Actualitate

Un important retailer de articole sportive îşi deschide magazin la Bistriţa

„Mergi lunar la Cluj sau la Târgu Mureș pentru a-ți achiziționa articolele sportive preferate? Te-ai săturat să pierzi timp și bani făcând acest lucru? Acum nu mai este nevoie, pentru că deschidem porțile primului magazin Hervis Sports din Bistrița”, anunţă compania pe Facebook.

Magazinul este situat pe strada Calea Moldovei nr. 40A în noul centru comercial „Bistrița Retail Park”,  iar marea deschidere este programată în data de 23 noiembrie a.c. la ora 10.00.

„Vă așteptăm cu prețuri promoționale! Merită să nu lipsiți!”, adaugă aceştia.

Hervis Sport face parte din grupul austriac Spar, un concern de retail din Europa centrală, înființat în anul 1954 în Austria. Astăzi, grupul de origine austriacă își desfășoară activitatea în 7 țări europene: Austria, Italia de N-E, Slovenia, Ungaria, Croația și România.

Grupul Spar activează la nivel european cu mărci și tehnologii de vârf, grupate în 3 mari domenii de activitate: food retail (Spar, Eurospar, Interspar), Shopping-Centers (SES Spar European Shopping Centers) și retail de articole sportive (Hervis Sports).

Hervis Sports este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de retail de articole sportive din Europa, cu peste 200 de filiale internaționale și 493 milioane Euro cifră de afaceri în anul 2016.

În ultimii ani Hervis Sports a înregistrat o creștere considerabilă și a deschis numeroase filiale în Slovenia, Ungaria, Cehia, Croația și România.

B1 Retail Park

Prima galerie comercială care va fi deschisă la Bistriţ este în incinta B1 Retail Park de pe Calea Moldovei, situat în vecinătatea magazinului Kaufland. Galeria comercială se va deschide înainte de sărbătorile de iarnă, mai precis în data de 23 noiembrie.

În incinta galeriei, veţi găsi restaurant KFC și magazine precum H&M, Hervis, Takko, New Yorker, Deichmann, Pepco, Flanco, LC Waikiki, CCC, Pepco, Noriel și Plafar, dar şi unităţi locale.

Investitorul, Mitiska Reim, un fond privat de investiții specializat în real estate, cu sediul în Bruxelles, Belgia, a grăbit mult lucrările ca să prindă perioada dinainte de sărbătorile de iarnă. Reprezentatul dezvoltatorului a precizat că B1 Retail Park va fi un modern centru de retail cu un mix atractiv de branduri internaționale și naționale, desfășurat pe 13.000 mp, cu 500 de locuri de parcare în total. Vor fi create circa 250 de noi locuri de muncă în urma investiției de circa 2 milioane de euro.

Galeria Bistriţa se va întinde în total pe 47.994 de mp din care 23.946 de metri pătraţi sunt destinaţi construirii unui ansamblu mixt cu imobile având funcţiuni comerciale şi locuinţe colective, amenajări exterioare, totem şi stradă de legătură.  Vor fi în total 10 imobile din care şapte imobile de locuinţe, un imobil cu spaţii comerciale care se vor întinde pe 1725 de metri pătraţi, o unitate de alimentaţie publică pe 290 de mp şi o staţie de carburanţi auto. Se vor amenaja și trei parcaje auto, una cu 70 de locuri pentru galeria comercială şi două cu 64 de locuri pentru zona rezidenţială. De asemenea, se vor face şi două locuri de joacă pentru copii a câte 150 de mp fiecare.

4 comentarii

  • Sa iasa afara multinationala asta, sa ne lasa in pace ca isi externalizeaza pofitul…si ne fura tarisoara noastra…noua ne plac articolele sportive din piata de la rusi…ce??

    • solutia simpla la multinationale impozit de profit de 1-2 % din cifra de afaceri .
      no sa mai aiba cum sa ascunda profitu
      de ce numai pentru firmele mici se aplica|??

    • Se aplica la firmele mici, pentru ca 1% e mai putin decat 16% din profit… oricum ai calcula!!! Si asta se stie! Nimeni nu-i pe 0 ca profit din companiile mari!!! Altfel ar inchide!!!
      Firmele mici sunt toate pe minus… si nu dau bani la stat… angajati n-au ca-s la negru etc…
      De asta s-a introdus masura cu procent pe CA pt mincinosii romani… :))

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS