Actualitate

Hagi, în Bistrița-Năsăud de ziua lui Balint. ”Doi țărani, foști fotbaliști”

Fostul mare internațional Gabi Balint, originar din Sângeorz-Băi, cetățean de onoare al municipiului Bistrița și, de la sfârșitul anului trecut, și al județului Bistrița-Năsăud, a împlinit în 3 ianuarie vârsta de 60 de ani.

Aflat în Bistrița-Năsăud, unde și-a petrecut și sărbătorile, Gabi Balint a primit un invitat-surpriză: ”Regele” Gheorghe Hagi, colegul său din ”Generația de aur” de la Steaua și echipa națională, acum managerul tehnic al echipei Farul Constanța.

”O surpriză inedită la 60 de ani, cum numai Gică poate să-mi facă… Doi țărani, foști fotbaliști”, a postat Gabi Balint pe Facebook, alături de o fotografie în care el și Gică Hagi, îmbrăcați în costume populare, ciocnesc un pahar.

Balint a povestit apoi la Digi Sport cum a fost vizita: ”Programată era probabil din partea lui, dar eu nu știam, mi-a făcut o surpriză extraordinară, nu a fost regie. Costume naționale găsim aici, ne-am mișcat imediat, am oamenii mei. Să-l am pe Hagi la mine, la țară, și să nu-l îmbrac în ie populară, era păcat. I-a plăcut ideea, era zâmbăreț în poză. Avea și floricică. Am avut șampanie în pahare. A ținut să vină să îmi spună La mulți ani între 2 și 3 ianuarie. La 12 am băut șampanie, nu mă așteptam, e ceva ce nu o să uit. A plecat la 7 fără un sfert dimineață, a dormit câteva ore și s-a întors la București, cu soția, că el are reunirea cu Farul, nu a avut timp să stea. E prea mult spus petrecere, a fost un fel de masă în familie, ne-am simțit foarte bine. Am vorbit de fotbal, cu Hagi nu poți să nu vorbești de fotbal. Am vorbit despre națională, despre tinerii români pe care îi avem, despre viitor, am mai discutat de una și de alta. Când îl am pe tata lângă mine, care e sănătos și se pregătește să împlinească 85 de ani, când am prietena lângă mine, prietenii, când vine și Hagi, cu care m-am văzut mai rar în ultima vreme pentru că el are treaba pe care o are, nu ai cum să nu fii fericit. Acestea sunt cadourile care contează cel mai mult pentru mine, asta îmi place cel mai mult”.

Pe lângă locuința din Sângeorz-Băi, Balint are o casă la Crainimăt, comuna Șieu Măgheruș, unde a restaurat un vechi imobil săsesc în amintirea mamei sale, care era săsoaică.

Gavril Pele Balint s-a născut în 3 ianuarie 1963, la Sângeorz-Băi. A făcut junioratul la Hebe Sângeorz-Băi și la Luceafărul București. A evoluat pentru: Gloria Bistrița (1980), Steaua București (1981-1990), Real Burgos (Spania, 1990-1993). A debutat în Divizia A în 7 iunie 1981, în meciul Progresul – Steaua 0-1. Meciuri / goluri în prima ligă: 264-69. Meciuri / goluri în derby-ul Steaua – Dinamo: 23-4. A disputat ultimul joc în România în 12 august 1990, U Craiova – Steaua 1-1. Meciuri / goluri în Cupa României: 32-9. Meciuri / goluri în prima ligă din Spania: 83-28. Selecții / goluri pentru naționala României: 34-14. Zece trofee a câștigat Balint, toate cu Steaua: Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, 5 titluri de campion al României și 3 Cupe ale României.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS