Social

Grevă generală la Poșta Română. Ce spune compania despre plata pensiilor

Conducerea Companiei Naţionale ”Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania transmite că toate pensiile vor fi distribuite la timp, până în data de 15 aprilie.

Conducerea Poștei Române spune într-un comunicat că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale pentru evitarea grevei, că escaladarea conflictului de muncă este una artificială și Poşta Română a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

În 20 martie, angajații Poștei Române au făcut grevă de avertisment, întrerupând lucrul timp de două ore, nemulțumiți de salariile mici și de condițiile de muncă (foto). Oamenii cer o majorare salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

Comunicatul Companiei Naționale ”Poșta Română”:

”Conducerea Companiei Naționale ”Poșta Română” a luat astăzi la cunoștință de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România de a declanșa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 01.04.2024.

Compania Națională ”Poșta Română” a pus la dispoziția salariaților toate posibilitățile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă. Compania a solicitat medierea, însă reprezentanții SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Națională ”Poșta Română” și SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanșarea grevei generale a unei părți a angajaților, Poșta Română face următoarele precizări:

1. Compania Națională ”Poșta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale și legale a trimiterilor și drepturilor sociale pentru toți clienții, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toți clienții, partenerii și instituțiile bancare de stabilitatea și funcționalitatea serviciilor, precum și de soliditatea politicilor de management aflate în curs.

Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Națională ”Poșta Română” a luat toate măsurile pentru depășirea acestuia.

Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, așa cum ne-am asumat angajamentul!

2. Compania Națională ”Poșta Română” precizează că majoritatea covârșitoare, peste 80% dintre salariați, își va îndeplini atribuțiile de serviciu cu profesionalism, ca și până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajații Companiei.

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toți cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, așa cum ne-am angajat până acum! Informațiile cu privire la afectarea populației sunt false și sunt transmise cu rea-credință!”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Compania Națională ”Poșta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii și va depune în continuare toate eforturile pentru a depăși acest conflict colectiv de muncă. Acum ține doar de reprezentanții SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajații pe care îi reprezintă!”.

Mesajul sindicaliștilor

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat la BNS, transmite că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie, aceasta fiind nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă.

Sindicaliştii afirmă că este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. ”Astăzi, după primirea informaţiilor şi când ştim de la guvernanţi că salariul minim va deveni din luna iulie 2024, 3700 de lei, vedem cât de gravă este situaţia în realitate. 18 mii dintre cei peste 21 de mii de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie! Aceasta este nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00.00”, se precizează în comunicat. 

Potrivit sindicatului, revendicările sunt: creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor; creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română. ”Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, arată sindicatul.

SLPRa îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate.

8 comentarii

  • Posta romana trebuie desfiintata. Serviciile au ramas cu 10 ani in urma. Nu sunt deloc competitive. Institutia e plina de fosile batrane care nu stiu nici sa tasteze la calculator. Trebuie adusi alti oameni, alta mentalitate alt management. In primul rand managementul e praf.

    25
    10
    • Pe sal;ariul minim pe economie nu vine nimeni ……. managementul deficitar pus politic este cauza tuturor problemelor .

      15
      1
  • Trebuie făcute reforme , care să reducă costurile și care să reducă pierderile !
    – desființarea tuturor oficiilor poștale și încheierea de contracte de colaborare cu supermarketurile și magazinele de cartier. Îți ridici coletul de acolo (supermarketul primește 1 leu/pachet) cumperi timbre și trimiți colete de acolo. Angajații sunt ai supermarketului, nu ai poștei , dar știu ce au de făcut, și această muncă intră în atribuțiile postului, deci nu primesc bani în plus.

    Toți pensionarii să fie obligați să aibă cont bancar!
    Dacă refuzi, să-ți tragă 100 lei din pensie, pt ca din cauza ta trebuie să se deplaseze poștașul acasă la tine, și acest lucru costă.
    Reducerea nr de șefi!
    Reducerea nr De sucursale!
    Reducerea numărului de cutii poștale , care trebuie golite zilnic.
    În unele țări nu se mai vând timbre , totul e digital, cumperi timbrul de pe telefonul mobil, plătești cu cardul și primești un SMS cu un cod de 12 cifre și litere, pe care îl scrii pe scrisoare, în locul timbrului.
    Sortarea scrisorilor e mecanizată, mașinile citesc adresa (optic) și sortează scrisorile în lădița , cu viteza de câteva sute de scrisori/minut.
    Rute mai lungi (mai putini angajați).
    Fiecare proces trebuie analizat, dacă se poate fluidiza, face mai “lean” ,
    Biciclete electrice! 😀. În urmă cu ceva timp, am auzit ca sindicatul se opunea acestei propuneri, pt ca “ dacă poștașii se deplasează mai repede , vor putea distribui pachetele mai repede, nefiind nevoie de atâția angajați” 😀😀.
    Ce gândire …… e ca și cum ai zice, nu vrem escalator pt ca vor fi dați afară 20 de oameni care sapă cu târnăcopul!, ,

    Trebuie doar să vedeți ce au făcut alții , în alte țări și să-i copiați!
    Salarii mai mari , DOAR după reforme, care să crească productivitatea!

    14
    23
    • Adriane, am crezut ca doar la handbal „te pricepi”.
      Mai nou vad ca ești expert și în serviciile de curierat ale Postei.
      Hai mai băiatule acasă din străini!!
      Am pierdut un geniu.

      6
      4
    • Adriane,frate roman rupt de țară și realitate!
      Oricâte conturi ți-ai face la 1000 de bănci românești, de Poșta Română nu poți scăpa ! , Pensionarii români sunt prizonierii statului pe veci !
      Banii îti pot intra oricând pe card, în orice cont , în orice bancă , dar cuponul de pensie , cuponul ăla pe care trebuie lunar să-l duci la medic pentru a căpăta medicamentele compensate ,cuponul fără de care nu primești energie, gaz, lemne ,ajutoare,facilitați ,ajutoare sociale , bucățica aia de hârtie , aia nu ți-o aduce acasă decât poștașul Poștei Române !
      Numai și numai Poșta Româna are dreptul să-ți aducă cuponul !
      Niciun cupon nu vine fără poștaș !
      Fără cupon nu exiști ca pensionar !
      Aici e esența batjocorii !
      Pricepi ?

      5
      1
  • Așa arată falimentul unei companii de stat , administrată politic , căpușată și jefuită sistematic timp de 35 de ani !

    32
    0
  • În etapa următoare, opțional, ne vom scoate cuponul de pensie de pe internet sau pe telefon. Tot mai puțină populație nu are cultură informatică iar la aceia va mai veni poștașul. Poștașul mai are și alt rol… el știe tot și de toate, adică „ochii și urechile Regelui”.

    1
    2
  • Putredă Ro
    Esti total dezinformat. Exista posibilitatea creării unui cont la Casa de Pensii unde vei primi cuponul in format electronic, cu condiția să primești banii pe card. Mai caută pe net că ești depășit de situație.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS