Actualitate Recomandări

Gloria 2018: Ce spune antrenorul Adrian Falub după ce a dus echipa pe primul loc

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a terminat anul pe primul loc în Seria 10 a Ligii a 3-a la fotbal, după ce a câștigat derby-ul cu FC Bihor (1-0), iar la primăvară, odată cu reluarea campionatului, mai are un pas de făcut înainte de play-off-ul pentru promovarea în Liga a 2-a.

Antrenorul Adrian Falub este foarte mulțumit:

”E frumos când vezi că după un an de zile am făcut niște pași care ne-au dus până pe locul 1. Asta ne-am propus, să fim în play-off, am ajuns mai mult decât ne-am propus pentru că nu speram să fim chiar pe primul loc deoarece întâlneam niște echipe bune, de exemplu Bihor care a jucat baraj anul trecut. Noi am format în vară o echipă practic nouă cu care am ajuns pe locul 1 și acesta este cel mai important lucru.

Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit în număr mare, mulțumesc conducerii, sunt fericit că am întâlnit niște oameni deosebiți, Radu Moldovan, Ciprian Kecskes, Ionuț Simionca, Paul Șomodean, Aurelian Băbuțan, sper să nu uit pe cineva, am întâlnit niște oameni care chiar ne-au pus la dispoziție orice. Radu Moldovan a fost un sprijin deosebit pentru noi, în cariera mea n-am mai întâlnit pe cineva care să fie pozitiv tot timpul, să nu zică ”Nu”. Dar cei mai importanți, cărora trebuie să le mulțumim toți, sunt jucătorii pentru că au făcut un efort extraordinar, au făcut sacrificii, ne-au adus pe primul loc și pentru asta trebuie să îi felicit. Am avut și două momente foarte grele, când am pierdut la CFR Cluj 2 și la Sighetu Marmației, le luăm ca accidente, dacă nu pierdeam acolo acum eram departe.

Suntem puternici pe propriul teren pentru că suntem pozitivi, adică n-am refuzat niciodată jocul. Avem un fotbal plăcut, am înscris destul de multe goluri, am fost mereu echipa care vrea să câștige și din punctul ăsta de vedere fotbalul ne-a răsplătit pentru că echipa care își dorește reușește. Am fost invincibili acasă și pentru că, spre deosebire de anul trecut, am avut mai mulți suporteri, asta a contat foarte mult.

Când am venit aici ne-am propus să facem trei pași: o perioadă de transferuri iarna trecută când am stabilizat o echipă, să vedem unde suntem și cu cine putem merge mai departe, în vară am încercat să facem o echipă ca să ajungem în play-off, suntem acolo, acum trebuie să vedem cum putem să câștigăm seria și să jucăm barajul. Va trebui să muncim foarte bine, nu e ușor, urmează o perioadă complicată în care trebuie să construim o echipă care să ajungă să joace barajul. Reluăm munca în 16 ianuarie. Pentru că vin sărbătorile, le urez suporterilor sărbători frumoase și liniștite, sper că le-am făcut și noi o bucurie, așa că atunci când stau lângă bradul de Crăciun să se gândească și la noi pentru că această echipă n-a mai fost cam de mult pe primul loc”.

3 comentarii

  • Sistemul competițional trebuie reorganizat !
    Sunt țări mai mici decât România, care au echipe la CM, CE, in Cupele Europene si ne bat cu 10-0 in manșa dubla.
    Ce au ei?
    12 echipe in Liga 1
    12 echipe in Liga 2
    12 echipe in Liga 3
    I total ei au 36 echipe in primele trei ligi, iar noi avem 136 echipe.

    Cum as reorganiza eu primele trei ligi din Romania:
    12 echipe in Liga 1
    12 echipe in Liga 2
    (adică 12 echipe din Liga 2 le-as retrograda in Liga 3)
    Liga 3 nord – 12 echipe
    Liga 3 est – 12 echipe
    Liga 3 sud – 12 echipe.
    Restul (76 echipe care acum joaca in Liga 3, echipe de prin comune si orășele, sa joace in seria 4) o serie interjudețeană. Echivalentul Ligii 3 de azi.
    Despre Gloria ce sa zic, au castigat multe meciuri cu 1-0, (in stilul CFR Cluj) adică scopul scuza mijloacele, nu contează spectacolul, contează sa ne atingem obiectivele. E in regula.
    Am văzut ca acest Carl Dovardzie ( sau cum îl cheamă) si care ne salvează de fiecare data, este jucătorul CFR Clujului.
    Daca pleacă înapoi, sau isi găsește alta echipa ne descurcam fără el? Sau fără el suntem varza?
    Felicitări! Se vede ca am progresat fata de acum un an.

    6
    4
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gică pro Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS