Social

IPS Andrei, la Mănăstirea Rebra-Parva și împreună cu șeful CJ la Nușeni

FOTO De Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Rebra-Parva și-a serbat hramul. Slujba la care au asistat mii de credincioși a fost oficiată, în altarul de vară al mănăstirii, de IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de circa 30 de preoți.

Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre cei doi Sfinţi Apostoli și despre misiunea pe care aceștia au desfășurat-o pentru propovăduirea credinței creștine. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să-i aibă ca model în viața duhovnicească pe Sfinții Apostoli.


1 hram parva iun 15 2 hram parva iun 15 3 hram parva iun 15 4 hram parva iun 15

Cei prezenți la hramul mănăstirii ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au putut închina la o copie a icoanei Maicii Domnului ”Prodromiţa“. Realizată de călugării Schitului românesc ”Prodromu” din Muntele Athos, icoana este adăpostită de aşezământul monahal ”Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca. De aici a fost dusă vineri, 26 iunie, la mănăstirea năsăudeană, de o delegație în fruntea căreia s-a aflat duhovnicul mănăstirii ”Sfânta Elisabeta”, pr. Natanael Zamfirache, informează Radio Renașterea.

Așezământul monahal ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ţara Năsăudului are o istorie veche. La hotarul ce desparte localitățile Rebra și Parva a existat un locaș de rugăciune ce și-a avut începuturile în anul 1755. În anul 1782, viețuitorii mănăstirii au fost alungați de trupele austro-ungare, dar bisericuța a rămas intactă. De atunci mănăstirea a mai fost locuită de călugări temporar, până în 1822 când locașul de cult din lemn a fost demontat și mutat mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află astăzi biserica parohială. Noua mănăstire a fost fondată cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu. }n 21 iulie 1993, șapte viețuitori ai mănăstirii Turnu au primit binecuvântarea de a întemeia o mănăstire pe vechea vatră dintre localitățile Rebra și Parva. În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari din zid, care a fost târnosită în 2009. În cadrul aşezământului au fost amenajate, în ultimii ani, două corpuri de chilii, o bibliotecă şi un arhondaric pentru pelerini. Obștea de monahi este condusă de pr. protosinghel Chiril Zegrean.

5 hram parva iun 15 6 hram parva iun 15 7 hram parva iun 15 8 hram parva iun 15

IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț a mers în aceeași zi la Centrul de protecție a persoanelor cu handicap din Nușeni, unde a fost prezent și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

”Am avut bucuria să particip la încreștinarea Marianei Paula, la biserica din curtea Centrului de protecție a persoanelor cu handicap din Nușeni. Mariana Paula este o tânără de 29 de ani, originară din Nimigea, care este internată în CPCH Nușeni și care astăzi a primit binecuvântarea Duhului Sfânt. O felicit și îi doresc multă sănătate și bucurii”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.

Naşă de botez i-a fost una dintre infirmierele instituţiei care, împreună cu cea care s-a încreştinat, au fost îmbrăcate în costume populare. Nicoleta are 29 de ani și suferă de un handicap vizual grav.

1 radu moldovan nuseni iun 2 ips andrei nuseni iun 15 3 ips andrei nuseni iun 15 4 ips andrei nuseni 15

Foto hram la Mănăstirea Rebra-Parva: Radio Renașterea. Foto Nușeni: Facebook Radu Moldovan

3 comentarii

  • O intrebare de bun simt pt. un Mitropolit ….milionar in euro. Potrivit Legii nr. 132/2008 in calitate de Mitropolit incasati de la Statul Roman suma de 7.698 lei lunar, ce faceti cu acesti bani?….in conditiile in care nu platiti gaz, curent, benzina, mancare, haine etc… pt. ca toate acestea vi le da Mitropolia Cluj. Nu aveti familie si nu platiti impozite pe casa, masina sau alte bunuri. Aveti venituri de la statul roman de 7698 ×12 = 92.376 lei pe an (aproape 20.000 euro) fara cheltuieli, Tovarase Mitropolit ce faceti cu acesti bani?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS