Actualitate

Impresii după prima coborâre: Extraordinar, telescaun şmecher, ca pârtie de oraş e frumoasă (FOTO)

Bistriţenii care au coborât printre primii Pârtia Cocoş din Wonderland s-au declarat încântaţi de faptul că au de acum unde să practice sporturi de iarnă. Iată impresiile câtorva dintre ei după prima coborâre.

Dan Tanko: ” E extraordinar. E de nedescris sentimentul. Nu am crezut vreodată că se va întâmpla chestia asta la noi. E absolut fabulos. Marele câştig nu e pentru noi, ci pentru generaţiile care vor urma, pentru copii noştri pe care, de-a lungul anilor, i-am dus la la Borşa, ba la Tihuţa, să înveţe să schieze. De acum vor avea şansa să înveţe să schieze la Bistriţa. Instructori sunt nenumăraţi. Unii au venit deja aici. Au foarte multă experienţă. Cel mai mare atu al acestei pârtii e că e acasă. Pârtia are un grad de dificultate mediu şi e accesibilă pentru oricine simte că schiază. Poţi schia într-un ritm intens să ai plăcere sau poţi să-ţi adaptezi coborârea la o viteză redusă dacă nu ai un nivel foarte ridicat de schi şi cred că e exact se potriveşte pentru zona noastră. Poate în anii care urmează sau chiar iarna aceasta ne ajută Dumnezeu să avem zăpadă naturală. E greu să faci doar din tun atâta zăpadă. Pârtia e lungă. Feleacul are 680 de metri, asta e dublă ca lungime. Aşa, ca o comparaţie cu altă pârtie de oraş. Nu e o pârtie care să înlocuiască domeniile schiabile ca să se înţeleagă pentru toată lumea”.

Daniel Szabo- campion la motocros: „Noi suntem foarte încântaţi, lăsând la o parte chestia cu banii. Acum zece ani, nu credeam că va fi aşa ceva la Bistriţa. E o pârtie foarte faină, să găseşti o înclinaţie de genul asta aproape de oraş şi să ai şi telescaunul ăsta şmecher”.

Cristian Vlad – instructor snowbord: „Sunt nişte bulgări de pământ de la jumătate în sus, cam alegi pe unde te dai, e cam mult pământ. Îi trebuie mai multă zăpadă. Patru tunuri câte sunt nu ajung. E puţin. Trebuie să bage zăpadă la greu. Ca pârtie de oraş e frumoasă”.

Silivan Crăciun – membru Asociaţia Bistriţa Civică: „E bună dacă este şi zăpadă. La ora actuală, după cât e de mare ca suprafaţă, numai cu tunurile de zăpadă nu se poate. Nu avem condiţiile pentru zăpadă artificială în totalitate. Altfel este bună în sensul că are lungime, are înclinaţie, partea de jos e mai domoală, dar, în general, trebuie să fie şi zăpadă de la Doamne Doamne”.

Mircea Agrişan – pensionar: „Eu am 80 de ani sunt foarte bucuros că am unde schia. Ieri am fost la Topliţa, am prins o vreme ca în poveşti, iar azi am venit aici. Aştept demult momentul ăsta”.

Schiorii Dumitru Zegrean și Lucian Relea au postat poze pe Facebook:

11 comentarii

  • Vaiiiiiiiiiiiiii Cereji,CHEREJIIIIIIIIII, FLORIN CHEREJIIIIIIIIII unde este domnule Craciun colegul dumintale?Cum nu e Florinel aici cand el s-a ocupat doi ani de zile de partia asta?Nu e acum la caimac?Doamne freste ce mare prost esti(scuze),cum sa nu fii aici Chereji sa dai nas in nas cu Cretu?Sa-i spui tu ceva asa inteligibil,in direct,noooooooo.Ma dezamagesti domnule Florinel,zau.Toate articolele astea sunt fara sare si piper,daca nu scrii si dumneata ceva inteligibil despre ceva,despre orice,cum ar fi, ca zapada este un bun al tuturor cum isi permite Cretul sa o dea spre folosinta doar unora?Offfff doamne,hai te rog domnule Chereji zi ceva ca toata lumea este cu sufletul la gura,in asteptarea unei opinii sau a celei mai pertinente opinii din toate timpurile despre orice.

  • Daca ar fi sa judecam oamenii din cele 2 partide psd si pnl eu zic ca astia din psd le da peste bot pnl istilor, eventual nu sunt asa invidiosi si rautaciosi:))

  • Daca nu are nicio ocupatie, s-ar putea sa fie un asistat social din marea masa de votanti.
    Micul sobolan rozaliu (Hrebe) de Bistrita, o specie protejata prin lege. De ce? Pentru ca putem!

  • Tanco,
    Daca tat ai ramas fara hogeac in austria, uite ca mai marele tau sef s-a gandit si la tine, ca sa ai chiar aici, la tine acasa, Partieeeeee!
    Sa fie-ntr-un ceas bun!

  • Cu cabane in Austria pot sa vina sa-si scoata echipamentul vechi, ca cel nou in foloseate in Austria, poate sa vorbeasca baliverne. Rusine!
    Cred ca le trebuie ichelari de cal sa vada cum arata partia de la mijloc in sus. Ar tebui toti ce si-au distrus ski-le sa ceara bani inapoi si bani ptr reparatii. Sobolanii tot sobolani raman chiar daca vaporul nu se scufunda!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.