Actualitate

Gloria și-a aflat adversara din turul 3 al Cupei EHF. Noroc sau ghinion? Ce spune Horațiu Pașca

Echipa de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, participantă în premieră în cupele europene, și-a aflat adversara din turul 3 al Cupei EHF, ultimul înainte de faza grupelor. Grație medaliei de bronz obținute în campionatul trecut, Gloria a fost admisă direct în turul 3 și a fost cap de serie la tragerea la sorți care a avut loc la Viena.

Drumul spre Europa trece prin Brașov

Gloria a evitat echipe tari din Danemarca, Norvegia, Franța, Ungaria și Rusia. Sorții i-au scos însă în cale formației antrenate de Horațiu Pașca o echipă românească. Pentru a ajunge în grupe, Gloria va trebui să treacă de Corona Brașov, primul meci acasă.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/videos/627985451068677/?__xts__[0]=68.ARAAiMDIbMEGcZrzB8eJ2AqqRw23-9-r-s2D_kXDaIbzd-eKLls7RdHKlp1nIZlAdI4NgmQz27UjN4Bfp9MY38POhHaJPVBbHnuo3-vwWeBW4P67BG8LKdNl9Fwa2x52SXuRnGz9oGRd1WPPRTaGGO4qUV9GO_naloXt2jTtHWTRqtv1eVfUYDg9XxiB-j_wTyx-OU0QEd2VKlvjjCi_9BQdIRqUKxflLcpTW536CoVSyDmuQAA4qscxeG5NugcWzY5QEM-b0rgWu3_Ep8ma7lYR8vUnDtj2NlG7WrEA3fMfNFec6ll2LG1daI3F38VGA2tuwY7eYYTSwQqWmZhJuJPZVziBWnjqVSM&__tn__=-R

Duelul românesc va avea loc în 9/10 noiembrie (turul, la Sala Polivalentă din Bistrița) și 16/17 noiembrie (returul, la Sala Sporturilor ”D. P. Colibași” din Brașov).

Gloria e pe locul 8 în Liga Florilor, iar Corona pe 2. Formația brașoveană a câștigat ultimele cinci dispute directe cu Gloria (în acest sezon a fost 24-19 la Bistrița pe 11 septembrie, în etapa a 3-a) și pornește cu prima șansă și în dubla de calificare din Cupa EHF.

Corona, pregătită de Ion Crăciun și având în componență jucătoare precum Eliza Buceschi, Bianca Bazaliu și Cristina Laslo, a trecut în turul 2 al Cupei EHF de formația spaniolă Bera Bera San Sebastian (35-30 acasă, 32-33 în deplasare).

O calificare în grupele Cupei EHF ar reprezenta o performanță istorică pentru gruparea din Bistrița, publicul putând vedea la Sala Polivalentă trei meciuri cu echipe de top din Europa. În faza respectivă (ianuarie-februarie 2020) vor fi patru grupe a câte patru formații care vor lupta pentru sferturile de finală (12 venite în urma celor trei tururi de calificare și 4 căzute din Liga Campionilor).

Prima reacție a antrenorului Horațiu Pașca

Tragerea la sorți de astăzi nu ne-a avantajat deloc. E însă o altă competiție, cu alte implicații. În formula aceasta, suntem debutanți într-o competiție europeană și nu ne dorim să ne oprim aici. Nu mi-aș fi dorit să jucăm cu o echipă românească pentru că sunt dintre cele mai puternice venite din turul 2. Particip împreună cu staff-ul Coronei la Master Coach (Ion Crăciun, Marius Novanc și Mariana Târcă) și mai în glumă, mai în serios, dorința lor a fost să joace în compania noastră. Am învățat că în viață trebuie să ai grijă ce îți dorești pentru că s-ar putea să ți se întâmple. Adversarul nostru, CSM Corona Brașov, este una dintre cele mai în formă echipe din campionat (o înfrângere în opt etape), o candidată serioasă la podium în Liga Florilor și cea care ne-a învins fără drept de apel în etapa a 3-a. Avem însă o certitudine, România va avea cel puțin o echipă în grupele Cupei EHF. Ne dorim să fim noi”, a declarat Horațiu Pașca, potrivit Facebook CS Gloria 2018.

La rândul său, tehnicianul Coronei, Ion Crăciun, a spus: ”Nu mi-aș fi dorit chiar cu Bistrița, pentru că erau câteva echipe mai slab cotate, dar asta a ieșit. Am bătut noi în ultimul timp, dar nu seamănă un joc cu altul. Sunt mulțumit că jucăm primul meci în deplasare. Va fi o dublă interesantă, dar și foarte grea. Ne-am dorit cupe europene, le avem și vreau să ajungem în faza grupelor. Pentru noi şi Gloria Bistriţa este bine, şi cred că şi ei gândesc aşa, ne cunoaştem foarte bine unii pe alţii iar asta face ca rezultatul să fie deschis, dar nu cred că este bine pentru handbalul românesc pentru că una dintre echipe va părăsi competiţia”.

”Derby-uri naționale în Cupa EHF”

”Primele meciuri europene ale echipei Gloria Bistrița-Năsăud vor fi o afacere românească, ea urmând să o întâlnească pe semifinalista din 2016, Corona Brașov”, se arată pe site-ul Federației Europene de Handbal.

Pentru că regulamentul permite acest lucru, nu este singura bătălie pentru calificare între echipe din aceeași țară. Bergen și Storhamar din Norvegia se vor lupta pentru un loc în grupe, așa cum vor face și Zvezda și Lada din Rusia, Nykobing și Herning-Ikast din Danemarca.

Meciurile din turul 3 al Cupei EHF, ediția 2019/2020

Odense Handbold (Danemarca) – ESBF Besancon (Franța)

Tertnes Bergen (Norvegia) – Storhamar Handball Elite (Norvegia)

Rocasa Gran Canaria (Spania) – Măgura Cisnădie (România)

HC Astrahanochka (Rusia) – Thuringer HC (Germania)

Erd HC (Ungaria) – HC Kuban Krasnodar (Rusia)

Kastamonu Belediyesi GSK (Turcia) – Vaci NKSE (Ungaria)

DVSC Schaeffler Debrecen (Ungaria) – ZORK Jagodina (Serbia)

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (România) – CSM Corona Brașov (România)

Nantes Atlantique Handball (Franța) – Siofok KC (Ungaria)

HC Zvezda Zvenigorod (Rusia) – HC Lada Togliatti (Rusia)

Nykobing Falster Handbold (Danemarca) – Herning-Ikast Handbold (Danemarca)

Copenhaga Handball (Danemarca) – OGC Nice Cote dAzur Handball (Franța)

Ce urmează în campionat pentru Gloria

Meciul dintre Gloria și campioana SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a 8-a, care trebuia să se joace sâmbătă 26 octombrie la Bistrița, a fost amânat pentru data de marți 5 noiembrie, ora 17.00, astfel că în următoarea partidă Gloria va juca în deplasare cu Dunărea Brăila (etapa a 9-a, sâmbătă 2 noiembrie, ora 18.00).

2 comentarii

  • Nu mi se pare OK ca echipe din aceeași țară, să se elimine unele pe altele.
    Văd că danezii, norvegienii, rușii și românii se elimină între ei!

  • Ne bate Brașov de nu știm pe unde sa ne ascundem,degeaba ne-a dat Valecea meciul sa terminam pe podium:))) cumva trebuia plătit și antrenorul pt “efortul depus” la naționala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.