Actualitate Social

Vezi cum va fi sărbătorită Ziua Unirii la Bistriţa

În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar în acelaşi an la 24 ianuarie şi al Țării Româneşti, înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor Române. Împlinirea a 153 de ani de la acest eveniment important din istoria ţării va fi marcată şi la Bistriţa, marţi 24 ianuarie.

Ziua Unirii va fi celebrată la Bistriţa printr-un ceremonial militar şi religios programat marţi 24 ianuarie, de la ora 11.00, în Piaţa Unirii, în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

”Am onoarea să invit cetăţenii municipiului Bistriţa la manifestările organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, zi care marchează Unirea Principatelor Române”, anunţă primarul Ovidiu Creţu.

Manifestările cuprind un ceremonial militar – religios (acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional, oficierea serviciului religios, evocări – directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, depuneri de coroane, defilarea gărzii de onoare) precum şi tradiţionala Horă a Unirii, urmate de un program artistic susţinut de solişti şi formaţii ale Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”.

7 comentarii

  • Cristiana sa sti ca sunt tare suparat pe tine. De ce ai zis ca etnicii maghiari nu ies in strada sa protesteze ?Uite ca ieri au facut-o .Esti o rautaciosa si ofticoasa ,romanisto ,patriotisto si nationalisto ce esti tu !Nu ma mai joc cu tine ! ( pana maine ) Si mai sunt suparat pe tine dintr-un motiv , ca eu cand eram mic am vrut sa ma fac ciumpalac obiectiv si tu ai zis ca nu se poate decat subiectiv .Influentabil-o ce esti tu ! Din cauza ta ma declar CIUMPALAC ADJECTIV ,asta ca sa-ti fac tie in ciuda si sa ma dau mai original .

  • .. Ianuarie ,hora unirii in varianta actuala..
    Hai sa dam mana cu mana ,Sa furam tot ce s-aduna,
    Sa-nvartim hora hotziei ,Pe pamantul Romaniei!

    Ordinea si cinstea piara! ,Piara fraierii din tara!
    Intre noi sa nu mai fie ,Decat jaf si smecherie!

    Contu-n banca de te tzine ,Vino sa te prinzi cu mine
    La hotzie cu unire ,Si pe functzii cu-nfratzire!

    Unde-i unul nu-i putere ,Sa se puna de-o avere,
    Unde-s doi puterea creste ,Si tzara se praduieste!

    P-amandoi in cuur ne doare ,Ca in haos tzara moare.
    Eu tzi-s frate, tu-mi esti frate ,Sa furam cat se mai poate!

    In guvern hai cu grabire ,Sa-l secam dintr-o sorbire,
    Ca sa creasca banu’ mare ,Mai rapid in buzunare.

    Dam pomana s-un pishcot ,Prostului cu drept de vot
    Ca oricum in Romania,Noi facem paranghelia

  • Zici ca au iesit in strada si Har -Cov dar ei apara pe cei din Ungaria vor doar sa le spuna celor din UDMR bai va-ti ingrasat destul mai lasati si pe astia de la Forumul Civic la furat ca si ei sunt de-ai nostri (adica de-ai lor ) ,n-au ei nici o treaba cu Romania .Si Tokes sta pe la spate si le baga lemne pe foc .

  • „Am onoarea să invit cetăţenii municipiului Bistriţa…” spune un primar fara onoare si lipsit de cultura elementara. In primul rand este o tampenie sa organizezi o manifestatie publica precum hora unirii intr-un spatiu ingust situat in usa bisericii de la Coroana, cand in oras exista Piata Eminescu, de dimensiuni mult mai generoase, special creata pentru astfel de manifestari. Insa cand pentru o astfel de tampenie recurgi la actiuni premeditate precum exilarea bustului lui Rebreanu din Piata Unirii dupa mai bine de 40 de ani , pentru a muta in locul lui bustul lui Cuza de la IJP, cu toate ca numele pietei nu are nici o legatura cu „mica unire” ci cu Marea unire de la 1918, este mai mult decat prostie. Nici macar in Piata Unirii de la Focsani, care chiar marcheaza locul Unirii Principatelor, nu exista o statuie a lui Cuza ci un Monument al Unirii, pentru ca asa cum avea sa declare Mihail Kogalniceanu in 1862, :”Unirea natiunea a facut-o” . Asa ca duceti inapoi bustul lui cuza la IJP. Pe banii primarului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS