Sport

Gloria, start în retur. ”Nu e chiar așa simplu”

Echipa de fotbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (locul 2) joacă acasă în etapa a 10-a a Seriei 9 din Liga a 3-a, prima a returului, în compania formației Academia de Fotbal Viitorul Cluj (penultima clasată).

Partida se dispută vineri 27 octombrie, de la ora 15.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, iar intrarea este liberă.

”Ne așteaptă genul de meci care mie nu îmi place, vă spun sincer, toată lumea se așteaptă să luăm trei puncte, să câștigăm la multe goluri diferență și nu e chiar așa simplu. Adversarul nu are nimic de pierdut, are totul de câștigat, în schimb dacă noi nu câștigăm avem totul de pierdut. Nu îmi plac aceste meciuri pentru că știu că jucătorii mental nu reacționează bine, cred că meciul e dinainte câștigat și poți să ai probleme, dar sper să nu fie așa și toată lumea să înțeleagă că avem un obiectiv și trebuie să luăm trei puncte. Obligatoriu trebuie să le luăm, nici nu mă interesează cum și la ce scor. Vrem trei puncte de la acest meci și nimic mai mult. Sper să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut până acum și să terminăm pe primul loc”, a declarat antrenorul Gloriei, Adrian Falub.

LocEchipaMVEIGol+/-Pct
1.ACS Mediaş 2022962112-5720
2.CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud953121-91218
3.CS Unirea Ungheni 2018952216-10617
4.CS Universitar din Alba Iulia951315-6916
5.CS Metalurgistul Cugir942313-15-214
6.CSM Unirea Alba Iulia933311-15-412
7.CSM Avântul Reghin91448-11-37
8.ACS Industria Galda906311-18-76
9.ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj91357-21-146
10.ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898912615-19-45

Ocupantele primelor patru locuri în serie după tur-retur vor intra în play-off, care se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape. Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a. Mai întâi, în dublă manșă, locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva locului 1 din Seria 9. Învingătoarele vor disputa o dublă manșă decisivă pentru promovare. Cele mai bune 4 dintre cele 5 echipe învinse în finalele barajelor intră într-o mini-competiție formată din semifinale și finală (un singur joc pe terenul primei extrase la “împerechere”), câştigătoarea finalei urmând a promova în Liga 2. Retrogradează ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament.

Etichete

1 comentariu

  • Am participat la sute de competiții (Cupe) in calitate de antrenor sau de părinte, și se vede cine va câștiga Cupa, încă de la primele meciuri (inca din faza grupelor).

    Faza grupelor:
    Grupa A:
    Echipa de pe primul loc câștiga toate cele 3 meciuri din grupă; 6-0, 4-0, 5-0 l 9 puncte.

    Grupele B, C, D ;
    Echipele de pe lucrurile unu, câștiga greu si mai fac iscate un egal ( 2-1, 2-0, 2-2 | 7 puncte

    Sferturi:
    Echipa din grupa A bate la 3 goluri diferența

    Semifinale:
    Echipa din Grupa A bate la 2 goluri diferența

    Finala:
    Echipa din Grupa A câștigă la 1 gol diferența.

    Concluzie; ca sa bati echipele puternice, trebuie să fi in stare să le nenorocește pe cele slabe.
    Daca ru te chinui inca din faza grupelor sau a sezonului regulat, ce o să făcu, când dai de adversari mai puternici ( in Playoff , la primul meci de baraj si la al doilea meci de baraj?

    Am văzut restul programului din acest an al Gloriei , întâlnim doar echipe de la coada clasamentului (Viitorul, Galda, Reghin etc), deci s-ar putea sa câștigam toate meciurile si sa terminam pe locul 1.
    Dar nu e suficient, daca victoriile sunt trase de păr, (la limită), pentru că la baraj va fi mult mai greu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS