Sport

Gloria, egal acasă în turul finalei de baraj. Promovarea în L2 se decide miercuri

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a remizat, pe teren propriu, în prima manșă din finala de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a, cu Unirea Ungheni.

Cele două echipe au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), meciul disputat sâmbătă 1 iunie pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, în fața unui public numeros, în tribune fiind prezenți circa 7.000 de spectatori, ca în vremurile bune.

În minutul 21, atacantul belgian James Amasihohu a deschis scorul pentru echipa antrenată de Adrian Falub. Oaspeții, pregătiți de Florentin Petre, au egalat în minutul 60 prin Victoraș Astafei, însă Gloria a revenit rapid la conducere după reușita lui Carl Davordzie din minutul 65. Gloria a rămas în inferioritate numerică din minutul 79, când Emanuel Dat a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. În prelungirile jocului, în minutul 90+1, Unirea a egalat prin același Victoraș Astafei.

Primul 11 al Gloriei: Mociu, Uțiu, Bălan, Popa, Gallo, Dat, Chiorean, Mihalcea, Mihai, Amasihohu, Davordzie.

Returul, care se anunță unul de foc, va avea loc la Ungheni miercuri 5 iunie, de la ora 17.30.

”Am făcut un meci bun, am ratat foarte multe ocazii clare, de cinci-șase ori am rămas singuri cu portarul. Sunt mulțumit de felul cum am jucat, sunt nemulțumit de rezultat fiindcă am luat gol la ultima fază, după ce am rămas în zece. Am primit golurile mult prea ușor față de cum era jocul, ei avut situații dar nu ocazii. S-a terminat 2-2, dar cred că lumea a apreciat felul cum am jucat pentru că ne-am creat foarte multe ocazii de gol. O spun încă o dată, prea multe ocazii ratate pentru un meci de baraj. Putem câștiga la Ungheni, noi suntem încrezători”, a declarat antrenorul Adrian Falub.

Unirea Ungheni a terminat pe locul 2 în Seria 9 a Ligii a 3-a, câștigată de Gloria la diferență de opt puncte. În sezonul regular, Gloria a remizat la Ungheni (1-1) și a câștigat la Bistrița (1-0), iar în play-off a înregistrat o înfrângere (1-3) și un egal (2-2) la Ungheni, în timp ce la Bistrița a fost remiză (0-0).

Câștigătoarele barajelor disputate între echipele din Liga a 3-a promovează în Liga a 2-a. Cele mai bune patru dintre cele cinci echipe învinse în finalele tuturor barajelor vor intra într-o mini-competiție formată din semifinale și finală (un singur joc pe terenul primei extrase la tragerea la sorți), câştigătoarea finalei urmând să promoveze în Liga a 2-a.

Etichete

25 comentarii

  • În loc sa fie 4-2 sa terminat 2-2
    Mai stam cel puțin 1 an acesta minunata liga ….La Unghenii suntem terminații…..

    24
    6
  • S-a stricat jucaria lui erm…Suplimentam bugetul, mai punem ceva la prețul apei si canalului….știe erm ce place romanului….

    22
    5
  • Din păcate antrenorul de la Bistrița a greșit lăsând pe teren jucători cu cartonajul galben.
    Forma fizică a echipei lasă de dorit.
    Dacă erau mai atenți la finalizare puteau să câștige ușor azi.
    Dacă vor fi atenți vor putea învinge in deplasare.

    14
    2
  • Pentru ca ovalul stadionului care a adus atâta glorie Bistriței să fie complet este musai să fie contruită Tribuna Vest !

    57
    • Locul fotbalui nu este în oraş ci la marginea oraşului lângă pârtia de schi.

      1
      41
    • Şi PNL- işti au vrut să demoleze stadionul nu numai PNL-işti.

      20
    • Ăştia au vrut să demoleze şi clădirea cinematografului 23 August de nu se opuneau oamenii inimoşi ai oraşului astăzi clădirea cinematografului deja era pusă la pãmânt.

      19
  • Cică după ceva îi va demola stadionul lui Jean Pădureanu ha ha ca respect îi va face statuie unde să se poată face păsările găinați .

    45
  • Absolut toate statuile amplasate sau mutate în Bistrița după 1989 sunt cu scandal ( vezi ultimul episod chiar din weekendul ăsta ) şi nerodul ăla vrea o alee cu statui să vezi atunci circ 🤣😂🤣😂🤣

    43
  • Stadionul în special Tribuna Veche este simbolul puterii sportive a oraşului aşa cum Turnul CPL turnul fostei centrale termice este simbolul puterii îndustriale ale oraşului.
    Dacă demolezi aceste simboluri rămâne oraşul fără putere.

    25
  • Fotbalul nu-şi are locul într-un oraş civilizat . Fotbalul trebuie mutat în afara oraşului la granița cu comuna Livezi şi stadionul demolat integral inclusiv tribuna de lângă apã. Nu ştiu ce rost mai are tribuna de lângă apã fiindcă distața până la scena de pe partea cealaltă a terenului este foarte mare pentru ca spectatori să poată vedea ceva şi astfel ca tribuna de lângã apă sã fie utilă la ceva.

    1
    38
  • Astăzi avem meciu decisiv de la Ungheni. Din nefericire echipa nu poate beneficia de suportul publicului nostru minunat de pe frumosul nostru stadion Jean Pădureanu sper că echipa să se descurce şi fără suportul publicului.

    12
  • Fotbalul trebuie să rămână la el acasă pe stadionul din Parcu Mare şi cu asta sa terminat orice discuție.

  • La acest meci a fostbo atmosferă frumoasă pe un stadion frumos .
    Of Probabil că anul ăsta nu vom mai avea o astfel de atmosferă în toată Bistrița. Of probabil că după cum vor să facă lacomii ăştea neruşinați în viitor nu o să mai avem nici stadionul.

    • A fost şi nu mai este. Putenți să demolați stadionul că nu mai avem nevoie de el , în Liga 3 această echipă poate juca liniştit şi la Dumitra.

      1
      6
  • 🏟 Dacă voi nu vreți stadion în Parcu Mare nu este o problemă deoarece vrem noi un Stadion de Rugby pentru un sport adevărat în mijlocul oraşului pe strada Drumul Cetății unde a fost LDP şi unde să poată să ajungă uşor toți din oraşul Bistrița.

    29
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.