Actualitate

Grindina a făcut ravagii la poale de Țibleș

Furtuna a venit însoțită de grindină care a făcut ravagii la Bichigiu unde s-au albit pur și simplu curțile și grădinile oamenilor. ”Ne-a dat, nu glumă”, a scris cineva pe Facebook, unde a postat și mai multe fotografii, iar alții i-au urmat exemplul.

”Am intrat in cea mai instabilă perioadă a anului. Perioada 15 mai – 15/20 iunie este cunoscută ca fiind una în care manifestările acestea sunt, practic, aproape în fiecare zi. Regimul în creştere de insolație prin creşterea unghiului de incidență solară (ne îndreptăm spre solstițiu), generează o încălzire rapidă în straturile inferioare ale troposferei, prin absorbția mai bună de radiaţie solarā a suprafeței terestre şi implicit, o cantitate mai mare de energie calorică eliminată, încă din orele dimineților, astfel, convecțiile termice sunt la ele acasă. Gradul de instabilitate se accentuează spre amiază când liniştea e perturbată de țopăirea acestor straturi, generându-se nori cu dezvoltare pe verticală, averse, descărcări electrice, grindină, vânt etc. ⛈️⛈️ Le vom avea, cu caracter local, repet, aproape zi de zi. Accentuez de fiecare dată caracterul local pentru că deşi cu dezvoltare mare pe verticală, norii acestia purtători de averse nu sunt foarte extinşi spațial, pe orizontală, astfel, pot exista cazuri în care unele areale să nu fie afectate deloc, pe când altele să prindă si 3 / 4 „duşuri” pe zi.. Pe unde trec si unde găsesc condiții propice de dezvoltare, e loterie..📡📡 Cert este că avem condiții de formare a furtunilor, peste tot. ⛈️⛈️”,

a scris pe Facebook Mihai Bălan de la Meteo BN.

6 comentarii

  • Cred că unii au citit doar titlul iar alții s-au uitat doar la poze.
    Ia uitați ce am descoperit; un text care ne face creierul varză , ne activează neuronii si ne face să să ne îmbogățit vocabularul. Să nu folosim aceleași 300 sute de cuvinte de fiecare dată când vorbim sau comentam pe TimpOnline.
    Am un coleg care ne torturează cu texte găsite pe internet, si zice că vrea să ne scoată din mizerie si din ignoranta și să ne ridice la alt nivel.
    Colegul nostru ne bombardează cu texte de genul textului următor; următor

    “ Regimul în creştere de insolație prin creşterea unghiului de incidență solară, generează o încălzire rapidă în straturile inferioare ale troposferei, prin absorbția mai bună de radiaţie solarā a suprafeței terestre şi implicit, o cantitate mai mare de energie calorică eliminată, încă din orele dimineților, astfel, convecțiile termice sunt la ele acasă. Gradul de instabilitate se accentuează spre amiază când liniştea e perturbată de țopăirea acestor strate, generându-se nori cu dezvoltare pe verticală, averse. “

    A scris pe Facebook Mihai Bălan de la Meteo BN.

    12
    9
    • Nu ai inteles nimic.
      1. Eu eu am vrut doar să vă povestesc o întâmplare amuzantă, despre un colec “cam țicniții”.
      De parca comentariile mele pe TimpOnline vor fi mai bune, daca as folosi termeni tehnici precum “unghiul de incidența solară”, “dezvoltare mare pe verticala” etc
      2. Am inteles perfect textul. Am absolvit Colegiul Tehnic Infoel in 1993 di am dat si Bacalaureatul din Fizică!
      3. Ieri nu am comentat nimic si activitatea pe TimpOnline a fost cam scăzută. La fel si in dimineața asta, sunt comentarii la doar doua articole, unul dintre ele fiind acesta.
      Dacă scriu eu câte un comentariu la fiecare articol, imediat încep discuțiile.
      Asa că comentariile mele sunt utile, pentru că eu “deschid ușa” pentru ca ceilalți sa între di sa comenteze și ei.

      8
      14
  • Sper că a inteles toată lumea, inclusiv @Chris.
    Scopul comentariilor mele, nu este acela de a fi utile, ci “de a vă trage pe voi de limbă” de a vă face pe voi să scrieți ceva util.
    O să iau o pauză de 30 de zile de la comentat pe TimpOnline să vedem ce se întâmplă.
    Poate ca o sa fie mai putine comentarii, dar mai bune (calitate contra cantitate).
    Poate că o să fie liniște, pentru că nimeni nu va îndrăzni “să spargă gheața”.

    3
    6
    • Nu prea cred. Eu intru si comentez numai cand este cazul si pricep tematica, pentru a o imbraca usor intr-un pamflet sugestiv. In rest, sunt nonconformist si „joc carti de unul singur”. Domnul Balan este foarte activ si-l astept.

      3
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.