Actualitate

Ioan Oltean rămâne sub control judiciar

ACTUALIZARE Deputatul Ioan Oltean va fi cercetat în continuare sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a lui Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, a hotărât, definitiv, instanţa supremă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, vineri, contestaţiile formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi de Ioan Oltean după decizia din 10 decembrie de cercetare sub control judiciar a deputatului PNL.

Instanţa supremă a respins contestaţiile, astfel că Ioan Oltean va fi în continuare cercetat sub control judiciar. Decizia este definitivă.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 decembrie, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Ioan Oltean, acuzat de corupţie în dosarul despăgubirilor ANRP.

ȘTIREA INIȚIALĂ Ce obligații are Ioan Oltean până în 7 februarie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de deputatul PNL Ioan Oltean pe o perioadă de 60 de zile, de la 10 decembrie 2015 la 7 februarie 2016 inclusiv. Decizia a fost contestată de DNA la aceeași instanță.

Conform ICCJ, pe timpul cât se află sub control judiciar, Ioan Oltean trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte, respectiv Poliţia Sectorului 2 Bucureşti, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depășească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi sau suspecți şi martorii din dosarul nr. 660/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției;

f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

ICCJ ”atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”.

Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, astfel că Rotaru a obţinut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Anchetatorii au stabilit că deputatul Ioan Oltean, ”care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului Mihai Rotaru. ”În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susţin procurorii DNA.

Etichete

7 comentarii

  • Daca lua banii era in beciul domnesc acuma . Multi oligofreni s-au bucurat prea devreme de necazul omului . E cusuta cu ata alba si ridicarea de la aeroport de catre DNA este penibila . S-a facut dreptate pana la urma .

  • Multi handicapati s-au bucurat degeaba . Nu mor caii cand vor cainii . Ce nu te omoara te face mai puternic . Olteanu a scapat . Il tin astia sub control judiciar doua luni si cu asta basta . Probele procurorilor DNA sunt niste povesti de adormit copii inventate de un infractor foarte credibil ( fost popa ) ca sa scape de puscarie . E misto de trait in Romania .

  • Cu ce bani reuseste sa-si tina fata la studii in Elvetia, unde numai procesul de invatamant trebuie sa fie 50000 euro pe an, plus chirie, intretinere, haine ,etc… Din salariul de deputat?
    Deci ce vorbim? S-au uitat anii cand se purta in judet ca pe mosia lui(am vrut sa zic staborul lui)? As face cautare extinsa cu privire la conturi in europa pe numele celor din familie! S-au poate i-a ascuns si scoate cate putin sa nu bata la ochi?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.