Actualitate

Grav accident rutier pe DN 17. O ambulanţă cu doi copii dializaţi, lovită de un TIR (FOTO)

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri seara pe DN 17 în apropiere de comuna Şintereag unde o ambulanţă a fost izbită frontal de un TIR care circula din sens opus, în urma impactului şoferul ambulanţei şi doi copii care se aflau în ea rămânând incarceraţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat că, din primele informaţii o ambulanţă în care se aflau doi copii a fost lovită frontal de un TIR, şoferul ambulanţei şi cei doi copii pe care îi transporta maşina rămânând încarceraţi.

“Din primele informaţii, toate cele trei victime sunt conştiente, dar colegii mei fac eforturi să-l scoată pe şoferul ambulanţei dintre fiarele pozaconorsionate ale maşinii”, a declarat iniţial Marius Rus.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, Anabella Muszi, a declarat că ambulanţa venea de la Cluj cu direcţia Bistriţa şi aducea doi copii dializaţi.

“Nu ştim în ce condiţii s-a petrecut accidentul. Am înţeles de la colegii mei că impactul a fost frontal. Nu ştim mai multe, nu putem ajunge la ei fiindcă e blocat traficul acolo în zonă”, a declarat Muszi.

Ulterior, Marius Rus a revenit şi a declarat că, în mai puţin de 15 minute, toate victimele au fost scoase din ambulanţa lovită şi transportate cu maşini de intervenţii la spital. “Mai întâi au fost scoşi copiii, apoi şoferul ambulanţei şi transportaţi al spital. Sunt conştienţi”, a declarat Marius Rus.

La ora transmiterii acestei ştiri traficul pe DN 17 este blocat. Surse locale au declarat că este aşteptat un elicopter SMURD care să preia copiii şi să-i ducă la o unitate specializată. Întrucât accidentul s-a petrecut pe pasarela dintre Beclean şi Şintereag, poliţiştii încearcă să devieze maşinile pe drumul care trece pe lângă Herghelia Beclean.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Virginia Roşca, a declarat că, din primele informaţii, de vină pentru producerea accidentului e şoferul TIR-ului care ar fi intrat într-o depăşire şi a ajuns pe contrasens izbind ambulanţa.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.