Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a impus la scor de tenis, pe teren propriu, în etapa a 7-a a play-off-ului Seriei 9 din Liga a 3-a la fotbal.
Echipa antrenată de Adrian Falub a câștigat cu scorul de 6-0 (4-0) în fața CS Universitar din Alba Iulia, spulberându-și adversara în meciul disputat pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița.
Au marcat: Vlad Mihalcea (4), Vasile Mihai (7), Andrei Banyoi (27, 56), James Amasihohu (32), Carl Davordzie (84).
În cealaltă partidă a rundei, ACS Mediaș – Unirea Ungheni 0-1.
În etapa a 8-a, penultima din play-off, Gloria joacă tot pe teren propriu, sâmbătă 11 mai de la ora 18.00, cu ACS Mediaș.
Gloria este la un pas să își asigure matematic primul loc în Seria 9, care duce la o dublă de baraj cu ocupanta locului 2 din Seria 10 (Olimpia Satu Mare sau CSM Sighetu Marmației).
”Venim după o victorie necesară, dar nu suficientă ca să fim și matematic pe primul loc. Am făcut un meci bun, am avut ocazii și am marcat multe goluri, nu mă așteptam ca să fiu sincer. Această victorie ne dă o gură de oxigen. Mai avem nevoie de un punct ca să fim matematic pe primul loc. Cu Mediaș am avut jocuri grele tot timpul. Preferințe pentru adversara de la baraj nu am, sunt echipe bune și Satu Mare și Sighetu Marmației, oricare va fi vom avea meciuri dificile. Dacă vom promova în Liga a 2-a va fi un moment istoric, având în vedere că am plecat de foarte de jos”, a declarat antrenorul Adrian Falub.
Loc | Echipa | M | V | E | I | Gol | +/- | Pct |
1. | CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud | 7 | 4 | 2 | 1 | 13-4 | 9 | 54 |
2. | CS Unirea Ungheni 2018 | 7 | 5 | 1 | 1 | 11-5 | 6 | 49 |
3. | ACS Mediaş 2022 | 7 | 1 | 1 | 5 | 5-10 | -5 | 38 |
4. | CS Universitar din Alba Iulia | 7 | 2 | 0 | 5 | 7-17 | -10 | 37 |
Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a. Mai întâi, în dublă manșă, locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva locului 1 din Seria 9. Învingătoarele vor disputa o dublă manșă decisivă pentru promovare. Aici situația din Seria 10. Cele mai bune 4 dintre cele 5 echipe învinse în finalele barajelor intră într-o mini-competiție formată din semifinale și finală (un singur joc pe terenul primei extrase la “împerechere”), câştigătoarea finalei urmând să promoveze în Liga a 2-a.
Vrem culorile ORIGINALE ale clubului alb-albastru !!! Hai Gloria!!