testu negativ la plecare .

  • Pt.Bistriteanul : Ca sa fie clar ! Sunt medic primar -Stomatolog -Specialitatea Stomatologie Generala! Cand am afirmat ca, terapia hiperbara m-a ajutat mult la recuperare nu era vorba de presiune foarte mare(e mult de explicat) Cazul doamnei decedate e complicat! Condoleante familiei! Imi mentin toate afirmatiile bazate pe cazuri cunoscute si aflate din studii serioase din toate colturile lumii! Cu respect,Dr.MNPop

    • Păcat ca nu găsesc comentariile de aici de pe Timponline! Erau mai multe persoane are au semnalat faptul ca pacienții covid care sunt intubati primesc prea mult oxigen, ca oxigenul are o concentrație de 99% și ca este cauza pentru care mulți mor. Acum ti-ai adus aminte ca ești stomatolog dar când comentarii erai mare specialist în toate!

    • Bistriteanul…pe vremea variantelor alfa si delta unii visau ca lumea se va imparti definitiv intre drepti si proscrisi.Se gandeau ca marea cupola a segregatiei sanitare o sa i puna pe ei sefi peste niscaiva lagare pe modelul celor create de unul Josef.Acum cu omicronul s au terminat visele de incheiere a carierei ,in glorie si faima.

  • E doar un caz din, probabil sute (sau aș zice mii dar nu vreau să exagerez) la nivel național din care reiese incompetența unor angajați din spital. (La noi, se practică chiar imobilizarea pacientului prin legarea mâinilor… Când am spus asta unor prieteni „din afară”, numai că nu și-au făcut cruce. Desigur, vor veni cu o explicație și la asta…
    Morți ‘cu’ Covid și nu ‘de’ Covid. Cunosc personal două cazuri (deces datorat netratării unei boli, dar pe documente, mort de Covid iar altul, mort în accident de mașină, declarat mort de Covid) dar și multe altele, din relatările prietenilor angajați în sistemul sanitar. Din păcate așa au fost și sunt lucrurile „setate” să se întâmple. Ni s-a tot spus că secțiile de ATI sunt pline dar nu ni s-a zis câte paturi sunt la ATI (6 paturi ATI la Bistrița și 6 paturi ATI la Năsăud, din care 3 pentru pacienți pozitivi și 3 pentru pacienți suspecți – informația poate fi verificată pe site-ul DSP-BN). Etc.
    Așa o spălare a creierului și o manipulare cum a fost în ultimii aproape 2 ani a mai existat doar în anii comunismului (pe care i-am prins din plin). Manipulare, manipulând despre manipulare! Interese politice, corupție, aservire, cenzură, ideologizarea științei, „crede și nu cerceta” sau cercetează dar numai ce consideră ei că e știință, medici și oameni de știință nealiniați reduși la tăcere, politicieni care se cred medici…

    • Fix asta e problema lor cea mai mare, lumea a început sa caste ochii si sa rumege informatia.
      Un popor needucat si dus des la biserica ca sa se roage la picturi pentru sanatate si alte cele e mai usor de condus si de prostit decât unul informat.
      Informatia reprezinta putere iar asta îi doare pe cei care s-au catarat nemeritat în corcodus si vor sa dirijeze de acolo asa cum au ei chef si pentru propriile lor beneficii.

    • Bb , pentru tine nu mai exista tratament 🙈… Citeste comentariul cap , coada si o sa vezi ca nu cere nimeni bani .

    • Bb , muritor de foame nu este … Te baga in buzunar bai parlitule si analfabetule. Hai mars !

    • Întrebarea din primul comentariu era pentru Luca frizerul…
      Și acuma una pentru ani sau maria :cum se cheamă atunci când cineva își caută avocat de la Cluj pentru a cere daune morale????
      De acord să fie sancționați – dacă au greșit! – cei de la spital.
      Aia cu daunele”morale”. ma iritat..

    • Sa specificat …“Daune morale” adica un leu . Aici familia nu vrea nici un ban , se vrea doar ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere .
      Avocatii din Bistrita sunt prieteni cu cei de la Spital si nu au vrut sa ajute .

  • …daca nu avea sozi inseamna ca nu a murit de covid! Ce pensie avea? Am citit ca tocmai mai sunt 10 judecatori cu cereri de pensionare si mi trebuie vrei 250 de pensionari sa moara dupa care semneaza ….iohanis!

  • Primark = H&M = Berska = Stradivarius ……. Hai sa nu mai Judecam omul dupa cum si de unde se imbraca . Aici este vorba despre altceva si apreciez ca sunteti pe aceeasi lungime de unde cu acest caz .

  • nesimtitilor ! de ce aveti treaba cu doctorii si va spalti fleanca vorbind urat de ei ?
    omorati-va voi neuronii pe sase ani de studii si examene.
    natie de rahat !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS