Actualitate Recomandări

Iar s-au scumpit benzina și motorina

Prețul carburanților a crescut la pompele din România în ultima săptămână, în special la motorină, după scăderile de preț care au avut loc la începutul anului, anunță presa economică.

Prețul mediu al benzinei era, în România, de 5,24 lei pe litru, la data de 13 ianuarie, potrivit datelor Oil Bulletin (ultimele date disponibile), serviciul european de monitorizare a prețurilor la carbiuranți din UE. La aceeași dată și potrivit aceleiași surse, motorina costa, în medie, în România, 5,44 lei pe litru.

Față de prețurile de la 6 ianuarie, coborâte cu 32 de bani pe litru ca urmare a scăderii accizei de la 1 ianuarie 2020, prețurile din România sunt acum, în medie, mai mari cu cinci bani pe litru, la benzină, și cu 11 bani pe litru, la motorină.

La 1 ianuarie, conform Oil Bulletin, prețurile medii erau de 5,19 lei pe litru pentru benzină și 5,33 lei pe litru, la motorină. Cel mai probabil, prețurile au crescut ca urmare a creșterii cotațiilor internaționale, în condițiile unei ușoare creșteri a prețului petrolului.

În ceea ce privește clasamentul european, aceste creșteri de prețuri sunt mult mai mici comparativ cu ieftinirile de la 1 ianuarie, motiv pentru care în România continuă să fie cel mai mic preț la benzină din Europa – sub 1,1 euro pe litru, media europeană fiind de 1,44 euro.

La motorină, cu un preț mediu de 1,138 euro pe litru, suntem a doua cea mai ieftină piață din UE, după Bulgaria, unde prețul mediu este de 1,12 euro. Prețul mediu ponderat european este de 1,38 euro pe litru.

România consumă anual circa șase miliarde de litri de carburanți, iar cei mai importanți jucători sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și Mol.

CITEȘTE ȘI:

13 comentarii

  • A fost doar un mic episod din serialul CUM SĂ-I MAI PROSTIM PE PROȘTI ,în schimb facilitățile de miliarde de Euro,acordate băieților deștepți din energie și bănci rămîn.OOOooo să nu credți că va ieși fratele roby să-și toarne cenușă în cap,că doar și el are niscai afaceri care se pliază perfect pe facilitățile acordate.Heeeeeiiii nu săriți pe mine că numa zîc.
    PĂREREA MEA!

  • Sighiartău, capu’ la nisip. Ai trambitat ca scoateti acciza, va scadea pretul, nu mai stiu, sa ma bucur sau nu acum ca au crescut preturile. Sa va cataloghez ca si mincinosi, prea moale….sunteti toti la fel. Poate mascati minciuna cu mai mult zambet pe fata si asta tine, se pare. Latrailor, slugilor, sa va vad pe garduri acum ca urmare a scumpirilor care vor urma si care au inceput deja. Bafta!
    Apropo de astia cu Sighiartaii, nu am inteles niciodata de ce reprezentantii vostri stau in palate, umbla cu fel de fel de masini si voi platiti zeciuiala si marea voastra majoritate traiti in saracie. Cum vine ?!

    • Oameni buni, voi nu vedeți ca toate jocurile duc spre marile corporații multinaționale. Tot ce a făcut guwernul acesta pana acum a fost sa saraceasca statul și sa îmbogățească străinii.

  • Contră, da, e de vina pentru multe insa sa nu vina si astia sa se bata cu pumnii in piept si sa faca la fel. La fel vor face si astia, inceput promitator. In rest pe partie, acolo e locul nostru si cei votati sa se grijeasca de noi. Pam pam.

  • no sighiartau robert nu mai iesi in fata sa strigi victorie ca noi am ieftinit?????? Hai iesi in fata nu sta ascuns. Ati taiat pensiile speciale cu care v-ati tot laudat ca le taiati????

  • Guvern de cacat au plecat psd.istii au venit pnl.istii alti hoti Romania tara condusa de escroci bine ca vam votat deati muri toti adata dracu va ma.i voteaza uuuuuuuuuuu jos guvernu jos pnlguvern de cacat

    • No gata! V—ați jucat destul cu….in nisip!!! Lăsați oamenii mari sa vina sa facă treaba!!!! Și încă nu ați văzut nimic!!!!!!! Țineți-va bine și priviți ce criterii de competentă vor avea la schimbările anunțate!!! :::))) asta este v-au mințit! Cu batistuta pe mandolina și cu Sighiartau rânjind….

    • #rezistăm, până când vine USR la putere.
      PSD sunt de partea asistaților social, baronilor locali, bugetarilor, trântorilor.
      PNL sunt de partea capitaliștilor, bogătașilor, afaceriștilor, borfașilor.
      USR nu sunt nuci de stânga, nici de dreapta. Sunt de CENTRU, adică alături de oameni ca mine și ca tine.

  • Eh, useristii sunt un pic dezorganizati. Nici sub lupa nu au ajuns (inca) pentru ca nu au deranjat foarte tare. Mai pica cate unul si descoperim cu stupoare ca au averi de iti cade capul, ghici de unde? Din contracte cu statul. Dar, ma rog, poate or veni si astia sa facem cunostinta cu ei si sa-i includem in aceeasi categorie de mincinosi/hoti/profitori pe banii populatiei si sa ne lamurim ca nici si nu sunt in stare de mai multe.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.