Actualitate

Urări și o provocare politică de la PSD pentru liberali

”Suntem într-o perioadă de împăcare cu noi înșine, cu ceilalți, dar vreau să le urez celorlalți care compun scena politică din Bistrița-Năsăud, fie că sunt la putere sau în opoziție, cât mai multă înțelepciune și dacă se poate cât mai puțină ipocrizie. Nu dau nume, ci un singur exemplu de ipocrizie. Nu cred că este foarte nimerit să critici pe cineva că trimite felicitări în județ în condițiile în care înainte de sărbătorile de iarnă tu însuți ai trimis în tot orașul același tip de felicitări. Doresc ca oamenii să vadă mai puțină ceartă. Noi, parlamentarii PSD, alături de foarte mulți social-democrați din județ, avem la final de an sentimentul datoriei împlinite. S-au întâmplat foarte multe lucruri bune în Bistrița-Năsăud, sunt mândru de echipa de la Consiliul Județean, care a făcut în trei ani poate mai mult decât au făcut alții în 20. Prefer întotdeauna un bărbat care spune lucrurilor pe nume decât un alt bărbat care se pisicește și găsește întotdeauna nod în papură. Să ne înțelegem menirea pentru care oamenii ne-au trimis unde suntem, să facem bine cetățenilor. Noi spunem că am făcut, rămâne provocarea politică a anului 2016 către colegii noștri, să aducă cel puțin atâtea fonduri în județ, nu știu dacă oculte sau mai puțin oculte, pentru că e un termen extrem de nenimerit. Să ne dăm cu toții mâna, chiar dacă este an electoral. Nici nu contează că 2016 e an electoral, oamenii se așteaptă la cu totul altceva. Să fim mai înțelepți”, a spus într-o conferință de presă deputatul PSD Daniel Suciu.

Deputatul PSD Doina Pană a menționat că în acest an a avut 33 de inițiative legislative, din care șase sunt legi promulgate, printre care noul Cod Silvic, iar a șaptea este în promulgare, precum și 25 de luări de cuvânt în plen.

Senatorul Ioan Deneș a spus că în trei ani și jumătate a adunat peste 60 de inițiative legislative ca inițiator și coinițiator, precum și 180 de luări de cuvânt în plen.

Etichete

3 comentarii

  • Voi sunteti cu ditamai scandalul cu pensiile nesimtite, ba doi dintre voi tocmai va pregatiti luni sa treceti legea voastra ca sa aiba si primarii si viceprimarii pensii de vip-uri si aveti tupeul sa vorbiti de impacare. Cine sa se impace cu cine? Noi, tampitii ca va suportam in timp ce va asigurati batraneti prospere din banii nostri?

  • Urări și o provocare politică de la PENSIONARI pentru PSD-isti… daca tot va laudati in ajun de sarbatoare cu marile realizari si multele initiative legislative pe care le-ati avut, faceti un cadou romanilor care dupa o viata de munca nu au pensiile pe care le veti avea voi dupa un mandat de parlamentar: O INITIATIVA LEGISLATIVA SEMNATA DE VOI TOTI PRIN CARE ANULATI LEGEA PENSIILOR SPECIALE PENTRU PARLAMENTARI SI PRIMARI!
    Pana atunci, orice ati spune este demagogie si ipocrizie pura iar „sentimentul datoriei împlinite” de care sunteti asa de mandri este cat se poate de marsav!
    Intradevar, v-ati facut datoria si v-ati indeplinit idealul: v-ati dat pensii nesimtite!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS