Actualitate

Grenade găsite de pirotehniști la Lunca Ilvei, unde se lucrează pentru distrugerea unui pod (FOTO)

Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Bistrița-Năsăud intervine în sprijinul echipelor care lucrează pentru distrugerea unui pod peste râul Ilva, în vederea construirii unui pod nou, pe raza localității Lunca Ilvei.

”Din datele primite de la localnici, în zona podului ar fi fost amplasate elemente de muniție, încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul misiunii de cercetare a zonei cu detectorul de metale, pirotehniştii au descoperit, până acum, patru grenade defensive. Misiunea preventivă şi de ridicare a potențialelor elemente de muniție găsite continuă. Pirotehniştii bistrițeni acționează înaintea echipelor care lucrează pentru distrugerea controlată a podului”, informează ISU Bistrița-Năsăud.


Foto: ISU Bistrița-Năsăud

1 comentariu

  • Bine că mai sunt în viață localnici, care chiar dacă erau prea tineri pe la sfârșitul Celui de-al II-lea Război Mondial, și-au putut aminti și avertiza organele abilitate de posibilitatea existenței unor cantități de muniție de război, pentru ca ISU să poată lua măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor la podul care urmează să fie construit în locul celui care se distruge. Cinste acelor cetățeni responsabili, care au făcut ce trebuie în astfel de situații, adică au atras atenția asupra unui pericol posibil.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS