De ce nu vor ieşi din casă

Pe zi ce trece mă conving tot mai mult că degeaba ne plângem de conducătorii noştri şi degeaba un grup de oameni le cere demisia. Românii în general şi noi, bistriţenii, în special, suntem, în cea mai mare parte, nişte oameni care nu merităm o viaţă mai bună şi nici un mediu mai curat fiind necivilizaţi, indolenţi şi extrem de leneşi.

Vă spune una care aseară a scos sute de chiştoace de ţigară din iarba aflată în jurul blocului probabil aruncate încă din iarnă, în zăpadă, să se stingă. Eu nu sunt fumătoare, nu locuiesc la parter şi aş putea închide ochii când trec pe lângă bloc, doar nu durează mai mult de câteva minute, dar pur şi simplu m-am gândit că vine primăvara, iarba creşte frumos după ce plouă şi mi-ar plăcea să văd iarbă verde, nu gunoaie chiar şi în cele câteva minute când trec pe alee. Aşa că am cumpărat o mătură şi m-am apucat de lucru. Nu mi-a folosit la cine ştie ce fiindcă tot spaţiul verde din jurul blocului avea iarbă uscată care trebuia smulsă şi abia apoi scoase dintre frunze bucăţile de hârtie, ambalajele din plastic şi mult prea minunatele chiştoace. Sute am extras în doar două ore. Mi s-a făcut greaţă, dar am continuat în speranţa că măcar acest petec de iarbă l-am salvat.

Desigur veţi spune că avem super contract cu Supercom şi că de-asta plătim taxă de salubrizare ca măturătorii să facă lună şi bec prin tot oraşul. Întrucât mie mi-a luat două ore să adun din iarbă hârtii, ambalaje şi chiştoace doar de pe o singură parte a unui bloc, vă daţi seama cam cât le-ar trebui măturătorilor să facă acelaşi lucru prin tot sectorul lor. Nu ar ajunge o zi de muncă pentru o parcare dintre clădiri. Aşa că singurul lucru pe care îl putem face este fie să nu mai aruncăm (ceea ce pare o misiune imposibilă), fie să curăţăm noi înşine casa scării, spaţiul din preajma blocului sau a casei în care locuim. Numai că foarte puţini fac asta. Dacă geamul de la intrarea în bloc e plin de urme de mâini, nicio distinsă doamnă de pe scara mea nu binevoieşte să dea cu cârpa, dacă scările sunt pline de noroi, nimeni nu pune mâna să le măture. Cel puţin eu, una, nu am văzut pe nimeni, niciodată, să facă ceva dincolo de uşa apartamentului său. Măcar să nu arunce pe jos aş vrea, dar nici asta nu se întâmplă.

Şi atunci mă întreb la ce sunt bune toate adunările publice, toate grupurile de pe Facebook, toate dezbaterile în care se vorbeşte de implicarea cetăţenilor în viaţa comunităţii? Cine să se implice? Cei cărora nu le pasă de iarba verde de sub geamul lor, de cum arată geamul de la intrarea în casa scării? Cei care fumează şi aruncă resturile de ţigări pe jos? Părinţii care privesc indolenţi cum copiii aruncă toate ambalajele în care sunt împachetate dulciurile direct în stradă sau cojile de seminţe prin iarbă? Este mai mult decât evident că acestor oameni le place mizeria, sunt extrem de leneşi fiindcă nu se apleacă nici măcar să-şi ridice gunoiul făcut tot de ei, dar şi egoişti. Nu le pasă de nimic altceva decât de ei înşişi, nu ar face niciun efort pentru ca noi toţi să trăim într-un mediu mai curat. Nici măcar efortul de a-şi stinge ţigara într-un coş de gunoi sau de a arunca seminţele într-o pungă. Iar dacă omului nu-i pasă nici măcar cum arată aleea pe care merge la maşină sau se întoarce acasă, cum să-i pese de felul în care se cheltuie banii publici, de proiectele megalomanice ale municipalităţii? Este exclus, în opinia mea.

Am văzut multă agitaţie în spaţiul public legat de implicarea civică, uneori cu îndemnul revoluţionar „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”. Tuturor celor care speră că se va întâmpla vreo minune la rostirea acestor vorbe, le spun să nu-şi facă niciun fel de speranţe. Bistriţenilor de azi nu le pasă de nimic altceva decât de ei înşişi. De aceea avem o pârtie de 7 milioane de euro goală în loc de străzi asfaltate, de aceea avem un pod care nu duce nicăieri, un parc industrial gol după două mandate şi ceva ale aceluiaşi primar. Pentru că toţi aceşti nepăsători au considerat că nu merită să meargă la vot sub pretextul că nu au pe cine vota. Adevărul este că aveau, dar nu le-a păsat, la fel cum şi astăzi au opţiunea să pună presiune pe conducătorii lor, dar nici asta nu fac. Câtă vreme li se pare un efort prea mare să-şi arunce ţigara într-un coş de gunoi, ce sens are să aşteptăm din partea lor să dedice timp comunităţii în care trăiesc? Eu, una, nu mai aştept nimic.

Constat, cu tristeţe, că trăim în epoca adulţilor care au copiat la bacalaureat, care nu au mai citit nicio carte, care şi-au crescut copiii având pe fundal „Mireasă pentru fiul meu” sau alte asemenea producţii imbecile. E motivul pentru care nu se mai citesc ştiri, ci titluri (de unde numeroase comentarii bizare), iar cel mai mare succes îl are presa mondenă cu fotografii interpretate aiurea după capul vreunui editor ahtiat după rating. Ar fi minunat ca măcar tinerii de azi să fie altfel, dar nu cred. Tocmai ce-am rugat două fete de liceu care locuiesc în blocul meu şi învaţă la „Liviu Rebreanu” să nu mai arunce chiştoacele de pe balcon direct în iarbă câtă vreme există scrumiere. Şi cu asta am spus tot.