Social

Greva profesorilor continuă

Greva profesorilor continuă și săptămâna viitoare, angajaţii din sistemul de învăţământ menţinând solicitările privind majorări salariale cu 25%. 

Liderii de sindicate au anunţat că au înaintat Guvernului solicitările lor, constând în majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25% şi ca salariul unui dascăl debutant să fie la nivelul celui mediu brut pe ţară.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.

Practic, toți angajații din sistemul de învățământ ar urma să primească în mod diferențiat următoarele sume: 2.500 de lei care reprezintă măsuri de susținere (fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare sau salarială care va reprezenta un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, pentru personalul didactic și didactic auxiliar), pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total 1.000 lei pentru personalul nedidactic care va primi acest bani în iunie şi septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în luna octombrie.

Sindicatele au anunțat că resping propunerile Guvernului, iar acţiunile de protest continuă.

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Muncii Marius Budăi să demareze de luni dialogul cu reprezentanţii sindicatelor, începând cu cei din Educaţie, pentru noile grile ale viitoarei legi a salarizării.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat vineri că liderii coaliţiei au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ şi a precizat că a convenit cu partenerii de coaliţie ca, pînă la soluţionarea problemelor, să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare responsabilitatea de prim-ministru.

Joi, la Bistrița, a avut loc un miting de protest.

Etichete

4 comentarii

  • Cand nu mai au de unde lua bani imprumut(ciumele),o sa intre tara in incapacitate de plata si urmeaza dezastrul!!Situatia reala(cat faci,atata capeti) este la privati,bugetarii si pensionarii traiesc pe alta planeta,unde se traieste din imprumuturi,care vor fi returnate de fraieri!!

    12
    9
  • Motto:
    „Ţara geme şi se zbate
    Prinsă-n laţul vostru de minciuni,
    Ne-aţi vândut ieftin şi în rate,
    Blestemaţi să fiţi şi-n rugăciuni.
    Ne-aţi înstrăinat petrolul,
    Aurul, pădurile şi noi
    Împietriţi privim în golul
    Sinuciderii din doi în doi.
    Doamne, Fă, dacă se poate,
    Să nu fure nimeni timp de-un an
    În această ţară cu de toate
    Si vom face Rai din Bărăgan”
    (Tudor Gheorghe – Rai din Bărăgan – )

    Greva generală din Educaţie continuă, pentru că, executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului. Dimpotrivă, precum în filmele cu prosti, Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleaşi prime/vouchere pe care angajaţii din învăţământ le-au refuzat în urmă cu o săptămână . Ba mai mult, este vorba de bani proveniti din fonduri europen care sunt destinati pentru pregătirea profesorilor, pentru a-şi cumpăra materiale didactice, cărţi, cursuri de pregătire si nu sunt nicidecum destinati salarizării. Sindicaliștii din Educație consideră „jignitoare” oferta Guvernului și resping voucerele pe care executivul le oferă din ajutoare venite de la UE ca unor milogi, in timp ce guvernantii se lefăie cu salarii si pensii speciale nesimtite.
    Sindicatele din Educație, aflate în grevă, au solicitat după discuțiile de la Palatul Victoria, o creștere a veniturilor cu 25% și garanția actului normativ ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, adică o majorare de la 2500 de lei la 3000 de lei.

  • Usor,usor dr. Nae de la Dolj si guwernerul militaro socialist vatransforma pe toti on asistati sociali,dependenti de vouchere si subventii,atata timp cat tineti ciocu mic.Exceptie fac cei din aristrocratia bugetara si cei cu ajutorul carora va baga pumnul in gura.

    4
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS